spot_img
spot_img
26.2 C
Vaslui
08-iun.-2025

“Lupii lui Calancea”, acuzați că au mâncat banii pentru stratul de piatră de pe niște străzi din Huși (FOTO)

- Advertisement -
REMARCĂ… Hușenii care stau pe străzi nepietruite spun că banii pentru drumuri s-au dus la “Lupii lui Calancea”.

POLEMICI… Hușenii de pe strada “Petru Filip” au reclamat public faptul că drumul pe care locuiesc s-a transformat iarăși într-o mocirlă. Imaginile de la fața locului sunt grăitoare, generând o mulțime de reacții în acest sens. Un hușean hâtru a lăsat un comentariu cu bătaie spre recenta petrecere locală, în care municipalitatea a dat sume consistente de bani unor câtăreți. “Ați uitat? Banii s-au dus la Lupii lui Calancea”, a scris Petru, făcând aluzie la una dintre trupele poftite la Zilele Hușilor. Răspunsurile concetățenilor nu s-au lăsat așteptate, hușenii dovedind, dincolo de spiritul critic și revendicativ, și faptul că știu să facă haz de necaz.

“De fiecare dată când plouă zici că suntem prizonieri, noi, locuitorii acestei străzi. Trec pe aici zeci de mașini, mașini de mare tonaj cu tot felul de mărfuri. Podul s-a surpat pentru a nu știu câta oară… Vin cu o cupă de balast, astupă, iar în câteva zile e mai rău ca înainte. De promisiuni, doar de atât am avut parte încă de acum 2 ani și nimic mai mult!!!”, a reclamat hușeanca Alina Mihaela Pălie, prezentând mai multe imagini cu strada plină de noroi. “Locuitorii de pe acea stradă nu plătesc taxe și impozite municipalității !?”, a întrebat, retoric, Elena Matei. “Nu-i singura stradă care arată așa. Să meargă domnul primar și pe strada Ion Patraș, să vadă cum arată când plouă”, a recomandat Rodica Rotaru. “De ce nu se unesc 20-30 de cetățeni, să meargă în audiență la domnul primar? Poate el nici nu știe că acea stradă a rămas în urmă cu asfaltarea. Poate-i cuprinsă în graficele dumnealor ca fiind asfaltată! Un memoriu, de ce nu face nimeni, să meargă din poartă-n poartă, să-l semneze toți locuitorii și să fie depus la domnul primar. Eu cred că dânsul va găsi soluții rapide de rezolvare”, a fost de părere Elena Matei.

Mai în glumă, mai în serios: “Banii s-au dus la Lupii lui Calancea”

Un hușean hâtru a dat o explicație proprie pentru faptul că poate n-au mai fost destui bani pentru străzile mai sus amintite, rămase în noroaie pentru încă un an. “Ați uitat? Banii s-au dus la Lupii lui Calancea”, a spus Petru Simileanu, mai în glumă, mai în serios, amintind, aluziv, de petrecerea de Zilele Hușilor. “Eu, când am comentat atunci într-o postare, că nu ar fi fost necesar tot circul acela și că banii ar fi trebuit folosiți cu cap și judecată într-adevăr pentru cetățenii care au mare nevoie de reabilitări de drumuri, punți, podețe, aducțiuni de apă, canal, gaz, mulți mi-au sărit în cap ca arși”, a spus Elena Matei. “Este foarte bine că ați comentat. Și ar fost bine să aveți multă susținere, pentru că-i adevărat, dar trebuie știut de popor că în spatele acestor ,,zile culturale” se sifonează bani grei. De ce credeți ca toți primarii s-au dezlănțuit și s-au întrecut în petreceri? Se știe de mult de criză, de faptul că există oameni necăjiți, dar nu le pasă. Sunt bucuroși că li s-au mărit salariile și au scăpat de sărăcie”, a fost opinia lui Petru.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

  1. Lupii lu’ Calancea au fost și la Liesti (Județul Galați) , dar avem gaz , apa , canalizare , curent , fibra optica , asfalt …
    Nu cred ca din cauza Lupilor nu aveți voi drumuri .
    Aveți nevoie de un primar care știe sa tragă fonduri , un om gospodar !
    Când găsiți unul ca ăsta , votați-l mai multe mandate , iar in timp se va vedea cum înflorește UAT-ul .
    Dacă nu merită … altul , până găsiți unul bun 🙂

    • Cam prinzi fluturi. Nu stiu cati l-au votat, dar nu cred ca au facut-o doar 20-30 de persoane, ca acele persoane sa aiba dreptul sa-l dea afara.
      Mai bine v-ati aminti de ce [nu] au facut fostii primari si de felul in care arata Husiul inainte sa vina actualul primar. Nu trebuia sa mergi pe strazi laturalnice pentru a-ti rupe masina, o puteai face cu succes si prin centru, pe 1 Decembrie, A.I.Cuza, Bd. Dimitrie Cantemir, Stefan cel Mare. Pacat ca astia de la ziar nu permit si publicarea de poze, ca ti-as arata cateva cu strazile din Vestul mult-laudat, ca sa inveti sa apreciezi ce ai. Te invit si sa mergi, iarna, prin „iestraodinara, dom’le” Olanda, sa vezi cum nici macar pe autostrada nu dau cu sare, clor, antiderapant sau cu lama, ca sa nu-si strice asfaltul. Adica, conduci pe autostrada, prin nameti, iar prin orase… mai deloc. Iar aia nu mai critica atat…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.