spot_imgspot_img
4.8 C
Vaslui
19-apr.-2024

Începe vaccinarea anti-COVID a cadrelor didactice din județul Vaslui

- Advertisement -

O NOUĂ ETAPĂ… Începe campania de vaccinare a personalului din învățământ, de miercuri, 24 februarie, anunță coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, Valeriu Gheorghiță. Anunțul este primit cu bucurie de o bună parte a cadrelor didactice din județul Vaslui, care vrea să scape de teama că s-ar putea infecta cu virusul din China. În municipiul Vaslui, spre exemplu, la o școală gimnazială, limba română a dispărut din orarul copiilor pentru următoarele două săptămâni, după ce profesoara care preda această materie a fost confirmată cu coronavirus.

Potrivit conducerii DSP Vaslui, campania de vaccinare a cadrelor didactice din județul Vaslui va începe în data de 25 februarie, în patru centre. Cadrele didactice din municipiul Vaslui, orașul Negrești și comunele din nord-vestul județului, care au vârsta până în 55 de ani se vor vaccina la centrul Bucuria din Vaslui. Un alt centru din municipiul reședință de județ unde cadrele didactice se pot imuniza este cel de la Clubul Pensionarilor de lângă Inspectoratul de Poliție Județean. La Bârlad, campania de vaccinare a cadrelor didactice se va desfășura în sala de sport a Școlii “Episcop Iacov Antonocivi”, iar la Huși, în Sala de Sport de pe strada Al. Ioan Cuza, nr. 12.

Peste 16.000 de vasluieni s-au vaccinat împotriva coronavirusului

Potrivit Direcției de Sănătate Publică Vaslui, până duminică, 21 februarie, situația privind vaccinarea împotriva COVID -19 la nivelul județului Vaslui se prezenta astfel: 16.515 persoane vaccinate de la debutul campaniei, din care 10.035 cu prima doză și 6480 persoane cu doza a doua. Conform acelorași surse, numărul total de persoane vaccinate în perioada 15.02.2021 – 21.02.2021 este de 4022 persoane, din care 1897 persoane la rapel. În ceea ce privește distribuția numărului de persoane imunizate în perioada 15.02.2021 – 21.02.2021 pe centrele de vaccinare, situația se prezintă astfel: Spitalul Județean de Urgență Vaslui – 48 persoane; Spitalul Municipal “Dimitrie Castroian” Huși – 12 persoane; Centrul de Revitalizare Corporală Bârlad – 30 persoane; Regimentul 52 Artilerie Mixtă ,,General Alexandru Tell” Bârlad -17 persoane; Clubul Pensionarilor Vaslui – 1029 persoane; Sala de Sport – școala Episcop Iacov Antonovici, Bârlad – 1044 persoane; Sala de Sport – str. Al. Ioan Cuza, nr. 12, Huși – 496 persoane; Centrul Militar Județean Vaslui – 318 persoane; Centrul de zi “Bucuria”, Vaslui – 1028 persoane. Pentru perioada 22.02.2021 – 28.02.2021 sunt programate pentru vaccinare 1765 persoane eligibile.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.