CONCEDIU Abia a început luna august si românii plecati sã îsi câstige traiul pe meleaguri strãine au început sã revinã pe plaiuri mioritice. Desi nu vin la fel de încãrcati cu daruri ca în anii trecuti, cãci pe fondul crizei financiare câstigurile lor s-au micsorat considerabil, acestia sunt nerãbdãtori sã-si revadã rudele si, surprinzãtor, sã-si petreacã concediul în statiunile românesti.
Strãzile Vasluiului sunt iarãsi circulate de un numãr mare de masini cu numere strãine, si este abia începutul. Ca în fiecare an, în aceastã lunã, se întorc în oras majoritatea concetãtenilor nostri plecati în Occident în cãutarea unui trai mai bun. Alungati de realitãtile sociale si politice, acestia nu au ezitat niciun moment sã plece, desi nu este un secret cã românii sunt cei care îndeplinesc muncile grele, umilitoare, prost plãtite sau cersesc mila bãstinasilor. Imposibilitatea de a se descurca într-un oras cu o putere economicã slabã si speranta cã vor reusi sã le ofere copiilor lor o viatã mai bunã decât cea pe care au avut-o ei, au deschis calea de multe ori spre drame, nefericire în multe familii, abandonul copiilor, înstrãinare si dezrãdãcinare. Este astfel perioada marilor revederi, când copiii lãsati în grija rudelor îsi reîntâlnesc pãrintii, cei care ar fi trebuit sã le fie alãturi în permanentã, când tinerii îsi revãd bãtrânii pãrinti, obligati sã se despartã din nou la sfârsitul lunii de singurul lor sprijin.
Cresc vânzãrile locuintelor
Aceastã perioadã este favorabilã si pentru agentiile imobiliare. Multi vasluieni care doresc sã revinã la un moment dat la locul de bastinã investesc banii câstigati din munca prestatã peste granite în apartamente si terenuri. Cu toate cã pe fondul crizei financiare preturile apartamentelor si caselor au scãzut, pentru majoritatea vasluienilor acestea sunt în continuare exorbitante. Cu toate acestea, românii cu dare de mânã care se întorc în tarã nu ezitã sã-si investeascã banii într-o locuintã.
„Nu mai avem pe nimeni în România.”
Andrei mai are trei frati, el fiind cel mai mare dintre ei, capul familiei. A lucrat câtiva ani în România, dar pentru cã i-ar fi fost imposibil sã îsi cumpere o casã cu banii câstigati aici, s-a hotãrât sã plece în 2002 în Italia. A muncit mult timp la negru însã sansa a fost de partea lui si în cele din urmã a reusit sã îsi facã o situatie bunã. „Am plecat în urmã cu 10 ani si treptat mi-am chemat si fratii. Desi a fost destul de greu, mai ales la început, am reusit sã ne realizãm, sã ne cumpãrãm case si masini, sã ne punem un bãnut deoparte. Nu mai avem pe nimeni în România, pãrintii nostri au decedat, dar dorul de casã ne face sã revenim în fiecare an. Copiii nostri s-au nãscut în Italia si vrem sã stie si ei de unde se trag, cine sunt, si cât de cât, sã le insuflãm sentimentul patriotic. Nu cred însã cã ne vom mai întoarce definitiv în România. Poate doar când ne vom pensiona, pentru a ne trãi ultimii ani unde am copilãrit. Dacã situatia din tarã se va îmbunãtãti, poate copiii nostri vor dori sã se stabileascã aici”, ne-a spus Andrei.
