spot_img
6.9 C
Vaslui
06-nov.-2024
spot_img

Lăcătuş va prelua naţionala Bulgariei

- Advertisement -

Marius Lăcătuş va fi noul selecţioner al naţionalei de fotbal a Bulgariei. „Fiara” a purtat deja negocieri cu conducerea federaţiei de la Sofia şi va fi prezentat oficial marţi.

Milanov i-a pus o „pilă”

Marius Lăcătuş a fost propus şefilor federaţiei de la Sofia de Jivko Milanov, fundaşul dreapta de la FC Vaslui, care are 20 de selecţii la prima reprezentativă. Milanov a venit la Vaslui chiar la solicitarea lui Lăcătuş, iar acum jucătorul i-a răspuns cu o vorbă bună adresată lui Borislav Mihailov, preşedintele Federaţiei Bulgare de Fotbal. Milanov este ginerele fostului portar.

Pe listă s-au mai aflat sârbul Miroslav Djukici şi neamţul Lothar Matthaus, dar Lăcătuş a fost cel ales. „Fiara” ştie ce înseamnă munca la o echipă naţională. El a fost „secundul” lui Stoichiţă la prima reprezentativă a statului Panama (în 2001) şi a ocupat aceeaşi poziţie la naţionala României (în 2003). „N-am discutat cu nimeni. Sunt doar zvonuri”, a negat „Fiara”, dar jurnaliştii bulgari susţin că negocierile s-au terminat.

Lăcătuş a părăsit în această vară fotbalul românesc şi s-a stabilit cu familia la Oviedo. El s-a retras pentru a fi alături de fata sa, Alexandra, care a ales să-şi continue studiile în Spania.

evz.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.