spot_imgspot_img
11.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

Managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Iași: “Decembrie în Vaslui este toată amintirea copilăriei mele, un oraș unde, pe bună dreptate, oamenii sfințesc locul!”

- Advertisement -
AMINTIRI… Medicul Radu Crișan-Dabija, despre copilăria petrecută la Vaslui: “La noi acasă, la un bloc “random” de pe o stradă care vine de la cimitir, se bea cafea, se cânta la pian, se citea Cehov și Sankiewicz, Dostoievski si Clavell”.

SPECIALIST… Radu Crișan-Dabija, managerul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iași, este vasluian și se mândrește cu asta. Un profesionist adevărat, care nu a uitat de unde a plecat și care revine mereu cu drag în orașul în care și-a petrecut copilăria și adolescența. Radu Crișan-Dabija a absolvit Liceul Teoretic “Mihail Kogălniceanu” Vaslui, iar apoi Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași. A ales să se specializeze în pneumologie după ce l-a cunoscut pe profesorul dr. Traian Mihăiescu. “Avea o cu totul altă metodologie de a-și desfășura cursurile, venea cu lucruri noi, citea din niște reviste și spunea studenților cu totul altceva decât poți să citești în orice carte de pneumologie. M-a atras fantastic treaba asta”, își amintește dr. Radu Crișan-Dabija. Astăzi este la rândul lui dascăl pentru studenții dornici să devină medici. Acesta este lector în cadrul universității pe care a absolvit-o și conduce o unitate medicală indispensabilă nu doar Iașului, ci și tuturor județelor din regiunea Moldovei. La Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași ajung cele mai grave cazuri, iar în perioada pandemiei a fost în prima linie a luptei anti COVID-19. Mai multe despre medicul vasluian Radu Crișan-Dabija, citiți în rândurile următoare.

Despre copilăria și adolescența petrecute la Vaslui, dr. Radu Crișan-Dabija are doar cuvinte frumoase, chiar dacă a fost o perioadă când de abia aștepta să plece la studii. “Eu sunt vasluian și mă mândresc cu lucrul acesta. Dar pe când aveam 18 ani, număram zilele, orele până când plecam din orașul ăsta. Mă sufocau străzile și blocurile, mă înnebuneau glumele cu “o singură stradă” sau “un singur semafor”, “băutura și bătăile” de prin presă. La noi acasă, la un bloc “random” de pe o stradă care vine de la cimitir, se bea cafea, se cânta la pian, se citea Cehov și Sankiewicz, Dostoievski si Clavell. Dar eu voiam să fug, să plec, să fac altceva și, eventual, să nu mă mai întorc. Acum vin cu plăcere fiindcă “mama” a devenit “bunică” și, deși nu mai cântă nimeni la pian, amintirile mele sunt rămase de când priveam de la această fereastră și speram să plec din orașul ăsta. Am mulți prieteni, probabil o bună parte din cei mai buni prieteni în Vaslui. Orașul a rămas la fel, la fel, fix ca în “Ion” al lui Rebreanu. Nostalgia asta o fi de la vreme, nu stiu, dar mă simt bine ori de câte ori vin in Vaslui și parcă nu mai vreau să plec. Știu să cânt la pian, dar aleg să nu o fac. Tatăl meu invăța copiii altora să cânte, făcea lecții cu elevii care dădeau la conservator dar eu, ca să fiu altfel, m-am încăpățînat și am spus că mie mi-ar plăcea alt instrument”, povestește medicul.

“Vocația aceasta de medic o simți, nu cred că îți propui neapărat <vreau să mă fac doctor, pentru că doctorii câștigă bani>“

Radu Crișan-Dabija a simțit de mic că va deveni medic. A fost atras de cărțile mamei sale, de profesie asistentă medicală, și chiar dacă nu înțelegea mare lucru din ele, își amintește că le răsfoia cu maxim interes. “Am stat și m-am gândit de ce am vrut să mă fac medic. Cred că dintotdeauna am vrut să mă fac medic. Am niște flashback-uri de când eram foarte mic. Am fost un copil care răcea des, la acea vreme tratamentul standard era penicilina intramusculară. Nu știu dacă m-a traumatizat pe mine treaba asta, dar când fetița noastră era mică și aveam probleme la administrarea unui medicament, îi spuneam soției mele <câte peniciline am făcut eu în fund și uite acum, făcea figuri că nu vrea să ia antibioticul cu gust de portocale>. E altă generație. Nu știu de ce m-a atras, dar țin mine că avea mama mea niște cărți, mă uitam cu foarte mare interes prin ele, chiar dacă nu înțelegeam nimic. Bănuiesc că vocația aceasta o simți, nu cred că îți propui neapărat <vreau să mă fac doctor, pentru că doctorii câștigă bani>. Nu, trebuie să simți asta. Am în birou o chestie scrisă <un doctor morocănos și supărat nu a tratat pe mine>. Cred că umanitatea a fost întotdeauna unul dintre punctele mele forte”, povestește medicul. Aceștia i-a dorit să își continue studiile la București, însă Dumnezeu alesese deja pentru el Iașul: “Am vrut să merg la București, doar că era o concurență foarte mare când am dat eu la facultate. În 1999 am intrat la taxă, maică-mea nu și-ar fi permis să plătească taxa și tot ceea ce venea la pachet cu studenția. Nu știu de ce am vrut să dau la București, reprezenta o magie pentru noi, adolescenții. La Iași am intrat fără probleme. Se dădea examen la biologie, la chimie și la fizică, trei materii pe care eu le-am iubit în liceu. Apoi mi-am dat seama cât de mult iubesc Iașul. Astăzi este unul dintre orașele de care m-aș despărți foarte greu”, povestește medicul.

Cum a renunțat dr. Radu Crișan-Dabija la rezidențiat: “Am lipsit 12 ani din acest peisaj. Îmi pare rău”

De asemenea, acesta a povestit cum a ales să se specializeze în pneumologie. “Nu am vrut de prima dată să fac pneumolog. Dar am ales această specialitate datorită profesorului Traian Mihăiescu, care a fost un mentor pentru noi, toți cei din clinică. Exista un fel de statu quo al predării cursurilor la facultate. Prof. Mihăiescu era și prorector la acea vreme, dar și directorul clinicii. De obicei, oamenii care se aflau în această postură, trimiteau pe altcineva să țină cursul, dar dumnealui venea la cursuri cu o punctualitate extraordinară. A fost un dascăl desăvârșit. Avea o cu totul altă metodologie de a-și desfășura cursurile, venea cu lucruri noi, citea din niște reviste și spunea studenților cu totul altceva decât poți să citești în orice carte de pneumologie. M-a atras fantastic treaba asta. Mai mult decât atât, am aflat că era vasluian și i-am zis mamei mele că o să fac licența la pneumologie. Am făcut-o cu domnul profesor Mihăiescu și acolo a fost ceva out of the box. Găsise o tehnică din statistică, se numea “capture recapture” și s-a gândit să o aplice pentru pacienții de tuberculoză care sunt dificitari anchetelor și nu-i găsești. Am ajuns să iubesc pneumologia datorită profesorului Traian Mihăiescu și am zis că rezidențiatul trebuie să-l fac tot în această specialitate. Am intrat la rezidențiat și am renunțat. Am lipsit 12 ani din acest peisaj, timp în care am lucrat în industria pharma. Am fost manager național pentru produse de psihiatrie. Am renunțat pentru că aveam un salariu de 384 lei. Pe cămin dădeam 310 lei, mai rămâneam cu vreo 74 de lei. Aveam 25 -26 de ani, îmi trimitea mama bani… Am zis că nu se poate așa ceva. Aveam niște cunoscuți care m-au îndemnat să mă duc la un interviu, m-am dus și așa au început noile provocări. Acum îmi pare rău că am hotărât așa, chiar dacă am învățat extrem de multe lucruri care mă ajută acum. Am pierdut timp pe care puteam să-l dedic pacienților. Cred că trebuia să rezist. Poate că profesional eram mai bine decât acum, poate că ajutam mai multă lume, aș fi învățat mai multe lucruri. Am revenit la rezidențiat pentru că îmi era din ce în ce mai greu, mă gândeam din ce în ce mai mult la Medicină”, a mai povestit medicul.

Medicul Crișan-Dabija a desfundat cu mâinile lui canalizarea după o ploaie torențială: “mie nu îmi cad galoanele”

În 2020, în plină pandemie, dr. Radu Crișan-Dabija a preluat conducerea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iași. Unitatea medicală s-a aflat în prima linie a luptei împotriva COVID-19. În luna octombrie, dr. Radu Crișan-Dabija a organizat “Zilele pneumologiei ieșene”, un amplu eveniment la care au participat importanți reprezentanți din domeniul medical. “În cadrul ediției am lansat și campania de conștientizare «Tu cât mai poți să îți mai ții respirația?». Ne trebuie o clădire nouă în care să ne desfășurăm activitatea și în care atât pacienții cât și colegii să poată beneficia de îngrijiri și de un loc de muncă la nivelul anului 2022”, a declarat Radu Crișan Dabija. Acesta ține atât de mult la spitalul care i-a devenit, între timp, a doua casă, că nu s-a dat înlături nici de la treburile murdare la propriu. În urmă cu două luni, medicul a desfundat cu mâinile lui canalizarea după o ploaie torențială. “Da, da, știu! “Managerul coordonează”, “managerul se asigură că..”, managerul “decât” se uită, el privește și instruiește. Mă scuzați, bullshit! După ploaia de aseară, a fost atât de multă apă încât pluvialele s-au înfundat și “curtea engleză” a Spitalul Clinic De Pneumoftiziologie Iași s-a umplut rapid de apă, apa care curgea prin găurile de aerisire în subsol și în bucătăria pe care tocmai o renovam. Hint pentru presă: renovam bucătăria, facem bine! Eu nu pot să stau deoparte și să mă uit cum curge apa în spital. M-am alăturat rapid echipei tehnice venite de acasă și ne-am împărțit sarcinile, câte doi oameni la câte o scurgere. Mie nu îmi “cad galoanele” să mă bag și să desfund un canal de la spitalul de care, momentan, răspund”, a scris medicul vasluian pe rețele de socializare.

Vasluiul în Decembrie, prin ochii medicului!

AMINTIRI… Despre 1 Decembrie am aflat, hai să spunem, “recent”, în copilăria târzie. Aveam totuși aproape 11 ani. Tatăl meu, profesor de muzică, era mereu ocupat de 23 August. Tin minte și niște vacanțe în care nu a putut fi prezent din cauza “defilării” sau a spectacolului acela distopic, “Cântarea României”. Apoi a venit Revoluția și, la fel cum mulți din generația mea cred că simt, la rândul meu, asociez Decembrie cu o emoție ciudată, o anxietate a puștiului față-în-față cu un război care are loc în țara lui și, deși are doar 11 ani, participa la Victorie. Nu ai cum să aparții generației anilor ‘80 și să nu te simți mândru ca ețti român, că în Decembrie ai simtit cum, la inceput de drum, lumea închisă și gri se deschide și trăiesti si tu speranta pe care o vezi in ochii parintilor. Nu pot spune eu daca “a fost sau n-a fost” Revoluție la Vaslui dar un lucru e sigur, Decembrie, cu Sărbătoarea României Mari adusă de Revoluție în meritatul său loc de “Ziua Natională a României”, este si ramane o lună magică, o luna care incepe cu cinstea tarii mele, Romania, si se termina cu bucuria nașterii Domnului Iisus Hristos, Sărbătoarea Crăciunului. Decembrie in Vaslui este toata amintirea copilăriei mele, un oras pe care il voi iubi si cinsti mereu si din care am cele mai frumose amintiri de Decembrie, de la zilele cu zapada imensa ce paralizau infimul trafic si ne dadeau sansa de a merge liberi pe drumul in care se croia o poteca pana la instalațiile care clipeau de dupa fiecare fereastra a blocurilor de proletari, dintr-un oras în care, pe bună dreptate, oamenii sfințesc locul.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

  1. Felicitări Domnule Doctor!
    Înseamnă ca spitalul este pe mâini bune.
    Spun ăsta pentru ca așchia nu sare departe de trunchi. Iar trunchiul – Domnul Profesor Traian Mihaescu – este un om de mare valoare deopotrivă, ca persoana și ca medic.
    S-a vorbit de modul particular de predare, de punctualitatea sa … ei bine, mă gândesc ca acest tip de personalitate ar reprezinta, cu adevărat, modelul german.
    Sa fiti sanatos si succes în cariera Domnule Doctor Radu!
    Sănătate Domnule Profesor Traian Mihaescu și sa mai ventii prin Vaslui!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.