spot_imgspot_img
6 C
Vaslui
23-apr.-2024

În cursa pentru șefia secției ATI Huși au rămas doi medici: cel cu ștampila gata făcută și cel fără! Oare cine va câștiga?!

- Advertisement -
RENUNȚARE… Din cei trei medici curajoși care s-au înscris în concurs, medicul chirurg și-a retras dosarul, semn că s-o fi lămurit omul în avans de seriozitatea competiției.

HOCUS-POCUS… Iată că, după ce a ieșit la iveală faptul că în spitalul Huși, pe lângă multe alte… năstrușnicii, mai este posibilă și organizarea unui concurs pentru șefia secțiilor din unitatea medicală, fără ca eventualii candidați să aibă habar de bibliografia de concurs, a apărut ca din neant și lista cu legislația din care vor fi realizate subiectele de examen. Doar Legea 95/2006, actualizată și cu legislația secundară apare menționată în anunț, ceea ce îi face pe unii să se întrebe care a fost ideea pentru care bibliografia a fost ținută aproape o lună de zile la „dospit”, dacă nu era nimic altceva de propus decât legea privind reforma în domeniu sănătății, care oricum era inevitabilă?! Până una, alta, din cei trei medici curajoși care s-au înscris în concurs, medicul chirurg și-a retras dosarul, semn că s-o fi lămurit omul în avans de seriozitatea competiției.

Spitalul Huși este esențial pentru viața miilor de locuitori ai orașului și ai comunelor arondate, de aceea atenția tuturor este cu prioritate îndreptată spre locul de unde, în cele mai dificile situații, aceștia așteaptă să fie salvați. Nu degeaba, ci cu prețul a unei importante contribuții lunare la sistemul de sănătate, încasate din toate veniturile lunare ale asiguraților. În acest context, ceea ce se întâmplă la spitalul Huși, evidențiate inclusiv la nivelul Consiliului Local sau la nivelul Casei de Asigurări de Sănătate, stârnește o îngrijorare pentru oamenii din zonă, care au început să nu se mai adreseze unității medicale la fel ca altădată. Unul dintre consilierii locali spunea la cea mai recentă ședință de CL faptul că spitalul nu își mai îndeplinește obiectivul rezolvării a 900 de cazuri lunar, pierzând astfel în jur de 700.000 lei pe lună. Lipsa reactivilor, amendată de CJAS Vaslui, care a subliniat că un număr mare de pacienți nu au putut fi diagnosticați din această cauză, de asemenea, a constituit un semn că treburile merg rău în spitalul Huși.

„Cei mai mulți dintre doctorii respectați din spital au făcut un pas în spate și nu s-au arătat interesați de un asemenea concurs”

Pentru toate aceste considerente, concursul pentru stabilirea șefilor de secții din spitalul Huși era foarte important, întrucât venirea la coordonarea secțiilor a unor medici care să impună ordinea și să facă demersuri în favoarea pacienților, ar fi putut schimba lucrurile. Dar numai că cei mai mulți dintre doctorii respectați din spital au făcut un pas în spate și nu s-au arătat interesați de concurs, dar nu pentru că ar fi greu pentru ei, ci pentru că nu și-ar asuma o asemenea răspundere, în actualele condiții în care funcționează spitalul. De asemenea, organizarea concursului pentru aceste funcții a lăsat loc la multe interpretări, dovadă stând faptul că, la momentul înscrierii, un candidat nu a primit bibliografia, iar un alt doctor concurent s-a apucat să își facă o parafă cu funcția de șef de secție și să o folosească în avans pe documente medicale, spre stupoarea colegilor, care știau că încă nu s-a dat examenul. Au rămas, în cele din urmă, doi medici să concureze pentru funcția de șef la ATI (cel cu ștampila gata făcută și cel fără, n.r.), însă medicul care ar fi vrut să dea examen pentru funcția de șef la Chirurgie și-a retras dosarul.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

18 COMENTARII

  1. Cunosc cateva asistente care au afirmat ca nu isi trateaza parinrii la Husi pentru ca au vazut atat de multe !Ce credeti ca ar face multi dintre ei ?Ce ii pasa lu Ciupilan de toate astea?El banutul ,puterea si admiratia cauta ,ii ajunge la nivelul Vaslui ,nici nu vrea mai departe ,Popa si el din urma ca un catelus tine strans rau de scaun chiar daca nu se pricepe ,un om onest si-ar fi dat de mult demisia stiind ca nu are nicio treaba cu managementul ,dar asta nu are treaba nici macar cu medicina ,mai cereti demnitate de la astia ! Dar se dau inteligenti nevoie mare ,ca ei nimeni.

  2. Normal ca nu raspunde niciunul dintre dumnealor pentru ca raspunsul este cunoscut de noi toti : normal ca nu se trateaza in spitalul condus de ei pentru ca instinctul de conservare ii opreste! Oameni fara onoare! Nici persoanele care uita sa treaca reactivii pe comanda nici persoanele care muncesc deci gresesc nu se trateaza in husi nici dumnealor si nici familiile lor! Chiar asa, cand a fost noaptea prin urgenta pentru dansa si-a scos test de sub cheie sau era lipsa?? Celor carora li se indoaie li se falfaie li se scoala etc de spital simt asta pentru ca oricum casa lor e in alta parte familia lor e in alta parte!! Dar pentru voi, copiii vostri , parintii vostri intr-o urgenta sansele scad si pana la 10% ca si singura vina de a va fi nascut in husi !!!

  3. De unde atata sinceritate 🤣,omul se opereaza singur de apendicita si vrea careva sinceritate de la asta sau de la Ciupilan ,sa mai voteze poporul in continuare totusi ,daca intr-o unitate cineva isi construieste si stampila fara sa fi fost un examen ,ce se mai vrea?Cu alte cuvinte pe cine numeste Popa ala e ,care linge mai bine gradul lu asta ,el nu tot asa s-a instalat?Despre ce vorbim.Mai vreti sinceritate 🤣

  4. Atata intrebare am : daca da masina peste dumneavoastră domnule manager aveti curajul sa ramaneti in spitalul dv pentru tratament?? Atat.. iar raspunsul dv ar fi decisiv pentru noi dar sa aduceti si argumente! Valabil si pentru primar va rog aceeasi intrebare si ar fi frumos sa ni se si raspunda !

  5. Nici macar nu e vorba de bani cand te fugaresc,e vorba de incompetenta si lipsa de tact ,pentru ca astia nici nu recunosc ca sunt depasiti ,despre asta este vorba ,ei trateaza cazurile usoare ,ceea ce ar putea si un medic de familie ,care ,la randul lui este depasit si acesta,lasand la o parte si asta ce le lipseste cu desavarsire la astia din Husi,repet,e lipsa de tact,lasand la o parte pana si empatia ,sunt niate roboti cu aere de dumnezei ,fiecare institutie ,fiecare tara apoi fiecare localitate are psihologia ei ,cum e seful asa devin si subalternii ,asa au inceput si razboaiele lumii ,oamenii devin nevrotici ,cat Popa va sta la conducere nimic nu va fi macar normal pe acolo .

  6. Spitalul lu’ pește, numa’ o grămadă de absolvenți de medicină pe care nu i-o primit nimeni pe nicăieri sau fugăriți de peste tot și-au găsit loc la proști la Huși…

  7. Pai cum raman 2 medici in cursa? Dar conducerea aceea nu s-a convins ca doctorita are unele tulburari cum sa iti pui stampila pe documente fara sa fii ce scrie pe ea? Dar medicul care este sef nu sesizeaza?este o institutie de stat totusi situatia este una bizara ..hai ca nu le-a pus ca sa isi insuseasca bunuri poate dar de principiu trebuie sa fii ciudat ca nu sunt eu in masura sa pun diagnostice sa faci asa….psihiatrul angajat ce zice? Dumnealui are pe stampila ” sef sectie psihiatrie?”

  8. Dupa ce i-a acreditat sectia pentru ca si-a dat demisia din functia de sefa exact cand trebuia sa munceasca pentru acreditare ,doctorita cu stampila de sef normal ca mai vrea inca o data sa isi incordeze muschii pe holuri, sa tipe prin sectie ,sa arate ca e sefa ,sa faca ea ordine ca doar tot asa la spitalul birlad a batut-o un chirurg pe care refuza sa il asiste la o urgenta incat era sa se intample nenorociri si a fugit la timp de acolo ca o stiau toti. Cand era de facut treaba chiar daca a fost sefa a fost prima la luat medical, concediu de odihna, sau scapat de cazuri. Tine de caracter educatie si materie cenusie proprie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.