PETRECERE… Bunica Tinca Baciu din Valea lui Bosie, cea care, desi a trecut de centenar, continuã sã munceascã poate mai mult decât unii asistati social din judet, s-a tinut de cuvânt! Sâmbãtã, la aniversarea celor 101 ani, bunica si-a poftit la ea vecinii, pe care i-a omenit cât a putut de frumos si cu care – incredibil, dar adevãrat!, s-a prins în horã! „Nu am vrut pe lumea aceasta sã am castele, sã am bogãtie, dar am vrut sã fiu un om bun, sã împart cu ceilalti tot ce am. Asta a fost bucuria mea”, spune bãtrâna cu ochii albastri. Iar sinceritatea spuselor sale se dovedeste numaidecât, prin aceea cã, desi nu mai are pe nimeni pe lume, nicio rudã de sânge, vecinii toti o iubesc. Iar lumea de astãzi, în care vecinii din multe locuri nu stiu cum sã se mai invidieze între ei ori sã se mai certe de la cine stie ce hotar sau metru de pãmânt, faptul cã bunica Tinca e atât de îndrãgitã de consãteni cu care, iatã, trãieste ca într-o poveste bunã de tinut minte, aratã inclusiv faptul cã tara aceasta e, totusi, plinã de oameni frumosi, dar necunoscuti.
Poate cã unii nu ar întelege admiratia pe care o simte cineva, când vede o femeie în vârstã de 101 ani, cum îsi duce destinul demn, cu duiosie si fãrã sã se plângã de nimic. Ba chiar împãrtind cu cei din jur tot ceea ce are! Bunica Tinca Baciu din Valea lui Bosie este prin ea însãsi o poveste, iar dacã a ajuns la 101 ani si a gãsit puterea de a-si petrece aniversarea alãturi de vecinii sãi, intrând în horã si fiind sufletul petrecerii, atunci înseamnã cã povestea aceasta este una fericitã. „Eu am fost un om simplu, cãruia i-a plãcut sã fie bun cu ceilati. Mi-a plãcut sã ajut. Când a venit un om în poarta mea si mi-a cerut o mânã de ajutor, eu nu i-am spus pleacã si sã vii mâine. Degeaba dai un ajutor unui om mâine, dacã nu îi dai acum, când îl doare, când are cea mai mare nevoie. Eu asa am trãit toatã viata”, spune bunica, în timp ce îsi îndeamnã musafirii sã serveascã si sã se simtã în bãtãtura ei ca acasã. Ochii sãi blajini si zâmbetul curat îi contureazã în ochii celorlalti imaginea unei lumi întregi, care din pãcate se va stinge, încet-încet, odatã cu astfel de oameni de poveste.
Oamenii aparte din Valea lui Bosie
Dar se vede cã în Valea lui Bosie a mai rãmas o oazã de bunãtate încã neatinsã de orgoliile lumii moderne. Oamenii se respectã între ei, se ajutã si nu se lasã singuri, nici la vreme de veselie. Gheorghe Barbu, 70 de ani, sotia Aneta Barbu, 70 de ani, Teclici Elena, 76 de ani, Stefan Popa, 59 de ani, împreunã cu sotia sa, Livia Bujoreanu, 59 de ani, dar si Eugenia Vizitiu, omul de bazã al bunicii Tinca, cu totii i-au fãcut celei mai în etate femei din satul lor, aniversarea mai frumosã. Au desfãcut sampania, i-au adus un tort delicios si au pus muzica sã cânte, de sã rãsune cãtunul „Eu le-am spus sã punã muzicã! Doar n-au venit la mort”, glumeste bunica Tinca. Mie mi-a plãcut mult munca, credinta în Dumnezeu în fiecare moment, dar si sã fiu alãturi de oameni, oricând”, mai spune aniversata de 101 ani. „Noi o iubim, pentru cã e un om bun. Foarte bun! Dã tot ce are, din cât de putin ar fi, vrea sã împartã. Pe mine mã împresioneazã credinta ei. Tine posturile, tine la Bisericã. E un om bun. E bunica noastrã”, spune Aneta Barbu. „Eu am spus cã bunica Tinca, la cât e de lucidã si isteatã la 101 ani, sã fie un ambasador al satucului nostru. Am spus la toatã lumea cã la noi în sat avem o bunicã foarte bunã si desteaptã, care are mai mult de 100 de ani. Acum, iatã, chiar 101 ani. Ne mândrim cu ea, nu atât pentru vârstã, cât pentru cã e un exemplu pentru noi toti”, spune Stefan Popa.
