20.7 C
Vaslui
27-sept.-2022

Individul care a violat o hușeancă în stradă, condamnat la închisoare și obligat să-i plătească despăgubiri, peste 50 mii lei

- Advertisement -
SENTINȚĂ… Magistrații au decis că bărbatul de 24 de ani va sta 6 ani și 8 luni după gratii.

PEDEAPSĂ… Individul care, într-o noapte din luna mai a anului trecut, a violat o hușeancă în mijlocul străzii și a spart trei mașini, ca să fure bunuri, a fost condamnat de instanța Judecătoriei Huși! Magistrații au decis că bărbatul de 24 de ani va sta 6 ani și 8 luni după gratii, iar femeia care a trăit o traumă greu de închipuit, fiind atacată în stradă, în timp ce se întorcea de la locul de muncă, ar trebui să primească 50.000 lei daune morale. Vecinii lui Alexandru Ignat, individul care a comis grozăvia, s-au amuzat când au auzit sentința, spunând că, dincolo de faptul că pedeapsa ar fi cam blândă, Ignat ar fi „sărac lipit” în viața de zi cu zi, așa că e greu de crezut că biata victimă ar avea de unde să recupereze banii deciși de instanță.

Violul săvârșit în mijlocul străzii și cele trei mașini sparte i-au adus individului din Pogănești o condamnare de 6 ani și 8 luni de închisoare, dar și obligația la plata unor despăgubiri consistente. Pentru agresarea femeii a fost condamnat la 6 ani de închisoare, iar pentru spargerea celor două autoturisme și a utilitarei, bărbatul a primit 2 ani de închisoare. În final, instanța a dispus efectuarea unei detenții de 6 ani și 8 luni, dar l-a obligat pe inculpat la plata unor despăgubiri consistente. De pildă, femeia violată în plină stradă, care a suferit cu o traumă puternică după cele întâmplate, a primit drept despăgubiri morale suma de 50.000 lei, la care s-au adăugat 700 lei, despăgubiri materiale. Pentru posesorii a două dintre mașinile sparte de individ, instanța a acordat câte o mie de lei despăgubiri, iar pentru cel de-al treilea, 3000 de lei. De asemenea, bărbatul din Pogănești, comuna Stănilești, a fost obligat și la plata unor cheltuieli judiciare, în valoare de câteva mii de lei.

„Mie mi-a bătut nepotul și nu înțeleg de ce anchetele merg așa de greu, în cazul unor asemenea indivizi periculoși”

Oamenii din Stănilești, care îl cunosc bine pe Alexandru Ignat, spun că va fi greu ca persoanele îndreptățite de instanță să primească despăgubiri de la el, să recupereze ceva. „Îl știu de mic. Un copil fără educație, agresiv de mic și leneș. Mai facea ceva treabă când era mai treaz, dar cum a luat darul băuturii de pe la 14 – 15 ani, a ajuns cel mai puturos. De băut, bea cât unul bătrân. De asta s-a apucat de furat, că nu avea ce mânca, întrucât nu muncea. A fost și prin străinătate, dar nu a făcut nimic nici pe-acolo. Nu are nimic pe numele lui, iar familia lui, nici nu mai are rost să mai vorbim, că se vede pe el de unde provine. Ce pot să spun este că a mai făcut prostii. A bătut un nepot de-al meu, pentru care și acum are dosar, dar nu știu de ce anchetele acestea au mers așa de greu. E puțin 6 ani și 8 luni de închisoare. Iese după vreo 3 ani și iar dă în cap la oameni”, a spus, cu năduf, unul dintre vecinii lui Ignat.

Era la spart mașini noaptea prin Huși, dar nu s-a dat în lături să atace și o femeie care venea de la serviciu

De reamintit că, în noaptea de 23 spre 24 mai 2021, individul din Pogănești se afla pe o stradă din Huși, aproape de intersecția din zona LIDL. Acolo el spărsese deja două autoturisme, din care furase ce îi picase în mână, iar în acel moment era la o utilitară, în care pătrunsese pentru a sustrage bunuri. În acel moment, pe stradă trecea o femeie, care se întorcea de la serviciu, iar când l-a zărit ieșind din autoutilitară, a trecut, prevăzătoare, pe partea cealaltă. Agresorul a observat-o și a fugit după ea. A prins-o și ce a urmat a produs femeii o traumă pe care nu o va putea depăși prea ușor. Țipetele acesteia au alertat într-un târziu câțiva locatari din zonă, care au sunat la 112. Echipajul de polițiști și jandarmi sosiți la fața locului au reușit să îl prindă destul de repede pe individul care o rupsese la fugă, dar fiind beat, nu a reușit să ajungă prea departe. A fost reținut și ulterior arestat preventiv. El se află de atunci în spatele gratiilor, în Penitenciarul Vaslui. Individul are la dispoziție 10 zile pentru a ataca cu Apel hotărârea de fond a instanței de la Huși.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.