DUEL… După disputarea etapei a 6-a din Liga 4 Vaslui, situația din vârful clasamentului a rămas neschimbată. Sporting Banca și Comstar Vaslui merg umăr la umăr în fruntea Ligii 4. „Galben-verzii” au făcut scor cu Vulturești (7-0), în timp ce „stelele” lui Botez au câștigat, la limită, 1-0 la Muntenii de Sus.
În uvertura etapei, Sporting Banca nu a avut emoții și a făcut scor cu FC Vulturești (7-0), iar pentru băieții lui Nicu Patrichi urmează cel mai important meci al campionatului, derby-ul cu SC Comstar Vaslui, partidă care va avea loc la Vaslui, în runda următoare. Șapte goluri s-au marcat și în confruntarea dintre Sporting Juniorul Vaslui și Speranța Drânceni, câștigată de vasluieni cu scorul de 5-2. Gazdele au condus cu 2-0, Drânceniul a egalat, dar Sporting a reacționat imediat și a mai înscris de trei ori până la final. În derby-ul de la Muntenii de Sus, Flacăra a fost stinsă de Covăcel, care a înscris cu capul după foarfeca lui Horciu, în minutul 65. Duelul dintre Vitis Șuletea și Viitorul Văleni s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, după ce gazdele au avut 2-0 pe tabelă. Nemulțumiți, șuletenii și-au vărsat nervii pe arbitri. FC 2007 Gârceni a fost ținută în șah acasă de Viitorul Rebricea, scor 0-0, iar CSO Negrești a învins cu 1-0 pe Victoria Muntenii de Jos.
Liga 4, etapa a 6-a:
- Sporting Banca – FC Vulturești 7-0
- Flacăra Muntenii de Sus – Comstar Vaslui 0-1
- FC Gârceni – Viitorul Rebricea 0-0
- CSO Negrești – Victoria Muntenii de Jos 1-0
- Vitis Șuletea – Viitorul Văleni 2-2
- Sporting Vaslui – Speranța Drânceni 5-2
Clasamentul Ligii 4:
Loc Echipă M V E Î Gm-Gp Puncte
- 1 Sporting Banca 6 6 0 0 44-5 18
- 2 Comstar Vaslui 6 6 0 0 30-2 18
- 3 CSO Negrești 6 4 2 0 16-4 14
- 4 Muntenii de Sus 6 3 1 2 13-12 10
- 5 FC Gârceni 5 2 3 0 13-5 9
- 6 Vitis Șuletea 6 2 3 1 12-11 9
- 7 FC Vulturești 6 2 0 4 9-20 6
- 8 Viitorul Rebricea 6 1 2 3 5-16 5
- 9 Sporting Vaslui 5 1 1 3 15-27 4
- 10 Muntenii de Jos 6 0 2 4 7-18 2
- 11 Viitorul Văleni 6 0 2 4 5-25 2
- 12 Speranța Drânceni 6 0 0 6 4-28 0