Liderul PNL Vaslui, Mihai Barbu, și Bogos au fost evacuați cu jandarmii, din biroul președintelui ANSVSA. Patronul Vanbet a sărit la bătaie
EPISOD SURPRINZĂTOR… Atât în comunicatul DNA București, cât și sursele pe care ziarele naționale le au în instituție au confirmat că perchezițiile au fost făcute și la șeful PNL Vaslui, Mihai Barbu. Având în vedere că acest politician este de puțin timp în Vaslui, de un an de zile, era greu de crezut că acesta s-a înșurubat atât de bine în județ, încât să ajungă să fie alături Bogos, cei care au exercitat presiunile și șantajul asupra DSVSA Vaslui și chiar asupra conducerii ANSVSA-ului, pentru a-i da lui Fănel Bogos milioane de euro, din despăgubirile fictive pretinse. Pentru a vedea exact conexiunile și legăturile din acest caz, trebuie detaliat puțin modul în care se fac numiri la instituțiile deconcentrate și cât de importantă este contribuția șefilor de partid județeni, în numirea conducerilor acestor instituții publice.
În urma negocierilor politice între PNL și PSD, încă de mai mult timp DSVSA Vaslui este trecut în sfera de influență a PSD-ului. Însă acolo este numit un liberal, Mihai Ponea. De fapt, Ponea a fost numit acolo provizoriu și urma ca acesta să fie numit într-o poziție mai importantă în cadrul Autorității Naționale Sanitar- Veterinare. Ponea nu a mai ajuns acolo, dar a rămas să conducă în continuare DSVSA Vaslui. Bogos, vrând să scape totuși de Ponea, a făcut tot ceea ce i-a stat în putere ca să ajungă la oamenii de influență din PSD, ca să îi determine să își pună mai repede un om și astfel, prin ricoșeu, să scape de Ponea. Numai că Adrian Solomon nici nu a vrut să stea de vorbă cu el, ba i-a spus ferm, să își vadă de treaba lui, pentru că numirile nu se fac de maniera pe care o crede acesta. Așa a ajuns Bogos la Mihai Barbu, colegul de alianță a lui Solomon. Pe surse am aflat că Barbu i-ar fi spus lui Solomon să își pună omul la DSVSA și, implicit, să îl dea afară pe Ponea. Liderul PSD, deputatul Solomon însă le-a transmis clar „nu ne ocupăm cu așa ceva, dar dacă voi, liberalii, susțineți că voi l-ați pus, atunci voi dați-l afară”. Mihai Barbu nu a pierdut vremea și a și început o asemenea operațiune.
PNL-ul condus de Barbu, prin vocea lui Arcăleanu, anunțau schimbarea lui Ponea de la DSVSA

De câteva zile, Marius Arcăleanu, omul de bază al lui Barbu, a început să caute director pentru a-l înlocui pe Ponea. Așa a ajuns să îl contacteze pe doctorul Achiricioae Cornel. Între timp, Barbu cu Bogos, trăgând sfori de zor, au ajuns și la președintele ANSVSA-ului, Alexandru Bociu. Lucrul acesta se întâmpla acum două săptămâni. Motivul? Să îl schimbe pe Ponea cu un alt om. Discuțiile însă au degenerat, după ce actualul președinte al ANSVSA, Alexandru Bociu, le-a transmis că schimbările nu se fac așa cum crede Barbu. În discuțiile tensionate, se spune că Bogos a ridicat tonul, că a sărit la bătaie în birou la Alexandru Bocia, de a fost nevoie de intervenția jandarmilor să îi evacueze din birou, pe el și pe Mihai Barbu. Între timp, la Vaslui, Arcăleanu se ocupa de recrutarea unui nou director la DSVSA Vaslui și acesta se lăuda că exact în ziua perchezițiilor, la Vaslui va ajunge un nou director la Direcția Sanitar-Veterinară, în persoana lui Robert Chioveanu, care pe vremuri, în timpul Guvernului Orban, a fost președinte la ANSVSA. Numai că Chioveanu nu a mai ajuns, au ajuns, în schimb, mascații și DNA-ul!
Și Ponea și-a luat o cană în cap de la Bogos
Se vorbește că Bogos nu ar fi la prima manifestare violentă, atunci când face presiuni în instituții publice. În momentul în care Ponea a refuzat să îi avizeze dosarele pentru despăgubirile fictive pe care Bogos le cerea, acesta a intrat peste Ponea în birou, iar discuțiile au fost atât de tensionate, încât se spune că Bogos l-ar fi lovit cu o cană în cap pe Mihai Ponea. Această informație nu a fost confirmată de niciuna dintre părți, dar martorii din instituție confirmă cele întâmplate. Bogos, oricum, are în palmares și alte incidente violente. Vremea Nouă a mai scris despre modul cum acesta a fost implicat, atunci când un fost angajat al său a fost bătut într-o fermă, fiind prins la furat. Bătaia respectivă a dus la decesul bărbatului. Dosarele însă au mers greoi și Bogos de fiecare dată a scăpat basma curată.
CITEȘTE ȘI:
- VIDEO | Fănel Bogos de la Vanbet, reținut de polițiști în stilul Al Capone: încătușat pentru o „găinărie”
- VIDEO | SCENE SENZAȚIONALE CU ATACUL CALULUI! Cel mai ghinionist om de afaceri din România
- UPDATE! Prima fotografie cu patronul Vanbet, după incidentul cu „calul năzdrăvan” (AUDIO)
- VIDEO | Încercare de mușamalizare a crimei din ferma lui Bogos?! Fratele patronului, implicat în incidentul sângeros (FOTO)
- Anchetă după accidentul de muncă de la depozitul de furaje al lui Fănel Bogos: un bărbat a murit și altul a ajuns, în stare gravă, la spital (FOTO)
- Produse de pui de la Vanbet, retrase din marile magazine, sunt suspecte de infestare cu salmonella
- Alertă ecologică la ferma de păsări de la Banca! Comisarii Gărzii de Mediu, împiedicați, în primă fază, să desfășoare controlul!
Niste hoti ordinari, liberali sau pesedisti sunt o apa si pamant. Gretosi toti,grasi,ingamfati si cred toti in nemurire, Nu lasa nimic bun in urma lor.
Titlu: Cazul Fănel Bogos – când corupția se servește pe masa copiilor noștri
Dimineața în care mascații și procurorii au descins la sediile Vanbet și la reședința patronului Fănel Bogos marchează, poate, începutul unei treziri dureroase pentru un sistem care a tolerat prea mult timp murdăria ascunsă sub preș. Ani de zile, acest „imperiu avicol” a fost prezentat drept o poveste de succes local, dar în spatele cifrelor și al halei lustruite s-au ascuns șantajul, mita, traficul de influență și un dispreț total față de lege, de etică și, mai grav, față de sănătatea publică.
Conform anchetei DNA, Bogos și rețeaua sa ar fi încercat chiar înlocuirea conducerii Direcției Sanitar-Veterinare Vaslui pentru a obține protecție și favoruri instituționale. Iar rezultatele controalelor efectuate de autorități sunt scandaloase: peste 140 de verificări, mii de nereguli, ferme fără autorizație, documente lipsă, trasabilitate incertă pentru sute de mii de pui care au ajuns în lanțul alimentar. Practic, carnea și produsele Vanbet au continuat să fie vândute în timp ce legea era negociată la colțul mesei, iar sănătatea oamenilor era sacrificată pentru profit.
Aceasta nu este doar o anchetă economică — este o problemă de moralitate națională. Când marfa produsă în condiții ilegale ajunge în farfuriile familiilor noastre, inclusiv pe masa copiilor, nu mai putem vorbi despre afaceri, ci despre crimă socială. Într-o țară normală, un asemenea caz ar fi dus la dizolvarea imediată a companiei și la arestarea completă a conducerii.
Locuiesc în SUA de mulți ani, iar acolo, dacă s-ar descoperi o asemenea rețea de corupție și manipulare în industria alimentară, compania ar fi radiată de urgență, conturile înghețate, iar fiecare persoană implicată – de la patron până la ultimul funcționar care a tăcut – ar răspunde penal. Nu există „relații”, „pile” sau „presiuni”. Există lege, și legea nu se discută.
Felicit, cu toată convingerea, echipa de procurori, polițiști și inspectori care a avut curajul să acționeze într-un caz atât de complex și sensibil. Într-un mediu încă dominat de frică și influență, acești oameni au ales să apere interesul public, nu interesele unui „baron local”. Ei au demonstrat că România are încă resurse morale, profesioniști care cred în justiție și care nu se pleacă în fața banului.
Cazul Fănel Bogos nu este doar despre un om prins cu legea de gât — este despre o societate care începe, în sfârșit, să-și recapete demnitatea. E timpul ca România să înțeleagă că atunci când corupția ajunge în farfurie, nu mai e doar o problemă administrativă, ci una care ne otrăvește viitorul.
Toate bune și frumoase până o arzi tu cu SUA. Acolo nu era descoperit niciodată Bogos. In locul.lui erau alții mult mai puternici care nu se poticneau sa l schimbe pe Ponea. Ponea, daca nu voia să plece liber din funcție ar fi fost arestat pentru sex cu o minora acum 30 ani! Mai tai o cu toate aberațiile despre SUA. Voi care trăiți acolo sunteți animale de ferma, că găinile lui Bogos. Deciziile le iau Bogosii lor mult mai puternici iar voi le luați de bune așa cum și curcile crescute de Bogos știu despre el că i un om bun și corect
va dato seama citi au cazut pe interceptari. din anturajul lor. din familiile si prietenii lor. din cunoscuti. din politic. cite sau aflat. cite dosare noi se mai deschid. ca bolovanii au dat tot pe goarna. se mai si laudau ca fac si dreg. credulii au pus botu. incep sa apara stenograme pe surse. ajunsese vasluiu un fel de onu. ne facem de risul lumii din nou.
: „Ori faci politicã, ori ești fraier și mergi la serviciu!”
Cu politica ta ne-am lămurit. Așa că hai sictir la munca de jos, tu freză linsă!
In aceasta dupa amiaza Popicu a fost informat de la segege ca vom avea un alt subprefect la noi in judet.
Arcaleanu, acest fraier decupat, era un mare om pentru penibilul județului covidul machitor… pute rău, nu te mai screme, covid obosit…
Demisiile URGENT. Toți!
Înainte de a vă schimba cei de la București.
Oarcă, de-ai ști tu de unde vi se trage. Ponea e insignifiant. Ați atins o zonă sensibilă. Ați cerut să cadă un șmecher. De acolo a început totul. S-a activat sistemul instant.
Băi Arcă te credeai Dumnezeu. Se uitau troglodiții și moromeții tăi la tine ca la o icoană. Acum ce faci cu ei? Au belit-o. I-ai lăsat în curul gol în fața pulii sculate.
Cum dracu Bogos a omorât un om și este în libertate? In ce tara pulii noastre trăim? Chiar este o tara de tâmpiți? Așa ne cred jegurile astea din politică, justiție, etc…….
Parerea mea este ca desi Ponea a facut plangerea impotriva lui Bogos pentru santaj adevaratul motiv este ca Fanel nu a vrut sa ii dea poneiului hapsan cat a cerut. Nu m-ar mira ca si Bogos sa le prezinte celor de la DNA niste documente care sa arate cat de ”cinstit” este Migaita!
Bravo, știi bine ceva… Bravo
Da , frate, Ponea vorbeste de controalele in ultimii 2 ani, dar eu as vrea sa ne spună cat l a costat sa ajumgă in funcție ( bani pompati lui Tataru de către Bogos ) și cum l a protejat pe Vanbet sa vandă ouă si pui infestati ,; nu te da , coaie , virgin cu ale tale controale din ultimii doi ani ca nu ține , oamenii stiu niste lucruri ….
Bogos bagami-as pula n mă-ta hotule ai pus în pericol sănătatea oamenilor, trebuie sa fii la închisoare, potlogarule
Când ești zmeu și ceri schimbarea și altor șefi de instituții din alte județe te frigi rău mai ales când te iei de oamenii structurilor secrete. Mariusică, nu e ca în agricultură unde erai tu șef de siloz. Mai rău este că ai tras și pe alții după tine. Ce-ți mai plăcea să te folosești de telefon și să ceri ca un vătaf să fie rău unora. Ce bine era dacă te gândeai puțin în cine dai. Ai început să devii mic. S-a terminat cu cariera ta politică. Îngroși rândurile lângă Buzatu și Tătaru.
PNL trebuie neapărat de scape de Barbu. Asta este mai infect decât Dan Marian. Liberalii vasluieni trebuie să-i trimită la lada de gunoi a istoriei și pe Arcaleanu, om care a mai distrus odată PNL Vaslui. Dacă vor să-l schimbe cred că se va baricada in birou. A mai făcut asta și la casa de asigurări. Cât privește Bogos, in jurul lui miroase urât. Știe toată lumea că a construit mai toate firmele fără documente, dar nimeni nu-i face nimic. Se zvonea că un fostul mandat al lui Ponea la ANSVSA, Bogos a fost vornicel. Daca este adevărat că a pus în circulație oua cu salmonela, trebuie sa fie închis și firma și el.
Vasile , PNL ul are mdul asta mafiot de operare de cand a condus Tataru judetul , n o mai smotoci cu Barbu , el e jegosul principal si acum isi invata interpusii sa joace cu procurorii , tot o suge fraierul
Arcaleanu a fost omul de lagatura la el sunt banii…defapt la elvis fratele lui
S-au la cumnat.
Suptperfectul e monitoriizat de mult timp. Mult trafic de inffluenta in institutiile statului. Multe potlogarii. Individ periculos care urmeaza sa fie schimbat. Isi va pierde si toate functiile din partid. Un traseist politic. Asa se intampla cand te iei la tranta cu greii. Serviciile reactioneaza prompt si legea se aplica.