PRIPIȚI… Caz inedit la Judecătoria Huși. Instanța a primit o cerere formulată de Procuratura din Genova – Italia, prin care era solicitată să recunoască amenda penală primită de un hușean implicat într-un eveniment rutier în Italia. Este vorba despre o sancțiune pecuniară în valoare de 109,46 euro. Deși aproape toate astfel de solicitări sunt admise, fiind vorba de formalitatea care oferă posibilitatea ca statul pe raza căreia a fost înregistrat evenimentul să își poată recupera banii de la datornici, de data aceasta, instanța Judecătoriei Huși a respins solicitarea. Motivul a fost unul care a ținut de vigilența și temeinicia cu care magistratul a analizat dosarul, observând că data la care italienii spun că ar fi rămas definitivă hotărârea privind amenda penală a hușeanului ar fi… 30 februarie 2022. Abia în 11 iulie 2025 a ajuns chestiunea în pronunțarea judecătorului de la Huși care nu a trecut cu vederea trăsnaia din data menționată în document. „Instanța constată faptul că data la care s-a emis decizia de sancționare a rămas definitivă este 30.02.2022, ceea ce este în mod vădit necorespunzător, deoarece luna februarie aferentă anului calendaristic are 28 de zile, astfel, în mod vădit data de 30 februarie nu este reală”, a motivat respingerea cererii instanța Judecătoriei Huși. „Să știți că nu este prima dată când se respinge recunoașterea unor hotărâri penale sau a altor acte judiciare străine, au mai fost situații. Dar pentru motivul că autoritățile din statul solicitant au pus o dată greșită, mai ales că februarie nu poate avea niciodată 30 de zile, nu prea s-a mai auzit. Instanța a analizat corect și a luat hotărârea corectă”, au spus avocații.
Judecătoria Huși i-a respins procuraturii din Italia cererea de a-i recunoaște unui hușean o amendă de 109 euro. Italienii au invocat în document data de… 30 februarie
- Advertisement -
- Advertisement -