spot_imgspot_img
10.2 C
Vaslui
23-apr.-2024

Lovitură grea pentru agresoarele de la Pușcași, care și-au violat vecina cu un cârnat

- Advertisement -
Irina Arcaleanu, femeia agresoare din Pușcași

PRELUNGIRE… Irina Arcăleanu și Denisa M., cercetate după ce și-au batjocorit o vecină, vor petrece și Anul Nou în spatele gratiilor, după ce instanța le-a prelungit, vineri, 22 decembrie, arestul preventiv cu încă 30 de zile. Cele două au fost arestate pe 30 noiembrie, iar mandatul urma să expire pe 29 decembrie, însă procurorul care se ocupă de caz a obținut în instanță încă 30 de zile de privare de libertate, perioada de arest preventiv prelugindu-se până pe 28 ianuarie, inclusiv. Reamintim că Irina Arcăleanu și Denisa M. sunt învinuite de comiterea a trei infracțiuni: viol, lipsire de libertate în mod ilegal și loviri sau alte violențe, după ce la sfârșitul lunii trecute, au umilit o altă femeie din sat. Victima celor două, mamă a cinci copii, a fost transportată la spital după ce a fost agresată. Neînțelegerile dintre Irina Arcăleanu și vecina ei sunt vechi, de aproape cinci ani, și ar fi pornit de la o idilă pe care victima  ar fi avut-o în trecut cu soțul agresoarei. După ce a aflat că a fost înșelată, agresoarea a început să-i facă viața un calvar vecinei sale. I-a spart geamurile la casă, a amenințat-o cu bătaia dacă nu se mută în altă parte, ceea ce s-a și întâmplat la sfârșitul lunii trecute, când vicitma mătura frunzele din fața porții sale. Abia întoarsă din Spania, Irina Arcăleanu a încropit un plan de răzbunare, iar pentru a-l pune în aplicare a apelat la ajutorul nurorii, Denisa M., o minoră de 16 ani, cu care și-a imobilizat victima apoi a târât-o în casă. Acolo, cele două agresoare au început să-i aplice mai multe lovituri de pumni și de picioare vicitmei, apoi au dezbrăcat-o și au început să o filmeze. Pentru ca umilința să fie totală, Irina Arcăleanu și Denisa M. au încercat să-i introducă victimei un cârnat în vagin, ca o lecție să nu mai umble după bărbații altora.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

7 COMENTARII

  1. Agresoarea fiind plecată în Germania, sigur practica ea treaba cu, carnatul acolo departe de bărbat, de ia venit ideea, să îi fc și vecinei. Cu siguranță face câțiva ani de pușcărie, având la activ m-ai multe capete de acuzare. Tocmai de aceea ia și prelungit arestul preventiv, fiind în preajma sărbătorilor nu au avut timp suficient, să-i întocmească dosarul și așa destul de greu cu atâtea capete de acuzare

  2. HAI SA FIM REALISTI …
    SEXUL INTRE UN BARBAT INSURAT SI O FEMEIE CARE DORESTE , ESTE BINE PRIMIT !
    ACUM SOTIA INSELATA , DACA NU POATE TRECE PESTE , BAGA DIVORT , SE DESPART , ASTA E …

    DAR SA FACI DIN ASTA O RAZBUNARE , DEJA O TRECI LA PREMEDITARE , PROBABIL BOALA PSIHIATRICA SI SA PUI IN APLICARE PLANUL DIABOLIC , CLAR NU AI TOTA TIGLA PE CASA !!!
    TREABA CU CARNATUL , IN SPRE DEOSEBIRE DE TRATAMENTUL DE LA „TARGSOR” … O SA FIE PISTOL CU APA !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.