spot_img
9.7 C
Vaslui
13-oct.-2024
spot_img

La Perieni a înnebunit lupul: un individ, supărat că fosta sa concubina și-a găsit iubit, a intrat peste ei în casă, propunându-le un “Ménage à trois”

- Advertisement -
foto cu rol ilustrativ

ARESTAT… Un individ din comuna Perieni, Ion Alexandru Grosu, a fost arestat preventiv de un judecător de drepturi și libertăți, pe 21 septembrie 2024, pentru lipsirea de libertate a două persoane din aceeași comună. Povestea devine interesantă în momentul în care s-a aflat identitatea celor sechestrați. Este vorba de doi concubini, care trăiesc de ceva vreme împreună, numai că femeia fusese înainte și concubina celui arestat. Iar acțiunea a fost una extrem de previzibilă. Perpelit de dorul concubinei, inculpatul a dat buzna peste cuibușorul de nebunii al celor doi și i-a cerut femeii să se întoarcă la el. Cum e și normal, noul concubin a sărit ca un cocoș și i-a cerut inculpatului să plece. Numai că acesta nu a vrut să părăsească locuința celor doi, insistând cu tot felul de apropo-uri la femeie, de parcă ar fi vrut să facă o urgie sexuală, de genul “Ménage à trois”. Până la urmă, s-a lăsat cu bătaie, din care învingător a ieșit Ion Alexandru Grosu. Probabil era mai motivat. După ce i-a bătut bine, individul i-a și sechestrat, faptă care a contribuit mult la arestarea sa preventivă.

Poliția a intervenit, iar cel care visa la un “Ménage à trois” a ajuns în arest preventiv

Poliția a fost sesizată și după eliberarea celor doi iubiți, Ion Alexandru Grosu a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. Avea nevoie să se răcorească, după ce hormonii i-au sucit mințile. Faptele săvârșite fiind destul de grave, inculpatul a fost trimis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, iar judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestare preventivă pentru lovire, sechestrare de persoane și pătrundere ilegală în casa femeii, fostă concubină. “Pe 21 septembrie, a fost admisă propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad în dosarul de urmărire penală. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Ion Alexandru Grosu pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsirea de libertate în mod ilegal a persoanei vătămată P.C.C. și lipsirea de libertate în mod ilegal a persoanei vătămată N.A.N. Inculpatul Ion Alexandru Grosu a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 21.09.2024 până la data de 20.10.2024 inclusiv”, este scris în sentința publicată pe site-ul just.ro.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

  1. Nu era mai bine să-și facă toți poftele și să trăiască fericiți până la adânci bătrâneți împreună? Așa se lasă acuma cu pușcărie și umilire publică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.