spot_imgspot_img
17.1 C
Vaslui
25-apr.-2024

Incredibil! La Husi, pacientilor internati în spital nu li se mai fac analize fiindcã nu sunt reactivi

- Advertisement -

PREMIERÃ…Limitele managementului impus de Bogdan Popa la spitalul din Husi încep sã se vadã, iar astãzi spitalul se confruntã cu o crizã fãrã precedent. Lipsa medicamentelor, dar mai cu seamã a reactivilor si a consumabilelor din laboratorul de analize au condus la o premierã în spitalul condus de consilierul judetean PSD, gratulat de mai marii partidului ca fiind unul din managerii de elitã ai sistemului sanitar din judet. Medicii diagnosticheazã în orb, fãrã a putea avea acces la un buletin de analize medicale. Pentru prima datã în istoria spitalului din Husi, pe buletinele de analizã ale pacientilor cãrora li s-a luat sânge au fost imprimate urmãtoarele înscrisuri: „Hemoleucograma =lipsã reactivi”, Hemostaza=aparat defect” sau „Lipsa reactivi: TRIG (LDL, VLDL), TBIL (BDIL, BU), CRP,PCT, etc”. Aceste înscrisuri au apãrut pe un buletin de analizã al unui pacient internat în spital si sunt datate cu 26.09.2022, la ora 7.50. Prin urmare, doctorul care a cerut aceste analize nu a putut diagnostica, fiindcã a fost privat de cel mai elementar instrument, buletinul de analize medicale.

La spitalul din HusI, lipsesc medicamentele. Pacientii sunt trimisi la cumpãrãturi, la o farmacie „agreatã”

Nici la capitolul medicamente spitalul husean nu stã foarte bine. Apartinãtorii pacientilor sunt încolonati de doctori si trimisi cu biletele la o anumitã farmacie pentru a lua medicamentele necesare. Nu este pentru prima datã când Vremea Nouã scrie despre aceste probleme ale spitalului din Husi. Au fost inclusiv controale de la Casa de Asigurãri de Sãnãtate pe aceastã temã si… nimic. În continuare, pacientii internati sunt trimisi la farmacii din oras pentru medicamente. De data aceasta, sunt dirijati cãtre o anumitã farmacie, Farm Nova din Husi. De aceea este folositã si tehnica biletelelor. Apartinãtorul unui bolnav primeste un biletel de la doctor, iar farmacia îi elibereazã medicamentele. Retetele vin mai târziu de la medicii din spital. Probabil cã acest circuit este „validat” de cineva anume, fiindcã astfel nu se explicã de ce medicii din spitalul husean apeleazã la aceastã metodã.

Salariile depãsesc 90% din bugetul spitalului

Lipsa medicamentelor, a reactivilor, a consumabilelor pentru aparatura medicalã, a materialelor sanitare sunt consecinta angajãrii unui numãr foarte mare de medici si personal medical care consumã aproximativ 90% din bugetul spitalului. Din cei 10%, sunt plãtite utilitãtile, cheltuielile de functionare, masa bolnavilor, medicamentele si toate celelalte. Si e normal cã nu ajunge. La spitalul Judetean de Urgentã Vaslui, de exemplu, cheltuielile cu salariile reprezintã doar 65% din bugetul spitalului si asa se explicã de ce în aceastã unitate nu sunt sincope cu aprovizionarea de medicamente si materiale sanitare. La Husi însã sunt 45 de medici, un numãr impresionant dacã ne raportãm la bugetul institutiei. Si asa, tot sunt sectii neacoperite, cum ar fi cea de Cardiologie, unde nu este niciun medic specialist sau cea de Oftalmologfie. La Pneumologie este doar un singur medic, care dupã cum am mai scris este ocupat cu acordarea de concedii medicale fictive. În schimb, la Sectia de Chirurgie avem 6 chirurgi si doi ortopezi, care folosesc patru anestezisti. Si la sectia de Ginecologie sunt 5 medici. Multi, dacã ne raportãm la câte nasteri si cazuri sunt. Peste acestia a venit si fosta managerã, Lucia Rotaru, care s-a alãturat echipei, desi este pensionarã.

Bogdan Popa nu a uitat-o pe sora primarului care, desi este la pensie, presteazã în spital ca medic si „specialist” TESA

SINECURÃ…Fostul manager al spitalului Lucia Rotaru s-a pensionat si a predat stafeta tânãrului manager Bogdan Popa. Managerul nu a uitat cã aceasta este sora primarului si a mutat-o la Managementul Calitãtii sã mai presteze pentru a obtine venituri suplimentare. Teoretic, fosta managerã a primit misiunea sã conducã spitalul pe drumul anevois al acreditãrii în ciclul al II-lea de cãtre Autoritatea Nationalã de Management al Calitãtii în Sãnãtate (ANMCS). Aceastã auditare va începe în luna octombrie, însã va fi greu de crezut, la câte sincope sunt în aprovizionarea cu medicamente si materiale sanitare, cã va obtine aceastã acreditare. Sã nu uitãm cã sunt achizitionate din bani europeni o sumedenie de aparate medicale care nu sunt puse în functiune din cauzã cã reteaua de alimentare a spitalului nu corespunde. Mai mult decât atât, proaspãta pensionarã, nemultimitã probabil de cuantumul pensiei, si-a mai luat si câteva ore pe Sectia de Ginecologie, ca medic primar, tot în ideea de a-si rotunji veniturile. Probabil cã acum, cumulate, salariul si pensia sunt mai mari decât veniturile obtinute când era manager.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

27 COMENTARII

  1. Dle dr Plesea acum este aparatura dar nefolosita si poate nu ati inteles despre ce este vorba ,acest manager o face pe zbirul si nu colaboreaza cu personalul …intimideaza si umileste proprii colegi cand au nemultumiri legate de lipsa materialelor …si nu se intelege de ce este tinut in brate de oameni politici ,asta denota ca sunt la fel de „implicati” in bunul mers al spitalului si inchid ochii ,ma intreb de ce?

  2. Pe managerul actual nu-l cunosc dar cu Luci ce aveți? A făcut spitalul sa meargă bina atâția ani ! Daca nu eram „ajutat „de colegi aveați cardiologie acolo ca eu am înființat-o. Analizele erau mereu o problema. dar aparatura lipsea. NU VA MAI CERTATI CA PLEACA TOTI !!!!

  3. Domnisoara Noapte albastra ,
    iti raspund citand pe domnul Preafericit Manager ,, nu esista soda caustica cat sapun iese din tine sa ma pupi in c.. de sclavet ” inchei citat
    si continuare o alta fraza faimoasa ,, scoateti d-na morcovul” nu mai fi atat de neprihanita te rog e bine cu caterinca ca da aici fiecare se distreaza dar tu prea exagerezi cu pupatul …

  4. Ai grija ,esti schimbata tu dupa Popa 😅,vrajita chiar ,iar Popa se schimba singur in functie de cum bate vantul ,fiinta plapanda si inteleapta ce esti .

  5. Ms pt jigniri nu știam ca sunt la ora de română și dau teză că, eram mai atentă la scris. Cât despre tine draga GIM sa te numesc bădăran e un alint prea mare pt urechile mele,se vede educația ta de la o posta,mai bine o simplă greșeală gramaticală decât un vocabular învățat pe coclauri, boscheți sau mai știu eu unde.Indiferent ce ai încerca să ma lămurești pe viitor, mam lămurit deja de caracterul tău mediocru…sigur nu ești un DOMN din nici un pct de vedere așa că mai scutește-mă cu filozofia ta de viață. Iar pt celalalt Gim în viata nu doar banii contează pt unii (fac referire la mine).Pt D-l/Dna. Anonim îmi place și mie caterinca că,și vouă de aceea înțelegem fiecare ce vrem.Si pt dr Popa:Puterea de a fi tu însuți într o lume care încearcă în permanenta sa te schimbe este una dintre cele mai mari realizări din viata ta.

  6. Noapte Albastra tinand cont ca rolul tau e sa il aperi pe mangerul Vasilica , ma intreb de unde iti vine inspiratia ,,, te loveste bine ?’,,!! ca de bani nu cred ca iti da ca ala se stie ,,bani nu dau!!”… doar ia ”

  7. ti-a spus si tie, noapte albastra ,miste managerul,nu au avut astia pe cine sa puna manager, ca eu am vrut director medical ,sa le arat astora cata medicina cunosc ca sunt niste prosti care nu cunosc medicina , adica astia,,nu se stie care , nu au avut pe cine sa puna manager,sa ii transmiti asta si lu Rotaru si Ciupilan, poate il scuipa intre ochi

  8. nu e o scuza asta cu toate spitalele din tara, daca asa gandim toti ce facem? omul demn de respect si in pielea goala il respecti ,cine nu e demn nu e si gata .

  9. acestui manager al tau ii plac functiile de conducere,dar nu recunoaste ca i s-a lasat o mostenire asa cum este si in limitarea lui a crezut ca face fata ,dar nu se pricepe si trebuie sa isi dea demisia elegant ,iubirea sa i-o declari , noi vorbim despre alte lucruri acum ,nu mi se pare ca manuta ta e pupata si de un domn .Cert e un singur lucru , nu se pricepe nici la medicina nici la politica si mai ales manageriat,aici nu vorbim de rautati ,vorbim despre faptul ca nu trebuie lasat un lucru serios in mana unui copil ,e si spre binele lui . Omul asta e doar un catel politic la ora actuala,manipulat de fosta conducere si punct.

  10. Dumitrache numai de praduieli te tii😄😂, sunt curios daca esti suparata ca si a dat Ciocoiu demisia de dibaci ce este sau ca sa te afirmi in fata unora sau altora, poate, poate te or face manager 😄, hai daca esti asa de batoasa si te vrei spaima…. Spitalului iesi in fatza si spune le oamenilor, de ce, dar nu o sa vedem asa ceva, Dumitracje o arde ca partizanii, ii place numai pe la spate, prin ziare, bravo Dumitrache, eu zic.. . sa treci la PSD 😂😄, sa l iei si pe Ciocoiu si pe Bobarnat, incepeti de jos de la actualele functii de presedinti de scara de bloc ca asta i nivelul vostru daca stam si ne uitam ce mizerii comiteti, Dumitrache, Dumitrache, pacat de tine ca te irosesti cu fapte de astea, baga l sageata pe Ciocoiu tu esti cogemitea doftoreasa pai ce mama masii de treaba ori suntem golani ori ce suntem? 😄, foarte urat din partea lui Ciocoiu ca se foloseste de tine si te expune in halul asta😄😂, asta merge pe vrajeala Doamnele ajuta in loc de Doamne ajuta, hai Dumitrache doar esti o Duamna nu te lasa manipulata😘

  11. Nu zici rău partea cu pupatul mâinilor, păcat când și altceva, hai sa ne revenim un pic câteodată e greu să faci față presiunilor și tensiunilor,dar trebuie, cu toate acestea, indiferent de răutatea celor din jur, de prejudecăți și societate, indiferent de orice,trebuie sa te ridici și sa continui să mergi de parcă nu s a întâmplat nimic, oamenii sunt răi, te rănesc, indiferenți, te fac sa suferidar cu toate acestea exista oamenii cere te iubesc și prețuiesc pt ceea ce ești, așa cum ești măcar lucrul acesta simplu sa l învățăm de la viață dc de altceva nu mai suntem capabili.Prste tot în țară spitalele sunt fără stăpân și se iau la întrecere care,cu ce sa iasă în față mai rău ,ex mita f mare și mai câte, hai sa fim serioși lucrurile acestea se întâmplă de mult. Hai mai bine sa nu mai judecam noi atâta ca nu suntem noi în măsură. Numai Dumnezeu ne judecă, ce e bine și ce e rău!

  12. Mai Noapte albastra !
    se stie ca nu se poate face din cacat bici cu 90% din buget care merg pe salarii, e practic imposibil .De aia managerul trebuie sa fie un economist si nu ghidat politic , economia are treaba cu cifre nu cu vene si artere .
    Intrebarea care se pune de ce sta asta micu in funtie daca nu se pricepe si nu are nici forta de a se impune ,du-te mamica acasa si mai treci si tu din cand in cand sa cosi un sac de cartofi ca de fapt pacientul este vazut in felul asta .
    Iar medicii ar trebui sa termine cu lamentatul nu i-a obligat nimeni sa aleaga meseria asta e drept ar trebui sa aiba la dispozitie materialul necesar sa isi practice meseria .
    Eu zic sa ne ducem direct la ghicitoare oricum ori la spital ori iti dai in carti rezultatul nu se schimba !..cred ca la ghicitoare daca te duci mai ai o sansa sa traiesti !!

  13. mai ales trairi ,te rog eu frumos inceteaza cu pledoariile despre acest manager ,spitalul Husi e ca o casa fara stapan ,oamenii dintotdeauna au avut nevoie de un lider ,oamenii simpli mai ales ,cei care nu au bani , pe intelesul tau, iar tu „LOVELARULE”sau LOVELARO ,in cazul asta nu ai cum sa intelegi ,aceste manager pupa mainile numai celor cu bani adica si tie ,iar ceilalti sunt cantitate neglijabila si din pacate toti medicii au aceeasi atitudine pentru ca isi mai practica meseria doar din inertie ,pentru ca si ei gonesc dupa bani mai mult decat dupa satisfactiile profesionale ,iar eu vorbesc aici despre un adevar ,iar singurul adevar din lume e legat de compasiune .

  14. Un om cand merge la spital e vulnerabil ,nu se duce nimeni de placere si cand nu esti capabil sa asiguri minimum necesar du-te si lasa altuia locul ,nu tine morțis sa fii moț sa multumesti personalul ,priveste in ansamblu .

    • Tot sistemul sanitar e la pământ, mai ales cel de stat ca îți este frica sa te mai duci sa nu te omoare cu zile am pățit din cauza unei analize greșite care era sa ma coste viața, noroc ca am posibilitate financiara ca să o repet de câteva ori sa ma asigur și da era greșită.Compatimesc pe oricine ca sănătatea este importantă, dar avem pareri diferite și trăiri la fel de diferite.

  15. Hai marș noapte albastra ! Acest individ practic nu se stie a se conduce pe sine daramite o institutie ,in individ manipulabil si celorlalti le convine ca e baietas cum s-ar zice dar oamenii simpli sufera ,despre asta este vorba ,acolo toti se cred D-zei pe pamant incepand de la portari si terminand cu managerul -golan ,in ultimii ani adusi pe ruda pe samanta .

  16. Nu știu de ce doctorii au fost inițial nemulțumiți de manager când din câte vad ca se înșira aici atâta personal și doar medical ,jumătate trebuiau zburați de mult ca doar e simplu spital municipal nu județean. Mda tot managerul este de vina ca ia ocrotit atât, acum îl cred ca nu mai știe unde sa se împartă și pe cine sa mai multumeasca ca să fie bine dar tot nu e bine ca întotdeauna or sa fie nemulțumiți și neajunsuri pretenții multe,bani putini.Tineti va tare.

  17. De ce nu verificați și programul medicilor? In special al celor care vin la ora 9 și pleacă la 13! Ei au voie sa întârzie, sa rupa porțile zilnic, plătiți cu bani grei ! Au “dreptul” sa își desfășoare Cabinetele private sa nu mai plătească chirie, materiale necesare, asistenți, infirmieri etc au servici 3 in 1 și de saftelit și in alte locuri ! Ei taie si spânzura ! Sunt pe acel domeniu public de acum câteva sute de ani ! Moștenire de la străbunici ! Ei fac angajări cum vor si pe cine da grosul! De ce nu ii verifica nimeni??? Așa se fac case peste case, domenii și averi cu prostii !

  18. Vinovati suntem noi ,cei care stam si privim,intelegem dar nu facem nimic ,acest individ trebuie alungat cu pietre din scaunel si nu pentru ca nu stie nici management dar si pentru aroganta ,nu se poate ca cel care il tine in brate sa nu fi inteles acest catelus dezmostenit calare pe singurul os ramas.

    • Auzi, Vasilică, bocciule, ce zice lumea!? Să fiialungat cu pietre! Ți se pare cunoscută expresia?! Foarte promptă karma!
      Mario, stimă și respect! Oricine ai fi! Ce zi superbă! Ce toamnă superbă! Marș!

  19. Nu va-ți dat seama nici până acum că dom manager este un incompetent și este pus în fruntea spitalului doar de formă, pentru faptul că cel mai bine se pricepe doar să pupe în cur toată conducerea psd-istă a județului? Iar partea nasoală este că mai toate instituțiile din județ și din țară, au ,,parte” de asemenea indivizi. Până când nu se va produce un șoc , gen revoluție, nu vom scăpa de lichelele care au acaparat această țară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.