5.4 C
Vaslui
07-dec.-2022

Interlop şi poliţişti, în aceleaşi cătuşe

- Advertisement -

Nuredin Beinur, un temut interlop din Constanţa, a fost reţinut alături de doi ofiţeri care l-ar fi ajutat.

Nuredin Beinur ar putea ajunge după gratii pentru minimum 29 de zileNuredin Beinur, finul lui Nicu Gheară şi liderul uneia dintre cele mai temute grupări interlope din ţară, a fost reţinut, ieri, de procurori, alături de 14 membri ai clanului său.

Acuzaţiile care li se aduc acoperă o mare parte din Codul Penal: şantaj, abuz în serviciu, evaziune fiscală, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.

Împreună cu interlopii, în faţa anchetatorilor au ajuns însă şi doi ofiţeri de poliţie – mai exact, Cristinel Niţoi, adjunctul şefului Poliţiei Neptun (localitate în care Beinur a derulat mai multe „afaceri” imobiliare) şi sub comisarul Gabriela Iacob, şefa Biroului Circulaţie din cadrul Poliţiei Mangalia.

„Ofiţerii sunt suspectaţi că i-ar fi sprijinit pe membrii clanului în comiterea ilegalităţilor. Până la această oră (ora 19.00 – n.r.), cei doi nu au fost încă puşi sub învinuire, o măsură împotriva lor urmând să fie luată după audierile care au debutat după ora 17.00”, precizau, aseară, surse judiciare.

Acelaşi statut îl aveau şi doi angajaţi ai Serviciului de Urbanism al Primăriei Mangalia, unde anchetatorii au descins, ieri-dimineaţă.

„Chiar credeţi că poliţiştii sunt proşti sau corupţi?”

De altfel, ieri, au fost făcute în total nu mai puţin de 19 percheziţii la locuinţele liderilor clanului „Beinur” din Constanţa, Mangalia, Sibiu, Bucureşti, dar şi din judeţul Ilfov, la domiciliile poliţiştilor şi la sediul din staţiunea Saturn al firmei Univertis, deţinută de Nuredin Beinur, de unde oamenii legii au ridicat mai multe documente.

Operaţiunea de ieri a anchetatorilor a fost pregătită câteva luni, în colaborare cu Serviciul Român de Informaţii, au explicat surse judiciare, potrivit cărora, Nuredin Beinur şi cei care l-au sprijinit au fost monitorizaţi pas cu pas.

Văzut de constănţenii de rând ca un infractor încă din anii ’90, Beinur a încercat, de-a lungul anilor, să-şi facă o imagine publică de afacerist respectabil. În plus, s-a afişat în compania unor foşti şi actuali fotbalişti, printre care Dănuţ Lupu şi Adrian Mutu, şi el finul lui Gheară.

„Chiar credeţi că toţi poliţiştii sunt proşti sau corupţi? Nu e aşa. Şi nu există poliţist în ţara asta să spună că Beinur l-a mituit”, explica interlopul într-un interviu acordat anul trecut ziarului „Cuget liber”.

evz.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.