Jandarmeria Vaslui în doliu. Căpitanul Diana Iacob va fi îngropată cu onoruri militare
Ofițer IT-ist în cadrul Inspectoratului pentru Jandarmi Vaslui din 2017, căpitanul Diana Iacob va fi înmormântată cu onoruri militare. Colegii săi au început deja pregătirile și așteaptă veștile din partea familiei. Înmormântarea cu onoruri militare este o formă solemnă de respect, reglementată prin lege, acordată personalităților marcante, veteranilor de război, precum și cadrelor militare în activitate, în rezervă sau în retragere. Aceasta constituie „forma supremă de manifestare a stimei, prețuirii și respectului” față de drapelul României și personalitățile militare sau civile. Întregul ceremonial funerar cu onoruri militare este executat, în cazul Dianei Iacob, de către militarii jandarmi. La înmormântare participă garda de onoare, o escortă militară, și o formațiune de salut (de obicei un pluton de militari – n.r.). Conform regulilor înmormântării cu onoruri militare, sicriul este acoperit cu drapelul României. Se vor trage focuri de armă, care simbolizează respectul final. După înhumare, drapelul care a acoperit sicriul este împăturit și înmânat familiei.
Mesajul transmis de jandarmii vasluieni apropiaților căpitanului Diana Iacob
Iată mesajul jandamrilor vasluieni: „Cu profund regret anunțăm trecerea în neființă a colegei noastre, căpitan Iacob Diana. Astăzi nu am pierdut doar o colegă, ci un om deosebit și un camarad de nădejde, iar plecarea ei lasă un gol greu de cuprins în cuvinte și o durere profundă în sufletele noastre. Diana a fost un cadru profesionist dedicat, implicat și responsabil, care și-a îndeplinit mereu sarcinile cu seriozitate și demnitate. S-a remarcat prin spirit colegial, disponibilitate și implicare, fiind mereu alături de echipă și contribuind cu calm și echilibru la îndeplinirea activităților din unitatea noastră. În aceste clipe de grea încercare, ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să o odihnească în pace, iar familiei îndurerate să îi ofere alinare, putere și mângâiere. Drum lin printre îngeri, Diana! Nu te vom uita niciodată.
Dumnezeu sa-i ierte ! Pacat de tineretea lor si de copilul nenascut !
Din punct de vedere logic nu ar trebui să se organizeze onoruri militare, deoarece persoana decedată nu era cadru al armatei și nici nu a murit servindu-și poporul sau patria. Totuși, conform legii privind organizarea onorului militar (din 2013 și 2014), acesta se poate efectua și pentru personalitățile civile, atunci când o altă instituție face solicitare către MAPN. În cazul de față Jandarmeria a cerut aceasta și probabil s-a aprobat.
Citeam prin comentarii cum că unii ar fi răi. Consider că orice om are dreptul să fie rău, mai ales în contextul actual în care instituțiile statului nu mai deservesc poporul, ci un grup bine închegat de politicieni corupți și afaceriști lacomi. Românul are tot dreptul să fie supărat pe corupții care ne conduc și pe agențiile care pleacă genunchiul în fața influențelor politice.
Alții comentează că nu ar fi bine să discutăm morții de rău. Ba da, avem voie, altfel până și Hitler și Stalin ar fi iertați doar pentru că sunt morți. Rog credincioșii de serviciu să nu mai caute a bloca libera exprimare. Putem lăuda pe cineva, exact așa cum putem și critica pe cineva; iar Dumnezeu nu are voie să fie aruncat în povestea aceasta (de altfel dacă se făcea dreptate dumnezeiască atunci când trebuia, nu ne era așa de rău acum și corupții erau morți de cancer sau viruși) – hai totuși să nu dăm în bigotisme. Avem tot dreptul să discutăm pe alții de rău, altfel riscăm să nu mai analizăm răul tocmai datorită cenzurii (fie ea și de sorginte religioasă).
Foarte bine zis!
În vremurile de azi când si comandantul suprem merge pe lângă covor ceremonialul militar a ajuns un lucru banal, dar când ai luptat cu boții la cotul Donului atunci se impune.Bravos natiune!
Și chestia cu drapelul înfășurat și predat familiei. Băi,da-o naibii de treabă. După ce ca,toate “eminentele” țării au fost dovedite ca au plagiat ….Ii imitam pe americani ? Așa au făcut moldovenii când și-au echipat polițiștii de la rutiera în anii 90, cu costumatii negre,fix de cowboy,inclusiv pălăria texana. Aveau niște moace de cocliți din brazdă,puși să joace în Dallas…. Chiar așa de rău am ajuns? Nu avem nimic original,ceva sfânt să zicem? Trebuie neapărat? Ridicol,penibil…. A murit femeia într-un eveniment rutier,este drama familiei,nu a țării,nici măcar a orașului. Peste trei zile …gata,” se fini la comedi” ( să fie pe înțelesul celor ce decid chestiile astea).R.I.P. ca să parafrazez modernismul în exprimarea condoleanțelor. De-altfel,sincere,pe care le transmit … Odihneste-i Doamne în pace și dă putere celor rămași.
Un comentariu f.bun și real !
Lidl, faceți ceva și scoateți nesimtii aia de la Bolt din parcare, altfel mă duc la Kaufland. Nu mai ai unde să parchezi din cauza lor. Ați făcut parcări pentru Bolt, să știm si noi, că sa mergem în altă parte.
🤣🤣🤣da, acolo tot de ei dai, sunt niște nesimțiți, nu poți să faci nimic.
Cei care vorbesc morții de rău , le va da Dumnezeu aceeași soartă.
Care dumnezeu , ma ? Ala din povestile jidanesti ?
Ca să fii jandarm cu grad de căpitan , înseamnă că a absolvit ACADEMIA DE POLIȚIE. Pe tine nu te duce capul Aurico .
Nu-i obligatoriu.Poti fi angajat direct si sa ai grade de ofiter,cu respectarea unor conditii,precum si trecerea de la agenti la ofiteri ,dupa absolvirea cursului unei facultati sub orice forma ,in toate structurile militare.La nivel local sunt multiple exemple.
Daca faceti onoruri militare pentru oricine moare intr-un accident auto … aruncati in derizoriu ideea de onoruri militare , ce mai inseamna ?
Oricum , ce face jandarmeria ? Sunt trupele de securitate rebotezate , nu ? Se ocupa cu pacificarea si controlul populatiei in beneficiul regimului de ocupatie .
Bine ai zis.BRAVO
Ce mai contează onorurile când esti la Ceruri!? Zero barat!
Care ceruri ? Povesti jidanesti de adormit sclavii .
Fratilor, citesc mesajele si sunt socat cata rautate vad la articolele cu decesul celor doi. Mai oameni, cat de rai si haini ati devenit? mai puteti? Probabil sunteti nefericiti
ioane, du-te si canta la alta masa. La fel te doare inima si pt copii si femeile care sunt victimele razboaielor bogatilor? La fel te intristezi cand sunt batrani de care nu intreaba nimeni si nu le aduce de mancare cineva? Asa i-a fost scris scenariul, ce vrei?!?! O sa se reincarneze in episodul viitor.
daca n-ai ce sa faci cu viata ta ,esti smardoi de la valeni, munteni ,cioban ,nu te duce capul te faci jandarm…mai dao in sloboz ,a murit ca oricare om .pisamas pe mormantul ei
CE INIMA JEGOASA AI. BAI VA INTREBATI DE CE E LUMEA REA, PENTRU CA JEGURI CA TINE O FAC SA FIE ASA.
Aurica , nu durează mult și vei da peste ceva foarte rău.
Dumnezeu întârzie , dar nu uită.
Ești penibilă.
Ești un drac .
A murit in apararea patriei cumva ?? Onoruri militare ? …
Era cadru activ! Tu alta grijă nu ai? Știi vorba aia cu câinele, nu? Dumnezeu sa o odihnească în pace!
Cea mai proasta meserie este la jandarmerie. slugile hotilor de la putere. sa va duceti toti dupa ea.