spot_imgspot_img
10.5 C
Vaslui
24-apr.-2024

ISJ așteaptă implicarea poliției în scandalul de la Școala Nr. 6. “Ramificațiile acestei situații complicate țin în mare măsură de intervenția altor instituții”

- Advertisement -
REACȚIE… Andrei Huiban, inspectorul școlar general adjunct al ISJ: “e bine să nu transformăm pentru opinia publică Inspectoratul Școlar într-o superinstituție care să uzurpe atribuții ce nu îi aparțin”

ATITUDINE… Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui reacționează în cazul scandalului de la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” Vaslui. Instituția a transmis, într-un punct de vedere solicitat de ziarul Vremea Nouă, că a încercat să medieze conflictul, însă a constatat că “ramificațiile acestei situații complicate țin în mare măsură de intervenția altor instituții. Așteptăm verdictul acestora. În paralel, facem verificări, monitorizăm evoluția cazului și încercăm pe cât posibil ca, împreună cu conducerea școlii, să protejăm interesele minorilor implicați”, a transmis inspectorul școlar general adjunct, prof. Andrei Huiban, care ocupă totodată și funcția de purtător de cuvânt al instituției. De asemenea, acesta a precizat că “e bine să nu transformăm pentru opinia publică inspectoratul școlar într-o superinstituție care să uzurpe atribuții ce nu îi aparțin”.

Vremea Nouă a relatat în edițiile de luni și marți un caz de bullying ce se petrece, de câțiva ani, la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” Vaslui. În urmă cu două săptămâni, în fața Școlii nr. 6 din Vaslui, un elev de clasa a VIII-a ar fi fost bătut cu pumnii și picioarele de tatăl unui coleg, avocat de profesie. Agresorul își aștepta băiatul să iasă de la ore, însă prima dată a dat ochii cu unul dintre colegii acestuia de clasă, cu care ar fi avut un conflict mai vechi. Copilul ar fi încercat să fugă, însă avocatul i-ar fi pus piedică, apoi a început să-l lovească chiar sub ochii îngroziți ai celorlalți elevi. La cîțiva metri distanță de locul faptei se afla și dirigintele elevului, care a intervenit și i-a despărțit, apoi i-a dus pe cei doi în școală, unde a fost chemată și conducerea unității de învățământ. Nu este însă singurul incident de acest fel, procesul verbal încheiat la ședina organizată ulterior acestui eveniment arată că la mijloc este vorba de un conflict mai vechi. În urmă cu aproape trei ani, pe când copiii erau în clasa a V-a, acesta ar fi intrat în sală și ar fi altoit un alt elev, premiantul clasei, pe care apoi l-a amenințat că abia așteaptă să împlinească 14 ani, pentru a-l da în judecată. De frica avocatului, elevul respectiv s-a și mutat la altă școală, însă conflictul nu s-a stins. Rând pe rând, în vizorul bărbatului au intrat și alți elevi, care la rândul lor au fost loviți de avocatul agresiv. Vremea Nouă a publicat ieri un filmuleț în care se vede clar cum același avocat vine cu băiatul său de mână la terasa unde era restul clasei, iar după câteva discuții mai aprinse cu unii colegi ai fiului său, îl lovește pe unul dintre aceștia cu cotul peste ureche.

Replica ISJ: “Tăcerea ISJ-ului pe care o acuzați în articol provine din grija de a nu expune, fie și indirect, persoanele”

Contactat telefonic pentru un punct de vedere referitor la acest conflict, inspectorul școlar general adjunct, prof. Andrei Huiban, a declarat că “ISJ Vaslui a căutat să medieze conflictul dintre părți, acordând în același timp consiliere elevilor implicați, luând în considerare și istoricul acestui caz și fără să-și exceadă competențele. ISJ constată că ramificațiile acestei situații complicate țin în mare măsură de intervenția altor instituții și așteptăm verdictul acestora. În paralel, așa cum spuneam, facem verificări, monitorizăm evoluția cazului și încercăm pe cât posibil ca, împreună cu conducerea școlii, să protejăm interesele minorilor implicați. Jurisdicția clar stabilită de lege ne impiedică să acționăm mai mult decât, uman, ne-am dori. Tăcerea ISJ-ului pe care o acuzați în articol provine din grija de a nu expune, fie și indirect, persoanele. E bine să nu transformăm pentru opinia publică inspectoratul școlar într-o superinstituție care să uzurpe atribuții ce nu îi aparțin”, a transmis inspectorul școlar general adjunct, prof. Andrei Huiban.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

10 COMENTARII

    • Care politie? Mă lași? Dacă era sa se sesizeze, o facea de atunci! Cum sa bati un copil ca borfasul la drumul mare si politia sa nu facă nimic, sa aștepte ce? Ca e avocat? Ma pis pe el de avocat! Dacă era copilul meu avea capul rupt indiferent de consecințe, ca se vede ce face politia ! Si politia locala ? Ei ce fac? Dirijează circulația,nu? Hm!

  1. Numai profesorii si elevii stou ce se ontampla cu adevarat in scoala dar fiecare zice ce-i convine. Politia scolara sa vorbeasca cu elevii si sa rezolve acest caz , dar avem o astfel de politie ca de platit ii platim dar de vazut nu-i vedem decat la deschiderea scolilor.

  2. Hai, mai Huibane, ma lasi? Opinia publica, superinstitutie, uzurpare. Discurs sforaitor care nu spune nimic. Adica spune cat sunteti de gaunosi, lasi, simpli caratori de serviete si/sau informatori la partid ori casele sefilor vostri. Astepti politia? Dar de ce s-a ajuns aici? Asta nu e o chestie care a aparut peste noapte si v-a prins nepregatiti. Sunteti de toata jena. Cand va fofilati si faceti orice sa ajungeti in functii, cand faceti porcarii intre voi, umblati cu spagi, trafic de influenta nu mai aveti retineri si nu va mai temeti de opinia publica. Cand sa rezolvati si voi o situatie, vai, le invocati pe toate alea. Hai, mars!!!

  3. Domnule profesor inspector, vedeți cum faceți și întrebați sau verificați faptul ca o doamnă profesor de matematica de la Școala Parfene ajunge ora de ora la și 10 și 15 min față de ora întrării la ore… Măcar sa i se atragă atenția sau sunt ocupate doamnele director cu invitații din străinătate…

    • Domnule părinte și eu cunosc situația. Ați căpătat o obsesie de a verifica mereu punctualitatea profesorului de matematică. Din ora nu se pierde nimic din pricina unei întârzieri sporadice. Calitatea se pierde din pricina celor 7 ani de acasă a învățaceilor. Mereu s a stat peste cele 50 de minute și în alte ore decât cele din program.
      E patologic și daunator sa tot stați la pândă, de mai bine de un an de zile. Orice efort nu va mai mulțumește, daca nu se ajunge la 8.00. Daca dumneavoastră aveți aceasta calitate, jos pălăria. Și la numele scolii 6 este pătat, credeți, din pricina profesorilor? Nu as zice.

  4. Dupa ce scoala a ascuns gunoiul sub pres timp de atatia ani pana cand situatia s-a acutizat, ar fi cazul sa cada niste capete pe acolo, domnilor de la ISJ.
    Celelalte institutii ce sa va faca, sa faca ei ore cu elevii? Golanul ala de apetrei o sa raspunda pt ceea ce a facut dar nu trebuia sa se ajunga pana aici. Daca “majoritatea” l-ar fi reclamat de cand i-au crescut coarne si la scoala poate nu vorbeam de aceste lucruri. Dar ce sa vezi, totul era bine si frumos…scoala europeana.
    PS: vad ca aparator-justitiarul Jan de la Negresti nu i-a mai luat partea asa de vehement grotescului avocat dupa ce a vazut si imagini cu agresiunile acestuia.

    • In primul rand, Timo are un subiect grasut (ca si el) pe care nici nu l-ar lasa, nici nu l-ar clarifica pentru a nu-si deranja partidul si rahatul de coalitie. Apoi isj nu protejeaza interesele minorilor ci taman interesele majorilor, directorii scolii, in prietenie cu conducerea isj si care, parca nu exista in povestea asta, nu-si vor numele asociat cu jegosenia care treneaza de ani si pe care, s-au dovedit incapabili sa o gestioneze. Directori inepti, profesori papleaca, slugarnici, fricosi cu totii. Parintii nu trebuie exclusi sub nici o forma. Aroganti in mare parte, dezinteresati de educatia plozilor sau educandu-i in spiritul agresivitatii, smecheriei, barfei de trei parale. La scoala asta se vad semnele unei decaderi de cativa ani. Atitudini ostile, aroganta, mahala. Pacat de cei care inca incearca sa tina steagul sus in numele gloriei de altadata. Vor fi curand sufocati de marlanie.

      • Prietene, de criticat e foarte usor, însă nu uita că școala e oglinda societății în care trăim! Vezi care sunt valorile propuse de societate si vremuri…..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.