spot_imgspot_img
4.8 C
Vaslui
19-apr.-2024

Jumătate dintre copiii din România, hărţuiţi la şcoală

- Advertisement -


Aproape jumătate dintre copiii din România au fost, la un moment dat, hărţuiţi la şcoală. Cifrele alarmante arată că două treimi dintre aceştia nici nu au spus vreodată acasă prin ce trec în unităţile de învăţământ. Surprinzător, fetele sunt cele care au parte de un astfel de tratament din partea colegilor.

Etnia, statutul social şi vorbele urâte sunt principalele probleme identificate.

Americanii îi spun bullying. Noi cunoaştem fenomenul drept hărţuire sau comportament agresiv faţă de colegi, iar elevii din România nu au scăpat de el. 2.000 de elevi, cei mai mulţi cu vârste între 13 şi 15 ani, au avut curajul să povestească prin ce au trecut. Astfel, aproape jumătate dintre elevii din România au recunoscut că la şcoală au fost victime ale colegilor, fetele mai des decât băieţii.

Cea mai des folosită metodă de hărţuire, care a şi fost reclamată de elevi, este referinţa la familie, etnie, statut social. Mai bine de două treimi dintre elevi spun că au parte de comentarii urâte şi neadevărate despre ei. Mulţi sunt şi cei care au primit porecle sau au fost ignoraţi de grupurile de colegi. Peste 40% au avut, însă, parte de lovituri, palme sau îmbrânceli, în timp ce o treime au primit şi ameninţări.

sursa: http://www.antena3.ro/romania/jumatate-dintre-copiii-din-romania-hartuiti-la-scoala-286428.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.