spot_img
11.9 C
Vaslui
08-oct.-2024
spot_img

MAI vrea ca toţi românii să aibă cărţi de indentitate electronice până în 2011

- Advertisement -

Până în iulie anul viitor, toţi românii trebuie să aibă cărţi de identitate electronice. Cel puţin asta vrea Ministerul Administraţiei şi Internelor, printr-un proiect de 32 de milioane de euro. Noile cărţi de identitate ar spori gradul de securitate, necesar pentru intrarea României în spaţiul Schengen.

Ministerul Administraţiei şi Internelor vrea ca, de la anul, toţi românii să aibă cărţi de identitate electronice. Aşa că până în iulie 2011, fiecare român de rând trebuie să fie amprentat, băgat în baza de date şi dotat cu cip propriu. Proiectul, contestat de ONG-uri, costă 32 de milioane de euro.

Motivul oficial al acestui demers este condiţionarea intrării în spaţiul Schengen. Uniunea Europeană şi, mai ales, ţările din spaţiul Schengen vor un grad de securitate mai mare în ţara noastră şi, prin urmare, Ministerul de Interne a venit cu soluţia introducerii cărţilor de identitate electronice.

Pe de altă parte, felul în care sunt folosite informaţiile de pe asemenea carduri nu este controlat de nimeni.

Co­misia Europeană nu are nici o competenţă cu pri­vire la specificaţiile de securitate ale cărţilor de identitate emise de statele membre cetăţenilor proprii, se arată în Jurnalul Naţional.

Organizaţiile neguvernamentale se opun însă acestui proiect, susţinând că sistemul nu oferă garanţii pentru respectarea dreptului la viaţa privată.

Contractul de licitaţie pentru proiect nu a fost încă atribuit, iar ordonanţa care reglementează prevederile noilor acte electronice este încă în dezbatere publică.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.