AVERTISMENT… Pentru a doua oară în ultima perioadă, inspectorii de muncă vasluieni atrag atenția angajatorilor cu privire la obligativitatea acestora de a elibera angajaților adeverințele de vechime, necesare întocmirii dosarelor de pensii și recalcularea acestora. “Având în vedere sesizările prin care sunt reclamate dificultăți întâmpinate la obținerea adeverințelor referitoare la activitatea realizată în baza unui contract de muncă, este necesară desfășurarea acestei campanii de informare și conștientizare cu privire la eliberarea acestora, atât a persoanelor fizice care au sau au avut calitatea de salariat, cât și a angajatorilor și a altor deținători de arhivă, cu privire la obligația legală a eliberării acestora”, au transmis inspectorii de muncă vasluieni. Astfel, în conformitate cu legislația în vigoare privind registrul general de evidență a salariaților, cu modificările și completările ulterioare, la încetarea activității salariatului, angajatorii au obligația să îi elibereze acestuia o adeverință care să ateste activitatea desfășurată de acesta, durata activității, salariul, vechimea în muncă și în specialitate. De asemenea, tot conform prevederilor legale, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, durata activității, salariul, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate, astfel cum rezultă din registru și din dosarul de personal, în termen de cel mult 15 zile de la data solicitării. În cazul în care angajatorul se află, la momentul solicitării, în procedura de insolvență, faliment sau lichidare conform prevederilor legale în vigoare, obligația eliberării adeverinței revine administratorului judiciar sau, după caz, lichidatorul judiciar, în termen de maximum 60 de zile calendaristice.
Formatul de adeverință de vechime agreat la nivel național de către casele județene de pensii este următorul:
ITM, marș acasă!!! 🤬🤬
Ăștia care sunteti nemulțumiti de instituții din Romania oricare ar fi ele mergeți la munca in in statele din Uniunea Europeana și o să vedeți că aceleași probleme sunt și acolo.Tot muncă la negru,muncă plătită prost și sclavie.
Anonimii tot anonimi rămân, anonimi puturoși mars la munca că oricum ceea ce postați e de rasul curcilor.
ITM doar atrage atenția…. În rest nimic…. Vedeți o anumită clinica din Vaslui, care nu eliberează nicio adev de vechime.
De ce nu merg în agricultură sa vadă vilele la fermierii avari lacomi nesimțiți evazionisti etc au bolizi de sute de mii de euro bucata au sute de ha subvenționate și nu au angajați deloc fac evaziune fiscală munca la negru. Mergeți la țară sa vedeți ce averi colosale au adunat fermierii de pe terenul țăranilor amărâți și din muncă la sclavi zilieri prost plătiți la negru apoi se plâng la tv ca nu găsesc forță de muncă.
Mergeți să vedeți bătaie de joc la sate, unde iau bani de la UE, iar angajații , mai ales la stane, sunt tratați ca ultimii oameni , mai rău decât Spartacus in Roma!!! Apoi se plâng că nu au ciobanu sau muncitori la ferme.
Pai cum sa nu aibă pensia mare primarul oricărui oraș, daca el ia 200 mil vechi pe lună, iar amaratul de muncitor la privat , 2000 noi. Pai cat contribuie el la pensie, fata de amarat? Normal că la salarul lui, ii convine sa i oprească 3000 lunar pentru pensie, că rămâne cu 17 mil …tu din 2000, cu ce mai ramai?
Patronii , chiar și aia cu 4 angajați, se plâng că nu fac fata taxelor. Dar vilele cresc că ciupercile, mașini eco, vacante de 4 ori pe an afara, foarte rău o duc😡 De ce nu închid prăvălia, daca treaba nu merge? Că nu vor, știu că la ITM șpaga e la ordinea zilei, iar ei își bat joc de oameni. Muncesc pe minim pe economie cu ajutorul statului…cum? Statul da ordin să nu facă salarii mari la oameni, că aceștia să aibă contribuția la pensie mica, iar când ieși la pensie, te iau că nu ai avut contribuție mare😯 in schimb, la stat , salariile sunt exagerat de mari, iar ei au de unde să plătească , ca la ieșirea la pensie, sa beneficieze de pensii nesimțite. Asta e hotia in romanistan, țara nimănui.
Daca avem digitalizare, depunem declaratia 112, din aprilie 2011( de peste 13 ani), toate datele salariatilor merg la casa de pensii, casa de asigurari de sanatate, agentia de somaj, anaf, itm etc), intocmim si transmitem in revisal ,de ce mai trebuie intocmita aceasta adeverinta de vechime? Institutiile statului au toate datele sa calculeze vechimea salariatilor angajatorilor. Dar este mai usor sa ceri decat sa muncesti ( valabil pentru angajatii statului).
Itm este de forma nu face absolut nimic, munca la negru a atins cote maxime. Itm trebuie reorganizat și sa fie permanent pe teren sa controleze șantiere fabrici în agricultură mai ales cei care primesc subvenții și beneficii din bugetul statului la stani în campaniile agricole sa vadă cum lucrează oamenii la negru prost plătiți pe post de sclavi.
Asa este. ITM-ul nu face absolut nimic ( ei fiind institutie de stat) in privinta angajatilor la privat . Multi patroni platesc la negru si legal platesc doar salariul minim pe economie.
Oare nu se sesizeaza nimeni ca la privat sunt cele mai multe salarii minim pe economie si nu se respecta naproape nicaieri programul de 8 ore pe zi / 40 de ore pe saptamana?!?!
S-a ajuns ca un brancardier angajat la stat sa aibe salariul mai mare decat a unui jurist sau inginer angajat la privat .
Ai dreptate cand ai spus ca ITM este de forma ( cel putin la noi in judet).
Firmele de paza, șantierele, tot ce este la privat, nu plătesc taxele la stat. Sunt oameni care s-au trezit după 5 ani de muncă( bătaie de joc ) că nu aveau contracte de munca!! Sunt puține firmele care plătesc.