spot_imgspot_img
9.6 C
Vaslui
26-apr.-2024

Limba Română la Bac: “Moara cu noroc” a fost mai mult… cu ghinion! (SUBIECTE și BAREM)

- Advertisement -

ÎNDOIALĂ… “Moara cu noroc” s-a dovedit a fi, de fapt, cu ghinion, căci mulți absolvenți de clasa a XII-a au ieșit supărați de la examen, întrucât nu se așteptau, spun ei, să se dea la “Bacul adevărat” tot nuvela lui Slavici, dată la simulări. Repetarea aceluiași subiect i-a pus în încurcătură pe cei care nici nu au mai luat în seamă opera aceasta, când au revizuit materia de examen. Caracterizarea personajului sau particularitățile operei nu ar fi trebuit să fie o provocare atât de mare, însă iată că, cel puțin pentru o parte a celor peste 2800 de candidați, Ioan Slavici li s-a părut greu.

În fața liceelor, părinții erau cei mai emoționați. Până să iasă copiii de la proba de Limba și Literatura Română, aceștia își împărtășeau unii altora, planurile de viitor și alegerile copiilor în privința facultăților. Cu inima strânsă însă, aceștia tot priveau spre ușă, pentru a vedea cân dies copiii lor, zmbitori sau din contră. “M-am descurcat foarte bine”, a spus unul dintre elevii de la profilul Real. “M-am ofticat, n-am făcut nimic. Am văzut subiectul și am zis, gata, asta a fost. Totuși, dacă era poezie, mă apucam de plâns. Nu știam oricum nimic nici la Moara cu noroc. Am greșit subiectul doi, iar la subiectul al treilea am scris pe ciornă și am apucat să îl transcriu”, s-a plâns un alt elev. “Nu am învățat prea mult, dar când am văzut subiectul mi-am adus aminte tot. Cred că iau notă mare”, a spus un alt coleg.

Nuvela i-a pus pe gânduri: “O oră am stat să mă gândesc cu ce să încep”

“După Enigma Otiliei și Baltagul, Moara cu noroc e cea mai urâtă operă”, a spus, cu năduf alt candidat. “Am scris 6 pagini de toate, dar una din clasă avea 14 pagini scrise. Eu sper să iau 5. Totuși, am scris despre Lică și despre frământările lui interioare. O oră am stat să mă gândesc cu ce să încep. Nu știam nimic despre nuvelă”, a spus, făcând haz de necaz, unul dintre elevi.

Subiect Limba și Literatura Română – Profilul umanist – Profilul pedagogic:

Barem Limba și Literatura Română – Profilul umanist – Profilul pedagogic:

Subiect Limba și Literatura Română – Profilul real:

Barem Subiect Limba și Literatura Română – Profilul real:

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

  1. Eu ma intreb: labagiii aia de la Ministerul Lipsei de Educatie, care au compus aceste subiecte, au auzit vreodata de respect si politete? De ce li se adreseaza absolventilor (majori, de altfel) la persoana a doua singular, modul IMPERATIV al verbului? Sunt in armata, cumva?! Au primit ordin de la americani sa-i transforme pe toti in „jar heads” (capete ca borcanul), numai buni de trimis in teatrele de razboi americane? De ce propozitiile incep cu „Scrie”, „Indica”, „Mentioneaza” si nu cu „Scrieti”, „Indicati”, „Mentionati” etc. Elevul nu are dreptul sa i se spuna „Dumneavoastra”? El n’are dreptul la respect? Pana si pe vremea lui Ceausescu subiectele la examene si la olimpiade erau enuntate folosind pluralul verbului, ca forma de respect pentru participantii la concurs. Educatia incepe cu invatarea respectului fata de altii. Daca nu, despre ce educatie vorbim aici?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.