spot_imgspot_img
21 C
Vaslui
25-apr.-2024

Israelul lansează un test de alertare prin SMS în caz de atacuri cu rachete

- Advertisement -

Armata israeliană a anunţat lansarea duminică a unui test la nivel naţional al unui sistem de alertare prin mesaje scrise scurte pe telefon destinate să prevină populaţia civilă în caz de atac cu rachete.

Mesajele scurte, scrise în ebraică, arabă, engleză şi rusă, urmează să fie trimise pe telefoanele mobile personale ale locuitorilor diferitelor regiuni, inclusiv la Ierusalim, Tel Aviv şi Haifa.

În mesaj se spune „Comandamentul apărării pasive, test al sistemului de alertă (pe telefonul) mobil”, a precizat purtătorul de cuvânt al armatei într-un comunicat.

Exerciţiul urmează să se desfăşoare între orele locale 8.00 (8.00, ora României) şi 18.00 (18.00, ora României). El va dura până joi, când sistemul va fi testat la scara întregii ţări.

Potrivit presei, acest exerciţiu este destinat să pregătească apărarea populaţiei civile de eventuale tiruri cu rachete sau mortiere lansate de către Iran sau mişcarea şiită libaneză Hezbollah, care ar putea să urmeze unui atac israelian împotriva instalaţiilor nucleare iraniene.

Acest scenariu continua să ţină duminică prima pagină a unei mari părţi a presei israeliene.

Cotidianul Yediot Aharonot titrează, astfel, pe prima pagină că Israelul „nu este pregătit” pentru un război cu Iranul, relevând că „jumătate dintre israelieni nu au mască de gaze” sau că „lucrările de protecţie a clădirilor în care se află spitale vor fi terminate abia în trei ani”.

Ziarul Haaretz citează, la rândul său, un „oficial israelian de rang înalt” care afirmă că Iranul „a înregistrat progrese în producerea şi adaptarea focoaselor nucleare” pentru rachete capabile să atingă teritoriul israelian.

Israelul, singura putere nucleară – lucru nerecunoscut în mod oficial – din regiune, apreciază că existenţa sa ar fi ameninţată dacă Teheranul ar dispune de bomba atomică.

Iranul neagă că programul său nuclear ar avea scopuri militare, aşa cum îl acuză inclusiv occidentalii.

Statele Unite, odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale, susţin calea consolidării sancţiunilor împotriva Teheranului, iar vizite recente ale unor oficiali americani în Israel au avut ca scop să descurajeze această ţară să lanseze un atac împotriva Iranului.

www.mediafax.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.