spot_img
17.3 C
Vaslui
05-oct.-2024
spot_img

La final de mandat, Sorin Popescu a sesizat procurorii în privinţa unor tranzacţii cu terenurile Piscicola Fălticeni

- Advertisement -

Tranzacţiile făcute în anul 2007 cu unele terenuri care au fost în proprietatea Piscicola Fălticeni au ajuns pe masa procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni. La finalul mandatului său de prefect, Sorin Popescu a contestat în instanţă tranzacţiile făcute între Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol şi SC Pescoliv SA Fălticeni, care au vizat vânzare către această firmă a mai multor terenuri care au aparţinut SC Piscicola Fălticeni. Terenurile se află sub digurile iazurilor aparţinând SC Piscicola SA Fălticeni, iar potrivit plângerii în instanţă, acestea erau în domeniul public al statului, motiv pentru care nu puteau fi vândute. De precizat că fostul prefect a formulat plângeri penale împotriva lui Corneliu Popescu, directorul Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol în anul 2007, precum şi împotriva lui Flaviu Melinte, directorul SC Pescoliv SA Fălticeni.

Sorin Popescu a solicitat Judecătoriei Fălticeni să constate nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Compania Naţională pentru Administrarea Fondului Piscicol Bucureşti, în calitate de vânzător, şi SC Pescoliv SA, în calitate de cumpărător. Trebuie spus că această companie este în prezent desfiinţată, patrimoniul său fiind preluat de Agenţia Domeniului Statului, care, la rândul său, l-a predat Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură.

Terenurile au fost vândute ilegal către Pescoliv SA Fălticeni

De asemenea, fostul prefect a solicitat instanţei excluderea din contractul de vânzare-cumpărare a acestor suprafeţe de teren, precum şi rectificarea înscrierilor operate la Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, şi înscrierea corectă a proprietarului, respectiv Statul Român, iar ca administrator, actuala Agenţie Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură.

Fostul prefect a arătat că toate suprafeţele care au făcut obiectul vânzării către SC Pescoliv Fălticeni sunt proprietate a Statului Român, fiind inventariate în domeniul public. Sorin Popescu a spus că acest lucru a fost confirmat şi de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură. El a mai arătat că, potrivit Constituţiei României, bunurile proprietate publică sunt inalienabile, iar în condiţiile legii, ele pot fi date în administrarea regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate, şi pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică. „Cu încălcarea prevederilor legale, instituţii ale statului puse să administreze în mod legal proprietatea publică a acestuia au procedat la vânzarea acestor suprafeţe de teren. Mai grav este faptul că, deşi Compania Naţională pentru Administrarea Fondului Piscicol Bucureşti, cu autorizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a procedat la vânzarea în mod ilegal a acestor terenuri, în protocoalele de predare primire încheiate ulterior, ca urmare a reorganizării sau desfiinţării instituţiilor care au preluat în administrare aceste suprafeţe, ele figurează ca fiind în patrimoniul acestora”, se arată în solicitarea făcută instanţei.

Terenurile apar ca fiind în domeniul public al statului, dar la proprietar figurează SC Pescoliv Fălticeni

În document se arată că, în anul 2005, SC Piscicola SA Fălticeni avea 639,4142 hectare de terenuri agricole şi neagricole, aceeaşi suprafaţă fiind preluată, în 2009, şi de Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură. Ulterior însă, în urma încheierii procesului-verbal de predare-primire, se constată că suprafaţa este de 654,38 hectare de teren, din care aproape 630 de hectare este suprafaţă destinată pentru piscicultură. În documentul înaintat instanţei se precizează că suprafeţele de teren care au fost vândute ilegal în anul 2007 figurează inventariate şi la această dată în domeniul public al statului, însă, potrivit documentelor din Cartea Funciară, proprietar este SC Pescoliv SA Fălticeni. În documentul înaintat instanţei se mai arată că terenurile în cauză nu puteau fi vândute de Compania Naţională pentru Administrarea Fondului Piscicol, deoarece acestea erau inventariate în domeniul public al statului, ori proprietatea publică este inalienabilă.

www.monitorulsv.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

239 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.