NationalUltima ora

Ion Iliescu despre Victor Surdu: A fost un om cu o viaţă plină, cu multe calităţi

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că regretă moartea fostului ministru al agriculturii şi deputat social-democrat Victor Surdu.

„A fost un om cu o viaţă plină, cu o viaţă de muncă, cu multe calităţi şi de specialist şi de om. Iată, o moarte tragică, o boală necruţătoare, care i-a curmat viaţa înainte de vreme. Nu putem decât să regretăm asemenea momente şi să-i dorim familiei să treacă peste aceste momente grele”, a precizat Ion Iliescu.

Fostul preşedinte a adăugat că l-a cunoscut pe deputatul PSD Victor Surdu încă din 1975 când acesta era inginer agronom la o cooperativă din comuna Grozeşti, din judeţul Neamţ.

„I-am apreciat tenacitate lui şi forţa, puterea cu care s-a zbătut. (…) Era preţuit de oameni, pentru că era un om foarte harnic. Ulterior, s-au luat nişte măsuri şi a fost apoi integrat la nivel de judeţ (Iaşi – n.r.), apoi s-a afirmat pe linie profesională şi, după 1989, inclusiv lucrând la Ministerul Agriculturii”, a mai spus liderul de onoare al PSD.

El a adăugat că a avut „contacte multiple” şi în plan profesional, în domeniul de care răspundea Victor Surdu, dar şi în planul vieţii politice, colaborând cu deputatul PSD.

Deputatul PSD Victor Surdu a murit, joi, ca urmare a unui cancer pancreatic de care suferea de mai multă vreme, a declarat, pentru AGERPRES, deputatul Ioan Munteanu, fost preşedinte al organizaţiei PSD Neamţ.

În vârstă de 64 ani, Victor Raul Surdu Soreanu era soţul cântăreţei Angela Similea.

AGERPRES.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button