spot_imgspot_img
15.2 C
Vaslui
17-apr.-2024

Liderii USL au stat împreună, dar au plecat separat

- Advertisement -

După eşecul înregistrat vineri, la constituirea Consiliului Judeţului, prezenţa celor trei lideri ai Uniunii Social Liberale Galaţi sâmbătă, la şedinţa de constituire a Consiliului Local, părea să fie semnalul că în USL „treaba-i bună” şi că eventualele asperităţi s-au netezit. Duminică, însă, la şedinţa de constituire a Consiliului Judeţului – din a doua încercare – a participat ca invitat doar ministrul Administraţiei Victor Paul Dobre, liderul PNL Galaţi. Liderul PSD Galaţi, ministrul Comunicaţiilor Dan Nica a lipsit, fiind prezent, însă, mâna lui dreaptă, senatorul PSD Gheorghe Saghian. Sâmbătă, ministrul Dobre a asistat la prima şedinţă a Consiliului Local Galaţi, „flancat” de cei doi colegi din USL –în dreapta Eugen Durbacă, liderul PC Galaţi, la stânga, ministrul Dan Nica. Preşedintelui PSD îi urma, în linie, senatorul Gheorghe Saghian. Dan Nica a părăsit primul şedinţa, imediat după discursul liberalului Dobre, ţinut după învestirea primarului Marius Stan. Liderul PSD era foarte grăbit şi a refuzat să facă declaraţii legate de şedinţa de duminică a Consiliului Judeţului, recomandând presei să-i întrebe „pe ceilalţi doi colegi din USL”. Mai generos cu declaraţiile, Victor Paul Dobre a dat asigurări optimiste că duminică Legislativul Judeţului se va constitui, ceea ce s-a şi întâmplat. Ministrul Dobre avea un motiv întemeiat să se grăbească – participarea la învestirea primarului liberal Daniel Ţuchel şi constituirea Consiliului Local Tecuci. De îndată ce au fost propuşi viceprimarii, liderul PC Eugen Durbacă a şi început să-şi felicite noii consilieri locali. Împreună cu viceprimarul ales Radu Cosca, Eugen Durbacă a părăsit grăbit şedinţa imediat după aflarea rezultatelor votului. Duminică, la constituirea CJ, amânarea alegerii vicepreşedinţilor judeţului nu poate fi pusă decât pe seama faptului că încă nu s-au încheiat negocierile. Ieri, singurul care ne-a răspuns la telefon a fost ministrul Victor Paul Dobre. „Alegerea vicepreşedinţilor CJ a fost amânată de comun acord cu toţi liderii USL. Important era să constituim Consiliul Judeţului, pentru ca instituţia să poată funcţiona. În ceea ce priveşte vicepreşedinţii, sperăm să rezolvăm mai repede decât în 2008”. Prelungirea acestei situaţii ar putea fi însă o dovadă că lucrurile în USL nu sunt tocmai în regulă şi că Uniunea nu are un viitor sigur la Galaţi.

www.viata-libera.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.