spot_imgspot_img
17.1 C
Vaslui
25-apr.-2024

Justitie oarba

- Advertisement -

PROBLEMÃ… A vãzut moartea cu ochii, însã Justitia a decis cã atacatorul îi datoreazã unui tânãr din Stãnilesti, în vârstã de 27 de ani, doar 6.700 de lei! Culmea este cã victima nu poate recupera nici mãcar atât de la cel care a fost la un pas sã-i ia viata, pentru cã de câtiva ani, spune el, executorul judecãtoresc a cam „uitat” sã-i rezolve cazul, chiar dacã i-a plãtit pentru asta.

CONTEXT Un tânãr din comuna Stãnilesti „amenintã” cã îi va scrie presedintelui României despre problema sa, dacã la nivel local nu vrea nimeni sã îl ajute sã îsi recupereze o sumã de bani acordatã de instantã drept despãgubiri, într-un proces care a durat aproape trei ani. Mihai Levinte aratã documentele prin care dovedeste cum a obtinut dreptatea peste tot, în fata instantelor din Husi, Vaslui si Iasi, însã banii cuveniti drept „despãgubiri” de la cel care a fost cât pe ce sã îi ia viata, nu i-a primit nici azi. „Totul a început în 2004, când vecinul meu, un om în virstã de 60 de ani, Bordeianu Ion, mi-a dat cu secera de mi-a tãiat de jur împrejur mâna stângã. Am fost la un pas sã mor. Priviti actele medicale! Ne-am luat de la o furcã pe care mi-o furase, stiti cum e la tarã. I-am cerut socotealã si el m-a lovit cu secera. A dat cu sete. Au urmat procese peste procese. Dar Legea nu l-a iertat, l-a pedepsit rãu si l-a pus sã îmi dea 6700 lei, despãgubiri. Nu e mult, dar pentru suferinta mea mãcar atât sã primesc. În 2007 m-am dus la executorul judecãtoresc si i-am plãtit sã execute ce scrie în sentintã. Nici pânã azi nu a fãcut nimic. M-am dus si eu si mama mea de zeci de ori la usa executorului, dar când nu este, când nu are timp, când spune cã a uitat numãrul dosarului. E posibil asa ceva?! Dacã tot nu face executarea, atunci de ce a luat banii? Patru milioane (lei vechi, n.r.) i-am dat. Cu mâna stângã aproape cã nu mai pot munci si, cum se vede, nici ce mi-a dat Legea nu pot primi”, se plânge tânãrul.

„Multi primesc despã-gubiri de la judecãtori, dar nu le pot lua de la cei obligati sã le dea”

CONSECINTE De partea celalatã, executorul judecã­toresc sustine cã cel ce ar trebui sã îi achite victimei 6700 lei, nu are nicio posibilitate sã plãteascã. Casa, singurul bun asupra cãruia e proprietar, i-a fost scoasã demult la licitatie, însã… nu i-o cumpãrã nimeni. Levinte confirmã: „Asa mi-a spus si mie, dar eu nu cred. Si asta mã obligã sã îmi fac dreptate singur. Dacã tot nu se poate pe cale legalã, atunci mã duc sã îi fur tot ce gãsesc pe acolo. Altã solutie nu este. Si vã spun cã în situatia mea sunt multi oameni. De când umblu dupã dreptul meu, pe multi i-am auzit plângându-se de asta. Multi primesc despãgubiri de la judecãtori, dar nu le pot lua de la cei obligati sã le dea. Executorii mai „uitã” de dosare, desi iau bani de la noi. Dar nimeni nu face nimic. Si atunci te obligã sã îti faci dreptate singur. Mai scriu si la Bucuresti despre situatia mea, iar dacã nu se rezolvã, îmi fac eu dreptate cumstiu si cum mã pricep. Pierdut nu rãmân, vã spun eu”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.