spot_img
spot_imgspot_img
18.3 C
Vaslui
17-mai-2024

Lovitură de teatru pentru managerul Spitalului Huși: colegii din PSD i l-au trimis în CA chiar pe liberalul care îl consideră „o catastrofă”!

- Advertisement -

ÎNTORSĂTURĂ… Lovitură de teatru la Spitalul municipal Huși! Consilierii liberali au fost numiți de plenul CL în Consiliul de Administrație (C.A.) al Spitalului, la numai câteva zile de la momentul în care managerul Bogdan Popa a făcut mare scandal și nu a fost de acord ca liberalii să participe la o ședință de C.A. nici măcar din postura modestă și inofensivă de simpli invitați. Managerul Popa, mult prea sigur pe formula care îl susține în funcție, i-a strigat, de pildă, avocatului Bobârnat, că nu are ce căuta la o ședință de C.A., că nu ar avea nicio competență și că, în genere, el deține un soi de suveranitate în spital, pe baza căreia „filtrează” cine și cum are acces la informațiile reale din instituție. Dar cum viața bate filmul și, de regulă, mai cu seamă în politică, nu aduce anul ce aduce ceasul, iată că, la cea mai recentă ședință a CL Huși, majoritatea PSD a propus nici mai mult, nici mai puțin decât pe Radu Bobârnat (PNL) în poziția de membru titular al Consiliului de Administrație al Spitalului Huși, iar pe consilierele liberale, economista Cătălina Popa și medicul Mihaela Nacu, în postura de membri supleanți. Dincolo de substratul foarte interesant al acestei întorsături bruște de situație, care, cumva, până și pe liberali a părut că îi ia puțin prin suprindere, întrebarea este ce se va face acum gălăgiosul manager Bogdan Popa, când îl va avea pe avocatul Bobârnat, nu în postura de invitat, ci chiar de membru titular al C.A.-ului?! Și, ca un făcut, după ce managerul Bogdan Popa a țipat cât l-a ținut gura că Bobârnat nu are cum să îi verifice activitatea lui, că nu ar avea competență, iată că motivul pentru care s-a produs această schimbare intempestivă în C.A.-ul Spitalului Huși ține tocmai de competența stabilită prin lege. Mai exact, cei doi consilieri PSD care erau până acum în C.A la Spital nu îndeplineau condițiile de studii, neavând specialitate în niciunul dintre domeniile Management, Medicină, Drept sau Farmacie.

La cea mai recentă ședință a Consiliului Local (CL) Huși, într-o atmosferă tăcută și fără niciun fel de dezbatere sau de argumentare suplimentară, social-democrații au propus ca în Consiliul de Administrație al Spitalului Huși să fie liberalul Radu Bobârnat (PNL), alături de consilierul Alexandru Focia (PSD). „Ce surpriză! De unde și până unde ?!”, s-au întrebat cârcotașii, mai ales că nici bine nu s-a stins ecoul scandalului din Consiliul Local și, respectiv, de pe holurile unității medicale, unde managerul Bogdan Popa a respins aproape cu istericale posibilitatea ca Radu Bobârnat să participe ca simplu invitat la o ședință de C.A. Iată însă că într-o clipă lucrurile s-au schimbat. Și la propunerea supleanților situația a avut parte de un moment de uimire, după ce au fost votate liberalele Cătălina Popa și Mihaela Nacu, alături de avocatul Cătălin Țocu (ALDE).

În C.A.-ul Spitalului Huși au fost până acum puși consilieri locali care nu îndeplineau condițiile de studii stabilite prin Lege

Dacă unii, la prima vedere, au pus această rocadă neașteptată pe seama faptului că până și primarul Ioan Ciupilan s-ar fi săturat de managementul defectuos al medicului Bogdan Popa, drept pentru care i-a pus intenționat în „coastă”, adică în Consiliul de Administrație, pe cel mai asumat critic al său, și anume avocatul Radu Bobârnat, care dăunăzi, fără eschivă, l-a catalogat direct ca fiind „o catastrofă”, mai este o explicație și mai simplă, dar și mai interesantă. Se pare că avocatul Radu Bobârnat, verificând cadrul legal, a observat că doi dintre consilierii PSD, trimiși la Spital să ia decizii pentru sănătatea miilor de pacienți, nu îndeplineau condițiile de studii impuse de lege. Mai exact, profesoara de Logică Gabriela Matei și medicul veterinar Ionel Matei, altminteri fiecare buni specialiști în domeniile lor de activitate, nu aveau studiile necesare pentru a lua decizii în domeniul sănătății umane: Management, Medicină, Drept sau Farmacie. După ce Bobârnat a făcut o adresă oficială în acest sens, profesoara Matei și veterinarul Matei au fost sfătuiți să își dea demisiile. Ca un detaliu, cum va rămâne cu deciziile luate până acum cu voturile celor doi membri care nu îndeplineau condițiile de studii? Rămâne de văzut, mai ales că aici este o poveste lungă, întrucât C.A.-ul Spitalului Huși a avut și alte prezențe cel puțin la fel de… atipice, cum ar fi, de pildă, fostul fotbalist Ioan Iacob.

La finele anului trecut, Spitalul Huși a înregistrat un deficit de 1,9 milioane de lei

PIERDERI… De reamintit că, Spitalul municipal „Dimitrie Castroian” Huși se află într-o situație destul de dificlă, întrucât sunt multe probleme care afectează atât pacienții, cât și medicii care activează în unitatea medicală. Fie și doar din punct de vedere financiar, situația bugetară a arătat că Spitalul a înregistrat un deficit de 1,9 milioane de lei la finele anului trecut. Printr-un noroc, grație faptului că nu s-au cheltuit niște fonduri de aproape un milion de lei, s-a mai putut reduce din deficitul inițial. Și primarul Ioan Ciupilan a spus într-una din recentele ședințe de Consiliu Local că sunt probleme destule la Spital, că e nevoie de o altă organizare a paturilor din secții, de o altă abordare a cheltuielilor pe anumite secții etc. Soluțiile de redresare ar trebui să fie identificate cât mai rapid, căci altfel situația unității medicale de care depind mii de pacienți din întreaga zonă arondată, s-ar putea înrăutăți.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

28 COMENTARII

  1. Uite domnule Popa daca tot sunteti dumneavoastra erudit..Stiati de cruciada copiilor din secolul al 13-lea? Cativa mari predicatori au convins o mare de oameni ca, puritatea va cuceri ierusalimul acolo unde adultii au esuat. Si luand din famiile lor mii de copii” înarmați „cu cruci si catece religioase i-au dus spre Ierusalim. Pe drum au experimentat foame boli si cati au mai ramas au fost vanduti in sclavie de catre cei in care au avut incredere. Domnule popa asta este MANIPULARE!! cei care si-au batut joc de familiile acelor copii nu au fost nici genii nici sclipitori nici cei mai buni de pe lumea asta .Au fost simpli psihopati MANIPULATORI!! Aceiasi poveste si pentru familia ciupilan!!!

    • Și Popa rade de ce spui tu aici,îl doare exact în p..a.Nu da doi bani nici pe erudiție, nici pe nimic decât pe el și interesul lui,atât!Chiar îți bați gura degeaba și cred ca te-a lovit puternic și ești obsedat de el .Dar nu mai bine ii frecai o bătaie și scăpat de obsesii,uneori bătaia e sănătoasă.

      • Cand o sa il manance viermii de viu pentru tot raul pe care l-a facut o sa isi doreasca sa il doara in p..a crede-ma si cand toata ceata de morti si schiloditi o sa il urmareasca si o sa il strige pe nume asa cu burtile cusute cu perfuzorul, cu gauri in ei , la fel o sa fie !! Sa nu zica marsavul ca nu este asa ca el isi stie foarte bine mortii ..si schiloditii ii stie chiar daca falsifica foi si scria din manual … chiar daca a creat o ” prietenie” dubioasa cu singurul medic care daca ramanea integru ii putea dovedi mizeriile si pentru ca este compromis si care s-a vandut pe o masa la vaslui a fost propulsat in toate comisiile din spital de iti este greata ..este peste tot pentru ca este unealta a mizerabilului si pentru ca l-a ajutat in mizerii ca el sa pateasca!!! Sa stea marele chirurg cu burta spintecata si cu matele pe afara si sa ii vina pacientul beat si sa ii bage pe viu mana printre mate ” sa il curete” ..pacient venit beat de la o chindie … stie domnul ..stie!!! Sa se mai intoarca si roata aceea sa vada si domnul asta cum e ..si durerea in pula sa fie cel mai usor lucru pentru el!!!

        • Cineva trebuia sa îl filmeze ca să poată demonstra,eu știu ca este capabil ,știu foarte bine dar pe vorbe nimeni nu da doi bani.Nu are conștiința,empatie ,nu are nimic ,deci nu îl va durea niciodată nimic ,eventual poate doar sa ajungă intr-o bună zi la nebuni dar chiar și asa nu va ști nici atunci nimic.Daca i se permite asa ceva și nimeni nu spune nimic ,nu el e vinovatul ci cei care îl acoperă.

          • Cui sa ii spui primarului ciupilan?? Pai sora sa stie tot si?? L-au promovat l-au facut manager.

          • Atunci filmat și dat cuiva mai departe de Husi ,alta soluție nu este .Trebuie dovezi ,nu vorbe .

          • Și asta probabil e mai demult ,între timp a fost pus în garda și nu mai face ce făcea,ce e de domeniul trecutului e trecut ,nu se mai pune .

          • Pentru ca ,dacă pana și tu ai tăcut și vii și spui aici lucruri atât de grave fără sa fi făcut nimic ,e ca ,de fapt te-a lovit și după te-ai trezit sa spui aici ce spui ,pare ca nu pentru oameni spui ,ci sa încerci sa îl lovești și cam atât.

        • Cert e un singur lucru:îl cunosc foarte bine .Este capabil de fff mult rău, mai ales dacă ești un om demn și îl faci sa înțeleagă ca nu pui preț pe niciun cuvânt sau acțiune făcute de el.Si mai ales când îți permiți toate astea într-o poziție de vulnerabilitate,te rupe în doua.In orice caz dacă eram un bărbat nici nu mai răsufla asupra mea never,indiferent ce presupunea asta.Dar el știe cu cine sa facă din astea.Lumea e mica ,însă.Doar cu bătaia se poate atinge un asemenea animal.

          • Babaiatule, ceea ce a facut nu este in codru, gen a dat peste pieton pe trecere si a fugit de la locul accidentului , trebuie filmare sa dovedim !! Nuuuu ! Astea toate sunt poate nu ai inteles, la bolnav facute, deci.. in spital!! Deeeci daca intra politia si intreaba este adevarat ca.. sau ca.. exista cel putin 2-3 martori care sa zica identica relatarea si la 12 noaptea trezite din somn ca nu e ceva ce se uita usor!! Da?? El inca vine beat in upu ..de ce nu l-a reclamat cineva? Pentru ca este manager si tu ca simplu bou a doua zi te cheama iti ia telefonul in secretariat te investigheaza ca la gestapo cum ii place lui sa se laude si te pune linistit sa iti dai demisia..pentru ca uite altfel nu se lasa el pana nu iti desface contractul disciplinar ca sa nu te mai angajeze nimeni ..de exemplu .si tu amarat cu rata si copil de crescut scrii demisia si fugi la spatii verzi ca alta optiune nu ai . De ce crezi ca toti se fac ghiocei mici?? Vrei sa iti spuna o asistenta care l-a suparat fara motiv in creierul lui plin de drog cum a pus o sa semneze o foaie goala si sa i o trimita pe wathsup el beat fiind ca sa ii scrie el demisia??? Noiembrie anul trecut?? Cand a sunat beat de 50 ori de au incuiat usa de la intrarea in sectie de frica infirmiera ?? Exista un desfasurator la firma de telefonie daca tot e cineva interesat. Dar nu te ajuta nimeni si dementul asta poate sa te si omoare!!!

          • Nu am cuvinte ,la ce citesc ,chiar nu pot sa cred ca cei care pot sa va ajute nu o fac ,adică singura soluție e sa fie prins undeva ,pus un sac pe cap ,bătut bine și sa nu știe cine ,pana ii sar dinții din gura?

          • Ori exista avocați pentru hartuire la locul de munca ,e drept trebuie bani și determinare.

          • Da, exista persoane care au fost inspirate si merg cu avocat desi hilar li se transmite ca nu au voie, .. exista persoane care i-au facut plangere pentru hartuire directorului financiar contabil si cateva persoane care s-au unit si vor merge cu acelasi avocat tot pentru hartuire lui popa. Dar deja 3 sferturi din garda veche de la administrativ sunt fierti raman de nevoie iar restul au plecat . Popa a pierdut profesionisti si asta este o pierdere pentru spital. Si el si contabilul vin la ce ora le trazneste prin minte ..ore precum 14 30:)) pentru ca vor si pentru ca pot , nu?? Ii doare-n pula si asa mai departe. Ciupilan doarme in papuci se face ca nu vede.iar apropo de cei cu competenta sa rezolve legal mizeriile psihopatului au zis clar ” nu pot , desi daca ati veni oficial intr-o tara civilizata ar trebui sa il salt ca nu-i mosia lui ma-sa! Dar facem afaceri cu el ..si asta e.. intelegeti-ma!! Astia cu ” vorbește trimite poze ..etc ” ce sa faci cu ele ?? Doar sa ti le bagi in cur pentru ca popa este protejat , se afla cine a vorbit iar cel care a vorbit este linsat.. coaie , crede-ma ca stiu ce vorbesc !!

          • Trebuie făcute înregistrări, filmări, dovezi ,dat presei ,credeti-ma ,exista soluții,doar omul simplu,pe medici ii doare în fund la o adică, nu vedeți?nu vor ajuta niciodată pe subalterni ,pe asistente sau cei hartuiti,ei rad în loc sa plângă. Înregistrări, filmări, fără sa știe cine ,dat presei și presa va ști ce sa facă,crede-ma.

  2. TOT TOT TOT ce a facut popa in spitalul husi a fost cu girul si cu acordul si cu sustinerea neconditionata a familiei ciupilan!! Fara familia ciupilan fara buzatu ( si nu buzatu ca om, ca acela asa cum era el dar nu s-ar fi uitat spre asta nici cat sa nu calce pe el , popa era de conjunctura ca bea si pokerea cu tudor si atat) popa nu exista in judetul vaslui nici ca medic !!! Ca membru psd nici nu mai zic !!! Treaba voastra ca ati sustinut asa ceva si sa aveti spor in a va privi in oglinda dimineata!!!

    • Dar ce crezi ,ca aici exista? Nu exista ,e doar în imaginația lui ….nimeni nu respecta acest individ ,absolut nimeni ,în realitate.

  3. Indiferent cine va fi manager, sau membru CA sau ce o fi el in viata asta a lui lucrurile bune facute si ” vrafuite” la misto de conducerea actuala nu se mai pot pune la punct si fac ramasag cu toti care citesc articolul si isi pun speranta de mai bine ca anul viitor pe 4.03 2025 va fi si maj rau decat acum. Este un haos o debandada o mizerie umana in spitalul acela greu de reparat. Cea mai neinspirata alegere a ciupilanilor a fost sa investeasca in popa care niciodata si nicaieri nu a dovedit statornicie nu a dovedit buna gospodarire nu a dovedit nimic. E trist pentru ca daca as crede in sinceritatea fostei directoare spitalul a fost copilul ei. Nu iti poti lasa copilul in mainile găștii in care l -ai lasat cu buna stiinta!! Cand a murit omul ala din lipsa de medicamente primarul si directoarea nu stiau cum sa ii apere curul managerului mai bine si cei mai aprigi aparatori ei au fost!! Degeaba aruncati petarde si folositi trompetele folosite de voi o viata ca lucrurile au fost manipulate de voi nu de altcineva.Fosta directoare facand ” trafic de influenta” pe la prietenii ei din tinerete atunci stie ea la cine a musamalizat toate nenorocirile! Rusine rusine rusine tuturor !!!! Sa aveti pe constiinta tot si sa se răsfrânga pe vinovati totul pentru ca Dumnezeu este drep si increderea oamenilor este in El!!

  4. Ca este bobirnat in CA?? asa si??? Daca ciupilan avea de gand sa fie corect intr-adevar trebuia sa nu mai ia asupra lui insusi incompetenta manageriala a lui popa la evaluare cum a facut-o timp de 2 ani la rand ( stie toata lumea din primaria aia cum i-a coafat sa nu zic masluit indicatorii ca sa ii iasa..) si acum sa fie evaluarea facuta de o comisie ..cred ca si legal ar trebui facut asa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.