spot_imgspot_img
7.4 C
Vaslui
19-apr.-2024

Lovitură pentru Tăriceanu. Începe judecarea dosarului în care este acuzat de abuz în serviciu şi complicitate la uzurpare de calităţi oficiale

- Advertisement -

Un judecător de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus marţi începerea judecării pe fond a dosarului în care fostul preşedinte al Senatului Călin Popescu-Tăriceanu este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi complicitate la uzurpare de calităţi oficiale.

Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu și complicitate la uzurparea de calități oficiale, în legătură cu mandatul de senator al lui Cristian Marciu.

Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție i-au dispus trimis în judecată în decembrie 2020 pe Cristian Marciu, fost senator în Parlamentul României, şi pe Călin Popescu Tăriceanu, fost preşedinte al Senatului, pentru săvârșirea infracțiunii de uzurpare de calități oficiale şi pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

„Din probele administrate a rezultat faptul că, deși potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 176/2010, primul inculpat se afla în stare de incompatibilitate cu funcția de senator (avea interdicția de a mai ocupa o funcție sau o demnitate publică timp de 3 ani de la data de 4 martie 2015 când a rămas definitivă și irevocabilă decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal), acesta a folosit fără drept, din data de 11 decembrie 2016 până în prezent, calitatea oficială de senator în actuala legislatură a Parlamentului României. În această calitate a îndeplinit acte care implică exercițiul autorității de stat, a participat la ședințele Senatului, a făcut parte din comisii permanente și speciale ale Senatului, a avut inițiative legislative, a votat proiecte de acte normative, a adresat întrebări și interpelări etc.).

Față de cel de al doilea inculpat, s-a reținut că, în perioada 2 martie 2017 – 2 septembrie 2019, în exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice unei funcţii de conducere în cadrul Senatului României, prin neîndeplinirea actelor vizând constatarea încetării mandatului de senator al primului inculpat (contrar disp. art. 7 alin. 4 rap. la alin. 1 lit. e comb. cu alin. 2 lit. c din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor) și nesupunerea votului Plenului Senatului a adoptării unei hotărâri de vacantare a locului de senator în cauză, a cauzat vătămarea drepturilor persoanei care, în urma alegerilor parlamentare din data de 11 decembrie 2016 a ocupat pe buletinul de vot pentru funcția de senator poziția următoare.

De asemenea, prin neîndeplinirea obligațiilor legale sus-menționate, l-a ajutat pe primul inculpat să folosească fără drept calitatea oficială de senator ce implică exercițiul autorității de stat, urmată de îndeplinirea actelor legate de această calitate”, se arată în comunicatul transmis de DNA. …https://www.romaniatv.net/lovitura-pentru-tariceanu-incepe-judecarea-dosarului-in-care-este-acuzat-de-abuz-in-serviciu-si-complicitate-la-uzurpare-de-calitati-oficiale_5313643.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.