Judecătorii Curții de Apel și-au motivat decizia de a-i trimite pe Onilă și Jitaru în spatele gratiilor: “mângâieri pe organele genitale, inițiative de sex oral”

Intinsă pe 47 de pagini, motivarea judecătorilor din cadrul Curții de Apel Iași arată de ce s-a impus arestarea preventivă a fostului episcop Corneliu Bârlădeanu și a arhimandritului Sebastian Jitaru. ~n ceea ce-l privește pe Onilă, judecătorii au decis că “în perioada februarie – mai 2017, inculpatul Onilă Cornel (Corneliu Bârlădeanu – n.r.), în calitate de profesor, ar fi supus, prin constrângere psihică, unor acte de natură sexuală, respectiv sărutări cu limba, mângâieri în zona organelor genitale, dezbrăcarea acestuia și sărutarea corpului, pipăirea, precum și gesturile de a-i lua mâna și de a i-o plimba pe organele sexuale ale inculpatului pe partea vătămată, minor la acea dată. În perioada 19 – 23 mai 2017, același inculpat (Corneliu Bârlădeanu – n.r.) ar fi avut inițiative de a-i face sex oral persoanei vătămate (un elev minor la acea dată – n.r.), inițiative finalizate cu un astfel de act consumat, fapte comise prin constrângere psihică”, au stabilit judecătorii. ~n privința arhimandritului Sebastian Jitaru, magistrații au reținut că “în luna februarie 2017, inculpatul Jitaru Cristi Sebastian ar fi comis prin constrângere psihică acte sexuale asupra persoanei vătămate, respectiv mângâierea în zona organelor genitale, dezbrăcarea acestuia și sărutarea lui pe corp, pipăirea sa, supunerea sa în final, profitând de lipsa de reacție, pe fondul fricii, la efectuarea unui act sexual oral finalizat. În baza unei rezoluțiuni infracționale unice, în perioada februarie – sfârșitul lunii mai 2017, inculpatul Jitaru Cristi Sebastian ar fi exercitat constrângeri psihice constante, prin amenințare cu diverse consecințe, pe persoana vătămată, pentru a o determina să suporte agresiunile sexuale la care era supusă de către inculpatul Onilă, cu scopul de a obține un material video, pe care plănuia să îl folosească împotriva celui din urmă”, au afirmat judecătorii. Vom reveni cu mai multe detalii în ediția de mâine a ziarului nostru.




NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ