spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
14.4 C
Vaslui
15-mai-2024

La 17 ani, a furat trei maşini, a accidentat o femeie şi un copil şi a dat ţepe la benzinării

- Advertisement -

Un minor care nu a împlinit încă 17 ani a comis un întreg lanţ de infracţiuni în câteva zile, faptele sale, foarte grave, succedându-se într-un ritm ameţitor. A furat trei maşini, gonind cu acestea prin Moldova cu benzină luată din staţii PECO în care a alimentat fără să plătească. Cea mai gravă faptă a comis-o însă vinerea trecută, când a accidentat o bonă care ducea un bebeluş în cărucior, impactul fiind chiar pe trecerea de pietoni.

Gonea prin Moldova cu maşinile furate

Tânărul pericol public se numeşte Iulian Scutaru şi este din municipiul Fălticeni. Din datele adunate de anchetatori rezultă că săptămâna trecută, în interval de câteva zile, a furat trei maşini. Un Ford Mondeo din Roman, un BMW 520 şi un Peugeot 307, ultimele două de la proprietari din municipiul Fălticeni. S-a plimbat cu acestea prin zona Moldovei, ulterior abandonându-le.

Pe 13 septembrie, vinerea trecută, tânărul a comis cea mai gravă faptă pentru care este cercetat. Furase în noaptea precedentă o maşină din Fălticeni şi ajunsese în municipiul Iaşi. Aici, la o trecere de pietoni monitorizată video, o bătrână în vârstă de 60 de ani, bonă, se angajase în traversarea regulamentară a străzii. Un autobuz care circula pe banda întâi a oprit, dându-i prioritate, însă, rezultă din ancheta poliţiei ieşene, tânărul de 17 ani, care venea pe banda a doua, a lovit-o în plin. În urma impactului violent, femeia a fost aruncată câţiva metri şi a ajuns în stare gravă la spital. Ca prin minune, deşi căruciorul în care se afla bebeluşul de care femeia avea grijă s-a răsturnat, băieţelul a scăpat teafăr.

După accident a demarat în trombă spre Suceava

După impact, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, minorul a demarat în trombă spre Suceava. Din fericire, oamenii legii de la Poliţia municipiului Fălticeni, care erau deja pe urmele sale, ajutaţi şi de colegi de la alte structuri, au reuşit să îl prindă pe minorul care risca să mai facă alte victime.

Mai trebuie spus că, înainte de a produce accidentul, Scutaru fusese oprit în trafic, în cadrul unui control, atunci dându-şi o identitate falsă. Pe baza probelor administrate de poliţie, sâmbătă, Judecătoria Fălticeni a emis pe numele acestuia un mandat de arestare pe 19 zile.

monitorulsv.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.