1.4 C
Vaslui
31-ian.-2023

LPS Vaslui, eliminată în optimile Campionatului Național, după o serie incredibilă de lovituri de departajare

- Advertisement -

GHINION… LPS Vaslui a pierdut la penalty-uri meciul cu Rapid București din optimile Campionatului Național de fotbal U19, ratând calificarea în sferturi. A fost o partidă nebună, un meci de infarct tranșat de rapidiști cu scorul de 4-3 (0-0), după loviturile de departajare.

Juniorii vasluieni au fost susținuți de o asistență cum nici în Liga 1 nu găsești, la multe meciuri. Colegi, prieteni și simpli suporteri au format o adevărată galerie, cu bannere și fumigene, încurajându-și favoriții pe toată durata meciului. Prima repriză a fost destul de echilibrată, cu puține ocazii, cea mai mare aparținând oaspeților care au trimis mingea în bara transversală. Pe durata celei de-a doua reprize, giuleștenii au dominat meciul, dar portarul vasluian, Robert Hriscu, a avut câteva intervenții foarte bune. La loviturile de departajare, LPS Vaslui a condus cu 2-0, după ce giuleștenii au ratat primele două penalty-uri, și se părea că totul va fi în regulă pentru juniorii vasluieni. Nu a fost așa, căci elevii lui Gabriel Pană au ratat următoarele două penalty-uri, iar Rapidul a egalat, 2-2. La ultima serie, “alb-vișinii” au înscris, în timp ce Diaconu a încercat o “scăriță”, dar a ieșit un fiasco. S-a terminat 3-4, iar Rapidul merge în faza sferturilor de finală. “Cu excepția loviturilor de departajare, nu am ce să le reproșez jucătorilor, au avut atitudine, determinare și au fost foarte aproape de calificare, în fața unor adversari cu meciuri în Liga 3 și care au avut condiții de pregătire mult mai bune. Mulțumesc tuturor celor care au venit la stadion și au fost alături de noi.”, ne-a spus antrenorul Gabriel Pană. Iată lotul echipei vasluiene: Robert Hriscu, Alexandru Ivan, Eduard Cuzuc, Pavel Hurdubae, Alexandru Diaconu, Iulian Dascălu, David Duluman, Florin Nistor, Vlad Radu, David Arhire, Cosmin Andrei, Denis Păuc, Robert Sterea, Alberto Apetroaei, Florin Crăciun, George Hariuc, Eduardo Rotaru, Emilian Florea, Mircea Lăcătuș și Bogdan Filipescu. Antrenor: Gabriel Pană.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.