spot_img
spot_imgspot_img
15 C
Vaslui
18-mai-2024

Instituțiile publice sunt obligate să asigure copierea gratuită a actelor depuse de cetățeni

- Advertisement -
MODIFICARE… Autoritățile și instituțiile publice care vor solicita copii, în format fizic (pe hârtie), ale unor acte, cereri sau formulare, altele decât cele emise de către instituții publice sau organe de specialitate ale administrației publice centrale, vor trebui să asigure, în mod gratuit, fotocopierea acestora

PRIMA ZI FĂRĂ DOSAR CU ȘINĂ… Începând cu data de 4 iulie, cetățenii scapă de drumurile și de cheltuiala implicate de copierea documentelor atunci când au de depus acte, cereri sau formulare la autoritățile și instituțiile publice din țara noastră, potrivit unei legi apărute în iarnă. Mai exact, instituțiile publice sunt obligate ca, de la acest termen, să se ocupe, în mod gratuit, de fotocopierea actelor aduse de cetățeni. În plus, autoritățile centrale și locale nu vor mai avea voie să ceară contribuabililor dosare, dosare cu șină și nici alte articole sau obiecte de birotică ori papetărie.

Legea 9/2023, ce se aplică începând de azi, 4 iulie 2023, vizează, de fapt, simplificarea procedurilor administrative de depunere a unor acte la autoritățile și instituțiile de la noi. Concret, așa cum stabilește noua lege, autoritățile și instituțiile publice care vor solicita copii, în format fizic (pe hârtie), ale unor acte, cereri sau formulare, altele decât cele emise de către instituții publice sau organe de specialitate ale administrației publice centrale, vor trebui să asigure, în mod gratuit, fotocopierea acestora. Tot gratuit, aceleași instituții trebuie să pună la dispoziția cetățenilor, atât în format fizic, cât și în format electronic (pe site-ul propriu), modelele formularelor sau cererilor aferente tuturor serviciilor publice furnizate. În plus, legea prevede că regulile de mai sus se vor aplica și ”persoanelor juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică”. Cu alte cuvinte, aceste reguli se vor aplica, de pildă, și universităților. De asemenea, dosarul cu șină va fi interzis la stat. Mai exact, autoritățile centrale și locale nu vor mai avea voie să ceară contribuabililor dosare, dosare cu șină, precum și niciun alt articol sau obiect de birotică sau papetărie. Așa cum subliniază inițiatorii, ”propunerea legislativă are menirea de a ajuta cetățenii să-și rezolve rapid și simplu procedurile administrative de depunere a unor acte, cereri sau formulare la diverse autorități și instituții. Este interesul tuturor ca actul administrativ să fie rapid, ușor de realizat și fără cheltuieli din partea cetățenilor. Existența unor copii tipărite a documentelor pe care autoritatea le solicită, dar și fotocopierea gratuită, la nevoie, a actelor pe care autoritatea le solicită reprezintă premisele unui serviciu public de calitate și eficient”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

  1. Au cerut „fara dosar cu sina” dar in lege se cer acte fizic pe care nu ai cum sa le imprastii ! Se cere „fara copii la acte” dar in lege se cere „original si copie” la acte iar in institutii nu sunt copiatoare pentru public si nici tonere pentru copiatoarele mici de uz intern . Ce logica au avut cand nu au modificat legile in esenta lor si nu au oferit alternative la plimbatul de acte si dosare ! Ce bine ar fi fost sa puna la punct o retea IT cu aplicatii in care sa ai acces la toate actele care se cer acum in lege ! Cata idiotenie, ipocrizie si incompetenta la romani 🙁

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.