spot_imgspot_img
13.4 C
Vaslui
25-apr.-2024

Individul care terorizează femeile singure, plânsete în genunchi, ca să nu ajungă la închisoare! După circ, a mai „atacat” două femei!

- Advertisement -
ANCHETĂ… Polițiștii au declanșat o anchetă în urma sesizării celor aproape 20 de femei din localitatea Duda, care s-au plâns că trăiesc cu spaimă în locuințe, din cauza individului cu apucături stranii. (foto cu rol ilustrativ)

CIRCAR… Individul din Duda, cel care pătrunde noaptea în curțile femeilor singure, ca să le bată la geam și să le lase obiecte cu mesaj obscen pe pervazuri, a plâns și s-a pus în genunchi în fața polițiștilor. A spus că nu vrea la închisoare și că se cumințește. Numai că nopțile trecute s-a apucat din nou de treabă, de data aceasta într-o zonă din marginea satului, unde a ochit alte două femei singure. La una dintre ele, al cărui soț lucrează în Germania, individul a avut însă „ghinionul” să îi găsească acasă pe fiii femeii, care l-au luat la goană. „Știa că soțul ei e în Germania, la muncă. A dat peste băieții femeii, știu că unul este student și cred că era venit acasă. L-au luat la fugărit, dar e foarte sprinten psihopatul și nu l-au prins. Mai grav este că mama lui a început să umble pe la porți și să certe femeile care au semnat reclamația, pe motiv că… de ce ne luăm de băiatul ei”, relatează una dintre cele care au semnat plângerea. Polițiștii au în lucru dosarul în cauză. „Domnii polițiști au făcut audieri, l-au dus și pe el la sediu. Ne-au spus că intenționează să facă și pânde noaptea, ca să îl prindă în fapt. Nu știm dacă au făcut până acum”, spun sătenii.

Polițiștii au declanșat o anchetă în urma sesizării celor aproape 20 de femei din localitatea Duda, comuna Duda Epureni, care s-au plâns că trăiesc cu spaimă în locuințe, din cauza individului cu apucături stranii. Dar, deși reclamația a fost depusă la Poliția Huși pe la finele lunii august, iată că nici în luna noiembrie, individul de aproximativ 35 de ani, D.P., nu se potolește. Nopțile trecute, alte două femei au fost speriate, într-una din case individul dând peste fiii femeii, care l-au luat la goană. Nu l-au prins însă, pentru că e sprinten. „El ziua doarme sau se plimbă, nu vorbește cu nimeni, iar noaptea acționează”, spun oamenii din Duda.

Circ la Poliție: a plâns și s-a așezat în genunchi, ca să nu fie băgat în închisoare

Individul a fost chemat la Postul de Poliție în legătură cu cele reclamate, după ce, evident, polițiștii au discutat nu doar cu femeile care au semnat reclamația, ci și cu alte persoane din vecinătatea casei individului, pentru a strânge informații utile anchetei. În sediul Poliției însă, bărbatul ar fi făcut circ. S-ar fi apucat de plâns, s-ar fi pus în genunchi și ar fi rugat oamenii legii să nu îl bage la închisoare. Dacă a avut sau nu vreun efect tânguiala lui este greu de spus, dar cert este că el și la ora aceasta umblă prin curțile femeilor pe care le știe singure. Acum a început să ia „la pas” marginea satului Duda. La una din cele două persoane în gospodăriile cărora a pătruns nopțile trecute a dat peste fiii femeii, care l-au pus pe fugă. „Are un fiu care este student, are soțul la lucru în Germania. Și erau copiii acasă în acea noapte. Au ieșit, l-au fugărit, dar nu l-au prins. Nimeni să nu trăiască spaima pe care o trăiește o femeie, care știe că e vizată de un asemenea psihopat, fost pușcăriaș. A fost și la altă femeie, tot de aici, din marginea satului. S-a c**t în fața ușii, a luat cu bățul și a scris măscări pe un perete. A ciocănit la geam. Nu aveți idee ce trăiește o persoană singură cu așa ceva în libertate. Ne e foarte frică”, a spus una dintre femeile semnatare ale plângerii.

Mama individului s-a supărat pe consătencele singure: „De ce nu îi dați pace băiatului meu și îl reclamați degeaba la Poliție?”

În toată ploaia aceasta de acuze, individul are și aliați. Mama lui a început să bată, spun femeile, pe la porțile celor care l-au acuzat că le intră în curți și le bagă în sperieți, certându-le. „Ea spune că femeile, de fapt, nu îi lasă băiatul în pace și îl reclamă la Poliție degeaba. A uitat când și ea și soțul ei au cerut la Judecătorie ordin de restricție împotriva propriului lor fiu, cu care nu mai era chip să trăiască în casă? În loc să îi spună să se liniștească, ea ține cu el”, susțin sătenii. Polițiștii au spus că tratează cu toată atenția acest caz și vor face inclusiv pânde noaptea prin localitate, pentru a-l prinde pe individ în fapt.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

6 COMENTARII

  1. Bă Morbis, sa-ti fie rusine consiler porc ce esti,crezi ca nu stiu cine esti, tu esti unul din slugile care ai votat in consiliul local să stam pe intuneric chiar daca in comuna au fost necazuri de acest gen si violuri. Si daca e hadadarla care dă in presa, bravo lui,inseamna ca il intereseaza de problemele batrinilor,si chiar de a lu mama ta sau soacra.ta care a fost calcată si ea de acest psihopat si tie nu-ti pasa de ea

  2. Vai de comuna noastra,ne ducem de râpă de tot,comuna care stă in beznă de 3 mandate a actualului primar arogant, ca sa nu mai spunem că si ultimul dispensar din satul Duda s-a inchis,urmeaza scolile si bisericile și ati pus lacătul !

  3. Se numeste violari de domiciliu de la camere de vederi pe fiecare strada casa si se rezolva da e scump cine are bani asa ceva nu sint posibilitati. caine buni si pusi pe el cine nu isi da seama cum traiesti singur in pustie de sat care intra hotii peste tine sa iti ia pensia si care iti da in cap pe strada tinerii care nu vor sa munceasca numa fumeazaq tigati scumpe amncare buna si bauturi stat degeaba toata ziua noaptea nu stie

  4. Se poate să nu toarne Hadadârla la presă tot ce mișcă în comună? Tâmpitul nu își dă seama că pătează imaginea comunei. De ce nu te duci la presă să spui că sunt copii olimpici în comună? O sa creadă toți că suntem o comună de psihopați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.