spot_img
19.5 C
Vaslui
05-oct.-2024
spot_img

Mădălina îşi injecta somnifere?

- Advertisement -

Noi detalii despre suferinţa interioară a Mădălinei Manole ies la iveală! Medicii legişti care au efectuat autopsia vedetei au găsit în sângele acesteia fenobarbital, un sedativ folosit pentru tratarea depresiei şi a insomniei.

 Examenul toxicologic efectuat trupului neînsufleţit al artistei arată că aceasta a consumat un singur medicament cu o zi înainte de a-şi lua viaţa. E vorba de fenobarbital. “Este un sedativ recomandat pentru stări de agitaţie nervoasă şi pentru insomnie, dar puţin folosit, după ce s-a dovedit că dă uşor dependenţă.

Se poate procura din farmacie doar pe bază de reţetă, ce poate fi eliberată de un doctor psihiatru, neurolog sau chiar de medicul de familie”, ne-a explicat prof. dr. Florin Tudose, şeful clinicii de Psihiatrie a Spitalului Universitar din Capitală. Medicamentul se poate lua şi sub formă de comprimate, dar se pare că Mădălina şi-l injecta.

Raportul de la IML a găsit pe corpul ei o “urmă de puncţie venoasă aplicată cotului drept”. Examenul toxicologic mai indică şi că artista nu consumase alcool şi nici droguri. Substanţa găsită în toate probele analizate e “carbofuran şi metabolitul acestuia”, adică Fudaran.

Examenul toxicologic al probelor de sânge şi din organele interne au arătat că Mădălina folosea un somnifer puternic, avea alcoolemie 0, nu se drogase şi tot organismul ei era invadat de Furadan

libertatea.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.