Lorena Ostase, în pregătiri cu naționala României
LA LOT… Vasluianca Lorena Ostase (Rapid București) a fost convocată la echipa națională de handbal feminin a României, care va susține un stagiu de pregătire la Bisitrița, în perioada 26 februarie – 5 martie. “Tricolorele” vor disputa și o “dublă” amicală împotriva Ucrainei.
Selecționerul Florentin Pera a convocat 20 de jucătoare pentru acțiunea de la Bistrița, din lot lipsind Cristina Neagu, Eliza Buceschi și Crina Pintea, handbaliste trecute de 30 de ani. “Principalul criteriu pe baza căruia a fost făcut acest lot este acela al evoluțiilor de la echipele de club. Sunt fete care se află în atenția noastră, dar care din păcate nu joacă la echipele lor. Trebuie să-și rezolve această situație pentru că altfel vor pierde echipa națională”, a spus selecționerul Florentin Pera. România va disputa două meciuri amicale împotriva Ucrainei, pe 3 martie, de la ora 19.15, și pe 4 martie, de la ora 17.00. Lotul României: Daciana Hosu, Iulia Dumanska, Elena Șerban (portari), Alexandra Dindiligan, Ana Maria Tănăsie, Roberta Stamin (extreme stânga), Oana Borș, Mihaela Mihai (extreme dreapta), Lorena Ostase, Andreea Țîrle, Nicoleta Safta (pivoți), Bianca Bazaliu, Alexandra Severin, Claudia Constantinescu, Anca Mițicuș (interi stânga), Daria Bucur (inter dreapta), Cristina Laslo, Andeea Popa, Rebeca Necula, Angela Pușcaș (centri).