Local

La Huși, unde numărul pacienților cu afecțiuni neurologice și cardiace este în creștere, a fost deschis un centru de recuperare neuromotorie

VESTE…. La Huși a fost inaugurat ieri un centru destinat recuperării persoanelor cu afecțiuni neuromotorii, iar responsabilii din cadrul DGASPC Vaslui, instituția care a implementat proiectul, susțin că dotările acestuia sunt de ultimă generație. Vestea este una foarte bună pentru întreaga zonă Huși întrucât, din păcate, conform datelor recente, numărul cazurilor de persoane diagnosticate cu afecțiuni medicale din sfera neurologică, este în creștere. Nu mai departe, actuala conducere a Spitalului Huși a propus creșterea cu 10 a numărului de paturi în secția de Neurologie, întrucât este una din puținele secții mereu pline cu pacienți. Existența unui asemenea centru de recuperare a persoanelor cu afecțiuni neuromotorii este, așadar, binevenită.

Investiția este una implementată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, iar finanțarea a fost obținută prin Planul Național de Redresare și reziliență (PNRR), valoarea fiind de peste 1,3 milioane de lei. Centrul se află în incinta fostului „Azil” local. Partea bună este că autoritățile au reușit să finalizeze chiar mai devreme puțin obiectivul, înrucât termenul limită este pe 31 iulie 2025. „Locuitorii municipiului Huși au acum acces la un centru modern de recuperare neuromotorie, de tip ambulatoriu, dedicat atât adulților, cât și copiilor cu dizabilități. Noua unitate, realizată printr-o investiție a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui, este finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, cu sprijinul Consiliului Județean Vaslui care a asigurat cofinanțarea. Centrul oferă servicii de recuperare neuromotorie la cele mai înalte standarde, folosind tehnici terapeutice moderne și echipamente de ultimă generație. O echipă profesionistă de specialiști este pregătită să ofere sprijin personalizat fiecărui beneficiar”, a declarat Costel Zară, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui. La inagurare, a participat, de asemenea, și vicepreședintele Mădălin Căciulă.

Centrul este dotat cu o sală de kinetoterapie, cu cabinete pentru asistență socială, un cabinet medical și unul pentru electroterapie. De asemenea, beneficiarii au acces la servicii de masaj terapeutic, ergoterapie și consiliere psihologică, au ținut să precizeze reprezentanții DGASPC Vaslui.

5 comentarii

  1. Un anunț de angajare ceva…nu a știu nimeni nimic, cum au fost selectați angajații, tinerii cu studii la măsline …nu ne mai facem bine !

  2. La husi astia inchid spitalul asta este groasa baeti!! Ii trimiteari aplauze si pupuici javrei cand va prostea ca nu se inchide nimic. Veniti aproape morti in upu si cand sa va trimita mai departe ( caci sectia de cazuri grave au inchis-o) hop salvare cu medic pe husi nu eeeee… pana ajunge la la birlad pana te ia daca te ia ai pierdut pe putin 6 ore in care ai crapat cu succes. Na poftiti la ciupilan ..butiuc..popa si cele 40 miliarde sifonate!!

  3. Orice s-ar deschide in husi in domeniul îngrijirii persoanelor sau tratarea bolnavilor se face doar pt asistente , infirmiere și medici , pt că lor sa le fie bine și să-și poată incasa salariile și șpăgile. Orice persoană care se angajează în domeniul sănătății se gândește cât pot scoate extra .

  4. Dotări din ultima generație, DGASPC Vaslui, servicii de calitate, specialiști profesioniști angajați numai după criterii de competență…
    Da, în afară e frumos vopsit gardul…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button