ION CHIRIAC – IN MEMORIAM (1963-2021)

IN MEMORIAM… Se împlinesc 40 zile de la plecarea fizicã a folkistului Ion Chiriac dintre noi. Tocmai i se analizeazã faptele bune si cele rele fãcute pe pãmânt si i se va repartiza locul care i se cuvine în lumea de dincolo. Venim în ajutorul lui contabilizând ce a fãcut frumos si bun prin mãrturiile celor care semneazã.

Nu vorbi, scrie despre toate câte ai vãzut / si frumusetile ce te-au desfãtat acolo/ vor deveni vesnice si adevãrate. Este îndemnul pe care omul, întors din rai din nou pe pãmânt, îl primeste de la primul trecãtor cãruia, în nerãbdarea lui, a vrut sã-i povesterascã despre frumusetile vãzute acolo. Întâmplãtor, acel trecãtor era Domnul (Ioan Gh. Pricop din Prefata 130 de ani de învãtãmânt în Ghermãnesti, Ed MONDOGRAF, Constanta, 1995, autor prof. Constantin Partene). Ion Chiriac nu a vorbit, el a cântat cu vocea lui inconfundabilã, cu chitara lui mãiastrã; iubirea, omul, orasul, patria, neamul, bucuria si tristetea si, nu în ultimul rând, învesnicirea omului prin credintã si omenie. Si toate acestea pânã în ziua aniversãrii sale, 20 februarie 2021, pentru cã misterul mortii, ce ne înconjoarã pe fiecare dintre noi, s-a abãtut de data aceasta, mult prea devreme, asupra unuia dintre simbolurile culturii vasluiene, Ion Chiriac, plecat dintre noi la vârsta când ar fi putut sã ofere încã mult spatiului nostru cultural. 58 de ani, vârsta la care Ion Chiriac ne pãrãseste pe neasteptate, pentru un creator înseamnã maturitate creatoare, întelepciune în alcãtuire, experienîn mânuirea versului si a instrumentului sãu, chitara, de care nu s-a despãrtit niciodatã. Ivit din vatra multimilenarã a acestui popor, din zona de temelie si vesnicie a satului românesc, Ghermãnestii Vasluiului, întreaga sa evolutie si creatie avea sã se centreze pe folkul românesc, gen muzical care îsi trage seva din balada si doina strãmosilor nostri, dându-i prin arta sa substan, consistentã si valoare.

SPECTACOL… Fratii Chiriac, în ultimul concert al Cenaclului Flacãra – 15 iunie 1985. Fotografie realizatã în momentul în care a început furtuna.

A vãzut lumina zilei în data de 20 februarie 1963 în strãvechea asezare româneascã de pe valea Prutului, Ghermãnesti, astãzi sat component al comunei Drânceni, judetul Vaslui, în familia gospodarului Vasile si Mãrina Chiriac, Ion fiind al patrulea copil din cei sapte frati si surori, toti cu înclinatie pentru învãtãturã si muzicã. Clasele primare si scoala gimnazialã le va absolvi în localitatea natalã, iar cursurile liceale la Liceul “Emil Racovitã” din Vaslui. Spre cinstea comunitãtii Ghermãnesti, exista acolo o adevãratã miscare culturalã, sustinutã de scoalã si cãminul cultural, prin existenta unei formatii de mandoline, cor si dansuri în scoalã, formatie de titere cu solisti adulti la cãminul cultural si chiar un ansamblu folcloric, aspect ce în zilele noastre pare o curiozitate de vreme ce cãminele culturale s-au închis, iar preocupãrile în scoli sunt doar la latitudinea unor profesori, învãtãtori sau educatori entuziasti. Iatã contextul fertil în care Ion Chiriac si fratele sãu Gelu, cu un an mai mic (n. 23 februarie 1964), au crescut si s-au dezvoltat pânã la absolvirea gimnaziului, participând la tot felul de concursuri si evenimente culturale,duetul lor acompaniat de chitarã cucerind publicul oriunde ar fi apãrut. Ion Chiriac si fratele sãu Gelu vor fi pusi în valoare de talentatii lor profesori; Teodor Lemnaru si Anton Gheorghe Ieremia (care le vor versifica si pune pe muzicã interpretãrile lor de început; “Torna, torna fratre”, “Decembrie” pe versurile lui George Bacovia si “Moartea cãprioarei” pe versurile lui Nicoale Labis), într-o perioadã când fenomenul cultural în România cunostea un avânt cu totul deosebit (prin miscãrile culturale de masã), greu de egalat în istoria noastrã contemporanã. Timp de 10 ani (1976-1985) vor încânta sute de mii de români, adunati pe stadioane sau lãcasuri de culturã în inegalabilele spectacole de masã ale Cenaclului “Flacãra” sub genericul “Antena vã apartine”, spectacole care fãceau sã tresalte spiritul national, sã vibreze patriotismul, istoria si traditia româneascã, sub bagheta inegalabilului Adrian Pãunescu.Vocea lor candidã, pateticã, dar si pãtrunzãtoare, cu acele tertete extrem de melodioase, fãceau sã vibreze coarda cea mai sensibilã a sufletului românesc, aducând oamenilor si îndeosebi tinerilor pacea, linistea si speranta în mai bine. Prin prestatiile lor scenice în cele peste 9000 de spectacole, prin aparitiile lor emotionante cu interpretãri originale, accentuate si de inocenta si candoarea vocilor lor, numele “fratilor Chiriac” (Ion Chiriac si fratele sãu Gelu),vor rãmâne adânc încrustate în memoria culturalã a neamului nostru. Piese precum “Moartea cãprioarei”, “Trandafirul albastru”, “Actorul”, “Voi cânta iubirea”, “Un om în amurg”, “Prea târziu”, “Ti-am adus un oras” si multe altele, la fel frumoase, vor rãmâne în fonoteca de aur a culturii române. Nu stiu câte orase din tarã s-au bucurat de privilegiul de a avea un cântec sau imn dedicat lor, dar stiu sigur cã nici unul nu a avut parte de o linie melodicã mai frumoasã, sau un mesaj mai onorant precum are Vasluiul, pe care Ion Chiriac l-a iubit cu inima, sufletul si muzica sa;

Te iubim scump oras / Linistit, drag si blând,

spune cantautorul si continuã cu refrenul;

          Timpul trece-n statui / ca lãstarul spre rod

Orice om din Vaslui / e-un strãvechi voievod

El înal cetãti / de lumini si iubiri

si deschide noi porti / cãtre mari împliniri

Ca sã citez doar câteva versuri din mãrturisirea sa artisticã.Va continua cariera artisticã si dupã încetarea spectacolelor Cenaclului Flacãra, participând cu muzica lui alãturi de artisti si formatii celebre ale timpului pânã în 1990, moment care îl va determina pe Ion Chiriac sã insiste în repertoriul sãu pe latura nationalist-patrioticã, cântând mai ales drama românilor din Basarabia si Bucovina. Memorabile au rãmas spectacolele de la Chisinãu, când celor patru Ioni din Vaslui (Ion Iancu Lefter, Ion Enache, Ion Parfene si Ion Munteanu), li s-a alãturat si Ion Chiriac ridicând în picioare sãli de spectacole arhipline, atunci când apãreau înfãsurati în tricolor, rostind si cântând natia românã si unitatea ei. Ion Chiriac a strãbãtut Basarabia în lung si în lat cu chitara sa, “urmãrit” de cei ce se temeau pentru impactul pe care muzica sa îl avea în inimile românilor de peste Prut. Neînfricat, Ion a continuat sã cânte mângâiat de prietenia lui “nenea Grig” (asa cum îi spunea lui Grigore Vieru) si a celor douã suflete gemene, Doina si Aldea Teodorovici.La Vaslui, cantautorul s-a cãsãtorit si a avut-o pe Ioana, fiica care i-a mostenit, întru totul, talentul si sensibilitatea artisticã. Angajat la Palatul Copiilor Vaslui, a învãtat sute de copii tainele muzicii si chitarei. A fost iubit si dorit de oameni. Ajungea seara cu chitara plinã de bani de la marile restaurante unde era solicitat sã cânte. Viata de artist i-a adus bucurie, dar si durere în aceiasi mãsurã. Dorit la Iasi, Ion Chiriac a pãrãsit pentru o vreme Vasluiul. Aici se va cãsãtori din nou si o va avea pe Teodora, cea de a doua fiicã. Si la Iasi a lucrat cu copiii la acelasi cerc de muzicã usoarã si folk ca si la Vaslui, cu participãri la festivalurile folk si spectacole cu învãtãceii sãi, mai ales la Iasi, perioadã în care îsi va desãvârsi studiile de canto, concomitent cu activitatea creatoare în domeniul compozitiei, alcãtuirii textelor si înregistrãrilor.

Fratii Chiriac, un adevãrat fenomen cultural de care trebuie sã fim mândri

CONCERT… Fratii Chiriac, la 37 ani de la debut – 15 iunie 2014, Sala Sporturilor Vaslui.

Rãmas singur pentru a doua oarã, Ion se întoarce la Vaslui în 2006 dupã o absentã de opt ani. “S-a întors Ion acasã”, este primul sãu mare concert la Casa de Culturã a Sindicatelor “Constantin Tãnase” din septembrie 2006. Aplauzele au demonstrat cã vasluienilor le-a fost dor de Ion. Devine director artistic si instructor de educatie la Fundatia cultural-umanitarã “Mâna si Acoperimântul Maicii Domnului” si, alãturi de Mihaela Manu, înfiinteazã Centrul pentru Copii „Veronica”, unde timp de 10 ani prescolarii si scolarii proveniti din familii defavorizate s-au bucurat de ajutorul sãu. Educator, pentru cei mici si profesor de chitarã, pentru cei mari, în acesti ani “tata John”(asa îi plãcea sã i se spunã) nu are concediu, lucreazã pe bani putini si dedicã tot timpul si viata proiectelor sociale în care s-a implicat cu tot sufletul. Împreunã cu Mihaela Manu, care îi va deveni sotie, au organizat sute de spectacole si comemorãri ale personalitãtilor vasluiene si nationale dispãrute, Adrian Pãunescu constituind o prioritate. De altfel, de la plecarea poetului Adrian Pãunescu de pe pãmânt, lunile iulie si noiembrie au însemnat întâlniri de suflet cu poezia si muzica bunã. Invitat de onoare a fost întotdeauna Andrei Pãunescu, fiul poetului. Dupã întoarcerea la Vaslui, fratii Chiriac s-au reunit si au cântat de câteva ori la “Zilele Vasluiului”, sau Ghermãnestilor (satul lor natal) si diverse evenimente în tot judetul.Printre ultimele zvâcniri, sub aspectul spectacolelor de amploare, va fi 15 iunie 2014, când fiul celebrului Adrian Pãunescu, Andrei, va fi invitatul special la Vaslui într-un memorabil spectacol folk la aniversarea a 37 de ani de la debut, în încercarea de a readuce în atentia publicã celebrul cuplu Ion si Gelu Chiriac. Într-o salã arhiplinã, cu spectatori de toate vârstele (tinerii de ieri sau generatia în blugi si tinerii de azi – generatia internetului), s-au retrãit momentele de altãdatã, cu aceeasi emotie si participare entuziastã de parcã nu ar fi trecut atâta timp. Dupã acest eveniment a fost un participant constant la festivalul “Adrian Pãunescu” si ocazional la unele evenimente culturale locale, regionale sau peste Prut. A sustinut recitaluri si la alte festivaluri folk din tarã, dar cu predilectie pe scenele oraselor si satelor judetului. La fiecare aparitie, Ion Chiriac ardea pe scenã. În ultima perioadã s-a axat mai mult pe muzica religioasã, abordând texte cu profundã rezonantã spiritualã cum sunt cele închinate Maicii Domnului.Va pãstra însã acelasi patos în rostire, aceeasi voce hotãrâtã în textele sale patriotice si duioasã atunci când cânta dragostea si istoria neamului. Lasã mostenire patrimoniului cultural cinci CD-uri cu înregistrãri: 1 Moartea cãptioarei, 2 Îngerii în ninsori, 3 Ce frumoasã esti, 4 Slavã preasfintei Fecioarã, 5 O razã de luminã. A lãsat douã albume în lucru si numeroase compozitii neînregistrate care ar putea fi finalizate, eventual orchestrate si puse în valoare. Acum, la ceas de despãrtire, e bine sã retinem cã pentru zona noastrã, Ion Chiriac împreunã cu fratele sãu, a însemnat un adevãrat fenomen cultural de care trebuie sã fim mândri, dar pe care trebuie sã-l gestionãm cu grijã. Ceea ce poate nu s-a reusit pentru el cât a fost în viatã, ar trebui sã recuperãm acum. În primul rând, ar fi o datorie de onoare ca tot ce a gândit, a scris, a compus sau a cântat, sã se regãseascã într-un volum care sã-i evoce viata si talentul sãu. Restul va veni de la sine, pentru cã odatã personalitatea lui conturatã din perspectiva timpului, vom avea adevãrata dimensiune a valorii sale în planul culturii vasluiene si nationale. Si asta cu atât mai mult, cu cât tinutul Vasluiului are o datorie fatã de omul care ne pãrãseste atât de timpuriu, pentru cã Ion Chiriac l-a iubit, l-a cântat si i-a dus faima în lume. Astãzi, la 40 de zile de la disparitia sa, corul îngerilor sã-l însoteascã în drumul sãu spre o lume mai bunã, asa cum muzica lui ne-a însotit aici, pe pãmânt, în sperantele noastre de mai bine, iar Bunul Dumnezeu sã-l odihneascã în pace printre dreptii Sãi. Drum bun, “tata John”, îti ureazã învãtãceii tãi.

Valeriu Lupu – doctor în stiinte medicale

PEDAGOG… Ion Chiriac, pe vremea când era director artistic si instructor de educatie la Centrul „Veronica” între anii 2006-2016.

Ion Chiriac,un artist protagonist al faptelor bune

IN MEMORIAM… L-am cunoscut pe Ion Chiriac în ultimul deceniu din scurta sa viatã, când prietena mea si partenera de viatã a artistului – Mihaela Manu – mi-a vorbit despre fundatia “Mâna si Acoperãmântul Maicii Domnului”, fundatie pe care ei se strãduiau s-o facã viabilã. Evident, am participat la strãdaniile lor cu gesturi mici; de fapt, ce gest poate fi salvator când Fundatia avea ca obiectiv sprijinul copiilor sãraci ai Vasluiului, un oras sãrac? Doar cel care viseazã VISUL poate sã se devoteze în întregime lui – si asta au fãcut cei doi artisti protagonisti ai faptelor despre care vorbim – Ion Chiriac si Mihaela Manu. Pãrintii Mihaelei nu i-au pãrãsit în vremuri de restriste, i-au sprijinit cum au putut, ei fiind doi oameni la locul lor, care n-au avut altã vocatie mai importantã decât pe cea de pãrinti. Alãturi le-au fost si alti oameni de bine, precum domnul Adrian Porumboiu, o personalitate a Vasluiului, lângã care s-au raliat, impresionati de munca neobositã a celor doi artisti, domnii Nicolae Petru Costin, Gheorghe Safir, Ionel Iftimie si multi altii, care au donat mâncare, apã potabilã, rechizite scolare, jocuri, îmbrãcãminte, mobilier, materiale pentru reparatii la sediul Fundatiei, pãtuturi, pãturi, lenjerie – atât de multe lucruri, de care au nevoie 78 de prescolari si scolari mici. Fãrã sprijinul orasului si voluntariatului unor persoane care si-au dorit anonimatul, zbaterea celor doi ar fi fost zadarnicã.

În tot acest timp, Ion Chiriac a compus muzicã religioasã si folk, a imprimat CD-uri, a organizat spectacole cu cei mici sau cu fratele sãu si alti colegi de la Cenaclul Flacãra. Si totusi, admiratia si pretuirea publicului din Vaslui n-au umplut golul lãsat de aplauzele stadioanelor din epoca sa de glorie, atunci când spectacolele se prelungeau pânã târziu în noapte si întreaga natiune urmãrea la televiziune descãtusarea talentelor tinere, strânse sub ocrotirea bardului Adrian Pãunescu.Când l-am cunoscut eu, Ion Chiriac suferea de însingurarea celui talentat, nevoit sã-si cîstige pâinea prin munca de pedagog “bun la toate”. Am stabilit în ultimul an – pe timpul pandemiei – cã vom pregãti un proiect pentru revenirea pe scenele de la Bucuresti si la tv, unde cântãretul si fratele sãu sã strângã 4-5 piese sub genericul “Moartea Cãprioarei” (frumoasa baladã care i-a lansat pe fratii Chiriac în urmã cu 40 de ani).Închei micul meu recurs la memorie cu regretul cã n-am fãcut propunerea asta mai demult; cã nu i-am spus niciodatã “si eu am fost în Arcadia”! Si eu am trãit drama scriitorului lãsat la margine de drum de tehnica calculatorului si dezinteresul pentru lecturã. Si eu, Ion Chiriac, prietene, am trãit asta, dar generatia mea este mai rezistentã, pentru cã a reusit sã înmulteascã talantii încredintati de Dumnezeu înainte ca tehnica si goana dupã nou sã facã ravagii în rândul tinerilor. Odihneste-te în pace! Ai lãsat în urmã atîtia visãtori, cã nu trebuie sã te întrebi, acolo unde esti, dacã noi te vom uita.

Cu regrete târzii,

Maria Cristea Soimu

scriitor




NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ