spot_imgspot_img
17.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

Magnatul diamantelor, Beny Steinmetz, face apel în Elveția la sentința de condamnare pentru corupție

- Advertisement -

Magnatul franco-israelian al diamantelor, Beny Steinmetz, revine luni în instanța de judecată din Elveția pentru a face apel împotriva unei sentințe de corupție legate de drepturile miniere din Guineea, relatează AFP.

În ianuarie 2021, la capătul unei anchete întinse pe șapte ani, miliardarul israelian în vârstă de 66 de ani a fost condamnat la cinci ani de închisoare și despăgubiri de 46 de milioane de euro. El este acuzat că a mituit regimul dictatorului guineean Lansana Conté cu peste 8 milioane de euro pentru a obține o licenţă de exploatare minieră la Simandou (cel mai mare zăcământ din fier din lume) în detrimentul celui anglo-australian Rio Tinto.

Steinmetz și-a menținut nevinovăția pe parcursul primului proces și a făcut imediat apel împotriva deciziei, denunțând-o drept o „mare nedreptate”. Doi dintre presupușii săi co-conspiratori, care au primit pedepse mai mici, fac, de asemenea, recurs.

Cu o nouă echipa juridică și de comunicare, Steinmetz va susține că instanța inferioară nu i-a ascultat pe deplin argumentele și a înțeles situația într-un mod care „nu corespunde deloc cu realitatea”.

Beny Steinmetz Group Resources (BSGR) a obținut în mod legitim drepturile miniere în cauză și s-a străduit, în circumstanțe dificile, să pună în aplicare o operațiune care ar fi avantajat interesele naționale ale Guineei, se arată în apel…https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/magnatul-diamantelor-beny-steinmetz-face-apel-in-2201103.html?utm_campaign=homepage&utm_source=adevarul.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.