spot_imgspot_img
8.4 C
Vaslui
27-apr.-2024

Judecătorii i-au arătat îndurare unui hușean, dar a ucis cu cruzime din nou, oripilând Germania!

- Advertisement -
TERIFIANT… Aurel Adrian Prodan a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru omor, dar a făcut numai trei ani. A ieșit și a ucis din nou, victima sa a fost femeiea cu care trăia în concubinaj, Gheorghița Florescu!

ÎNGROZITOR… Când instanța de judecată este indulgentă cu criminalii, în cele mai multe cazuri, indivizii prind și mai mult tupeu, iar recidiva nu se lasă așteptată. Așa s-a întâmplat, iată, și în cazul criminalului de la Huși, Aurel Adrian Prodan, cel care, în 2015, l-a înjunghiat pe un coleg de serviciu, un tânăr de 31 de ani, Cristian Marica, în fața secției de încălțăminte, din zona industrială a orașului. Cu câteva lacrimi de crocodil și cu scuza că are acasă trei copii de crescut, instanța Tribunalului Vaslui s-a dovedit blajină și îngăduitoare cu Prodan, căruia i-a dat doar 6 ani de închisoare pentru omor, din care acesta a făcut numai trei ani. A ieșit de după gratii pentru bună purtare. Nu s-a scurs prea mult timp până pe 14 iulie 2021, când, în Germania, Adrian Aurel Prodan a pus din nou mâna pe cuțit și i-a tăiat gâtul unei femei cu care avusese o legătură sentimentală. Cu o ferocitate greu de înțeles, a luat femeia ce agoniza și din care țâșnea sângele, a urcat-o într-o mașină și, fără a avea permis auto, a pornit într-o cursă nebună pe autostrada dintre Reichenau și Stuttgart. L-au oprit polițiștii, care au descoperit pe bacheta din spate, victima deja decedată. Prodan se tăiase și el la gât, într-un gest suicidar, dar a fost salvat. Acum e la spital și nu poate vorbi, din cauza rănii de la gât. Dacă instanța Tribunalului Vaslui ar fi fost mai severă cu acest individ, după prima crimă comisă, acestea ar fi trebuie ca în prezent să fie în închisoare, iar victima, o femeie de 46 de ani, ar fi fost în viață.

O crimă înfiorătoare a șocat Germania! Un român, de loc din Huși, eliberat din închisoare nu demult, după o altă crimă comisă în orașul natal, a ucis o femeie în localitatea germană, Reichenau. Femeia era tot româncă, se numea Gheorghița Florescu și era de aceeași vârstă cu criminalul. Cei doi avuseseră o perioadă de concubinaj, însă, când femeia a văzut ce fire violentă și reclacintrantă era Prodan, a decis să pună capăt relației. I-a dat chiar și mașina pe care o cumpărase împreună, doar ca să scape de el. Ea rămăsese să locuiască într-un imobil în care erau mai mulți români cu chirie. Cunoscând faptul că Gheorghița iese dimineața, în jurul orelor 5:00, din imobil, a stat și a așteptat-o. Cei din casă au spus anchetatorilor că nu au auzit decât o voce care o chema pe Gheorghița afară, să discute. Apoi, când au ieșit în curte au văzut o baltă de sânge și și-au dat seama că ceva grav s-a întâmplat. Prodan târâse femeia în agonie la mașină, o băgase pe bancheta din spate și pornise cu ea într-o cursă nebună pe autostrada A81. Cei care au sesizat lipsa femeii au dat imediat alarma, iar polițiștii s-au mobilizat și l-au oprit pe autostradă. Victima era deja decedată, iar individul se tăiase la gât, într-o tentativă de sinucidere. A fost salvat, în cele din urmă, acum se află într-un spital, însă nu poate comunica cu anchetatorii, din cauza rănii pe care și-a provocat-o singur.

Prodan, pericol public: a ucis în văzut lumii!

Vestea unei asemenea grozăvii a ajuns și la Huși, unde încă rudele și prietenii lui Cristian Marica, încă îl mai plâng pe tânărul ucis de Adrian Aurel Prodan. Băiatul era coleg de serviciu cu criminalul, iar motivul pentru care agresorul a tăbărât pe Cristian era… tot o femeie. Deși însurat și cu trei copii acasă, Prodan era foarte gelos pe mai tânărul său coleg, întrucât făcea glume cu o fată din secția de încălțăminte. La ieșirea din tură l-a înjunghiat cu un briceag, spre stupefacția celorlalți muncitori, care au asistat neputincioși la gestul ucigaș. Cristian a fost dus la spitalul Huși, unde era de gardă Dr. Nelu Tătaru. Chirurgul, alături de echipa cu care a intervenit, a făcut totul pentru a-l salva pe băiat, însă rana provocată a fost mult prea gravă, pentru a putea să aibă șanse de supraviețuire. “Până la ultima secundă am sperat că pot să îl salvez, dar uneori imposibilul nu devine posibil, oricât am vrea”, a spus atunci Dr. Nelu Tătaru, confirmând vestea morții lui Cristian.

Instanța cu suflet de mamă: l-a condamnat la 6 ani pentru crimă, ca să iasă după 3 ani și să ucidă din nou!

Instanța a fost foarte miloasă cu Prodan. Individul, care, când și-a ucis colegul de serviciu din gelozie, uitase că e însurat, cu nevastă și trei copii acasă, în fața judecătorilor a vărsat lacrimi de căință și a invocat în permanență că vrea să fie liber, pentru a-și crește copiii. Instanța, deși avea în față un criminal, care a acționat în deplină cunoștință a propriilor fapte, s-a lăsat înduioșată și l-a pedepsit la 6 ani de închisoare. A crezut însă pot compensa cumva, obligând inculpatul să achite 80.000 de lei, daune morale familiei lui Cristian. Pedeapsa însă s-a dovedit a fi o bagatelă, căci Prodan a ieșit de după gratii în mai puțin de 3 ani, iar familia și copiii pe care i-a tot invocat în fața judecătorilor, nu s-au dovedit a fi prioritatea sa. Individul a plecat repede în Germania, unde și-a făcut o concubină, tot româncă, pe Gheorghița Florescu. Femeia a sfârșit cu gâtul tăiat sub lovitura de cuțit a lui Prodan, care, dacă ar fi primit pedeapsa cuvenită după prima crimă, ar fi trebuit să fie încă închis în România, pentru mulți ani.

Din păcate, blestemul morții tânărului nevinovat, Cristian Marica, a căzut pe soția și cei trei copii ai asasinului, și ei fără nicio vină!

După ce Aurel Adrian Prodan l-a ucis pe Marica, asupra soției și celor trei copii ai criminalului s-a abătut zile grele. Au fost evacuați de Primăria Huși, din imobilului în care locuiau, pentru că nu mai fuseseră în stare să achite chiria, de vreme ce mama cheltuia tot cu procesul și cu drumurile inerente. Au înregistrat datorii peste datorii, iar băncile, CEC-ul și chiar firmele de cablu au început să execute silit biata mama, rămasă singură cu trei copii. “Așa e în viață. Unul face și alții suferă. El nu a fost un om pentru familie. Umbla după femei. Nu îI păsa că are trei copii, doi băieți și o fată. De la o muiere din Valea Grecului s-a certat cu colegul pe care l-a omorât. Iată, tot de la o femeie pornește și a doua crimă. E un pericol social. De ce instanța nu a văzut ce element este acesta. Dacă îl pedeapsea pe măsura crimei făcute, el acum tot în închisoare era. 10 ani dacă făcea, acum era după gratii și nu mai omora prin Germania. Durerea noastră e prea mare. Din pământ, pe Cristian nu îl mai aducem. Dar uite că mor și alți oameni fără vină”, au spus apropiații lui Cristian.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

9 COMENTARII

  1. Cine stie…ce firma are Birta Marian ( animalu’) ca am vazut 4 camionetă lângă vila lui de la iesire din Vaslui spre Negreșit.jegosul escroc.a facut evaziune fiscală.rapanosul.

  2. Ăsta e halul în care judecătorul ”face dreptate” în România….la fel ca și cel din Bârlad,în cazul cu fetița violată! Dacă era pedeapsa cu moartea la noi, sau minim 25 de ani pentru omor, criminalul ăsta nu era liber cu 2 crime la activ? A câta oară judecătorul, mai bine stătea la coada vacii??

  3. CRETINI ,HOŢI ,TICĂLOŞI ,PERVERŞI ,CORUPŢI = JUSTITIA ROMANĂ…….. SUNT COMPLICII BESTIILOR DEZAXATE CRIMINALI ,VIOLATORI ,TĂLHARI.

    • Si unde ajungi în pla…daca dai în cap la rândul tău.e foarte usor sa faci rau, un bine este imposibil de făcut pentru unele brute.auzi de la ce o omorat-o: ca nu putea ca sa conduca o tigaie pe 4 roti.noaptea mintii.numai la Vaslui poti sa auzi asa ceva…sau în România…..A mai fost o crimă la Vaslui, de la o țigară…sa te caci în gura lor de bețivi bătuți in cap cu sula.Sa stai închis pt un motiv de cacat, tre sa fii prostan mare.Ii doresc pușcărie pe viata la animalul ala din poza sau mai bine zis la ocna…nu sa stea pe banii fraierilor care muncesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.