spot_imgspot_img
11.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

Intensificarea atacurilor cu avioane fără pilot în Pakistan, legată de ameninţările din Europa

- Advertisement -

Creşterea recentă a numărului de atacuri ale avioanelor fără pilot în zonele tribale ale Pakistanului are legătură cu presupusele proiecte de atentate ale Al-Qaida în Europa, a declarat miercuri pentru BBC ambasadorul Islamabadului la Washington.
„Cred că activitatea la care asistăm în Waziristanul du Nord (nord-vestul Pakistanului), în ceea ce priveşte atacurile (aeriene) are legătură cu ameninţările cu potenţiale atacuri în Europa”, a declarat ambasadorul Hussein Haqqani pentru BBC.

Ambasadorul a confirmat, de asemenea, că extremiştii intenţionau să atace ţinte din Europa, aşa cum a afirmat recent presa anglo-saxonă.

„Potrivit informaţiilor comunicate Pakistanului de partenerii noştri americani, unele persoane au fost arestate în trecut, iar interogatoriile acestora şi alte informaţii obţinute de serviciile secrete au dezvăluit că există un complot pentru atacarea mai multor ţinte în Europa”, a explicat el.

De la începutul lui septembrie, CIA a intensificat considerabil atacurile cu avioane fără pilot, care vizează din 2004 combatanţii şi liderii Al-Qaida şi talibanii pakistanezi şi afgani din zonele tribale situate la frontiera cu Afganistanul.

Autorităţile pakistaneze au numărat 24 de atacuri cu avioane fără pilot pe teritoriul lor de la 3 septembrie, care s-au soldat cu peste 140 de morţi.

Un atac aerian comis luni a provocat moartea a opt islamişti, dintre care cinci de naţionalitate germană, în zona tribală Waziristanul de Nord, potrivit oficialilor din cadrul serviciilor de securitate pakistaneze.

Statele Unite, Marea Britanie, Japonia şi Suedia şi-au avertizat recent cetăţenii care călătoresc în Europa în legătură cu posibile atentate.

Haqqani a cerut populaţiei să nu se panicheze, afirmând că „europenii, pakistanezii şi serviciile de informaţii americane colaborează pentru dejucarea acestor comploturi”.
mediafax.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.