spot_imgspot_img
18 C
Vaslui
27-apr.-2024

Managerul Spitalului Huși și-a pierdut mințile: a chemat paznicii să îl dea afară din spital pe președintele C.A.

- Advertisement -
LA UN PAS DE DEMITERE… Dacă managerul nu va pune la dispoziție documentele solicitate, membrii C.A al Spitalului Huși se vor întruni și îl vor demite.

IRESPONSABIL… Înfuriat de faptul că noul președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului Huși, avocatul Radu Bobârnat, vine în unitatea medicală, poartă discuții cu personalul și solicită documentele instituției, tocmai pentru ca situația reală a spitalului să fie cât mai grabnic elucidată, managerul Bogdan Popa a vrut, în urmă cu două zile, să îl dea afară din spital cu paznicii pe Bobârnat. Ba, managerul nervos a adus și o avocată cu el, care și ea s-a burzuluit la președintele C.A.-ului, strigând cât o ținea gura și susținând că acesta nu ar avea voie să solicite informații administrative. Evident că Radu Bobârnat, un excelent cunoscător al prevederilor legale, i-a dat răspunsuri pe măsură colegei mai puțin documentate, ceea ce a făcut ca, de după ușă, ca în desenele animate, să „răsară” managerul Popa și mai iritat de faptul că nimic din „strategia” sa nu îl sperie și nu-l urnește din loc pe avocatul Bobârnat. Drept urmare, Bogdan Popa a chermat doi paznici, ca să-l evacueze forțat pe președintele C.A. Medicul Wassouf Emad, văzând că situația scapă de sub control, a sunat la Primărie. Au venit destul de repede primarul Ioan Ciupilan, viceprimarul Nicu Ciupilan și consilierul Sergiu Boeru. Când au văzut cât de surescitat era managerul Popa, intrând și ieșind pe uși, dar și strigând fără noimă, au început toți trei să îi ceară pe tonuri destul de ferme să se potolească și să coopereze, întrucât, fie că îi place, fie că nu, avocatul Radu Bobârnat este noul președinte al Consiliului de Administrație al spitalului. După o mediere de vreun ceas, managerul Popa a spus că îi va da președintului Bobârnat documentele spitalului, dar doar dacă i le solicită în scris, în termen de „o zi sau două”. Ieri a trecut, așa că, dacă nici azi nu le va pune la dispoziția C.A.-ului, membrii Consiliului de Administrație sunt hotărîți să se reunească în scurt timp și să îl dea afară pe managerul Bogdan Popa.

Managerul Bogdan Popa nu vrea în ruptul capului să accepte că s-a schimbat componența C.A. de la spitalul „Dimitrie Castroian” Huși. Dacă până recent chiar putea să se creadă stăpân peste unitatea medicală, vechea formă a C.A-ului acceptându-i multe trăsnăi, iată că viața e foarte ironică, iar consilierul local la care el se înfoia dăunăzi cu țifnă și cu superioritate în plenul unei ședințe a CL Huși, și anume avocatul Radu Bobârnat, a devenit nici mai mult, nici mai puțin decât noul președinte al Consiliului de Administrație al spitalului. Picat în dizgrație și fără susținerea pe care o credea perenă, managerul Bogdan Popa nu vrea să îi dea președintelui Bobârnat niciun document din spitalul Huși. Ar putea fi două explicații: ori își menține orgoliul nemăsurat și refuză să se poarte precum îi cere nu doar funcția, dar și însăși vârsta, ori știe bine că documentele spitalului sunt pline cu nereguli care ar putea să îl ducă până la răspunderea penală. Altfel, nu se explică îndârjirea cu care refuză principiul de bază al unui contract de management, și anume acela de a fi transparență totală față de Consiliul de Administrație. Radu Bobârnat i-a solicitat și contractele de achiziție, iar pe acolo, spun gurile rele, ar fi cele mai multe… năzbâtâi săvârșite cu banii spitalului.

Managerul Popa a chemat paznicii să îl dea afară din spital pe președintele C.A., Radu Bobârnat

Unii angajați ai spitalului susțin că în ultima săptămână, avocatul Radu Bobârnat a fost des văzut în unitate, căutând să se informeze cu privire la unitatea medicală, să vadă ce nevoi au medicii și, nu în ultimul rând, să solicite documentele în care, negru pe alb, este arătată situația spitalului. Asta l-ar fi înfuriat peste măsură pe managerul Bogdan Popa, care s-a trezit peste noapte în postura de președinte al C.A.-ului taman cu cel pe care încercase (fără succes) să îl persifleze într-una din recentele ședințe de Consiliu Local, spuânându-i că nu ar avea competență să îi evalueze lui activitatea. Iată că viața e foarte imprevizibilă și i-a făcut o surpriză uriașă managerului! Pentru a documenta temeinic următoarea ședință a Consiliului de Administrație, avocatul Radu Bobârnat s-a dus și în urmă cu două zile la spital. Deși inițial i se spusese că Bogdan Popa se află într-o binemeritată zi de concediu, realitatea era alta. Acesta pândea, se pare, pe la ușile birourilor din spital, fiind tot pe urmele avocatului. Martorii susțin că scandalul ar fi izbucnit acum două zile în biroul directorului medical, unde a venit și o avocată care a pretins că reprezintă spitalul și a început să îl ia la rost pe Bobârnat. I-a spus că nu are ce căuta acolo, că nu are voie să solicite informații administrative, însă tonul folosit făcea ca holurile să vuiască. Radu Bobârnat, nefiind ușor de intimidat, i-a reamintit colegei avocate niște prevederi ale legii, care îi dădeau tot dreptul să știe tot ce se întâmplă în spital. A apărut brusc în peisaj și managerul Popa, tot numai foc și pară! S-a apucat să țipe, să trântească și să ceară ca Bobârnat să iasă imediat afară din spital, căci, în caz contrar, îl va scoate cu paznicii. Ba, au și apărut doi paznici, care, probabil, erau chemați pentru ingrata misiune. Numai că medicul Wassouf Emad, văzând ce se petrece, l-a sunat pe primarul Ioan Ciupilan. Acesta a venit repede, însoțit de viceprimarul Ciupilan și de consilierul Sergiu Boeru, bănuind că temperamentalul manager riscă să facă vreo… nefăcută.

Dacă nici azi nu pune la dispoziție documentele solicitate, C.A-ul spitalului Huși se va întruni și îl vor da afară din funcție pe managerul Popa

Foarte greu au reușit și cei trei să îl potolească pe managerul Popa, care avea atitudinea inexplicabilă a unui „leu în cușcă”. După vreun ceas de discuții destul de potrivnice din partea managerului, s-a ajuns la consensul ca avocatul Bobârnat să îi solicite în scris documentele necesare, iar el să i le pună la dispoziție în cel mult două zile. Cum ieri deja a trecut, iar documentele nu au ajuns, se pare, la președintele Comnsiliului de Administrație, dacă actele nu vor fi prezentate nici azi, sunt informații că membrii C.A. se vor întruni în scurt timp și vor decide să îl dea afară, pur și simplu, pe managerul Bogdan Popa.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

90 COMENTARII

  1. Manjit si butiuc asta …mamaaaa !! Un needucat si un grobian ca si celalat ..urla cand il apuca dileala , se aude asociat cu ecoul de pe hol asemenea mugetului unui bou..si chhii chii chhhi ca nici corect nu e in stare sa articuleze niste cuvinte in schimb nevoie mare striga dupa angajate ” ca are el grija sa le futa” si nu insensul erotic al cuvantului ( stai linistita sotie a lui cornelius) ci in sensul grotesc al unui animal care atata gaseste de bun simt sa zica unei femei.. si lui ma-ta la fel ii ziceai?? Probabil ..dupa ca ai dus-o la azil dupa ce l-a luat de crescut si sade in casa ei.. un abject!

    • Pai da bai ca altfel nu scapă, e băgat pe gat și la Husi ,Ciupilan a tot încercat sa facă om din el dar nu ai cu cine ca omul se ridica și în capul celui care ii întinde o mana,asa cum e și ea murdara ca doar murdar e Popa.

  2. :)) bai popa vrei sa ramai penibil pana la capat… roaga-te in genunchi la athos sa nu fie un manager altul decat pus de prietenul tau ciupilan , ca daca vine unul dinafara ai belit-o si tu si cornelus baiat de plus si toooti care v-ati jucat acolo bambilici si v-ati luat ” mertane”!! Cotarlet face palat nu spital birladul vasluiul la fel si voi pramatii mici nu sunteti in stare sa gestionati maghernita asta comunala?? :)) apropo de baiat de plus respectiv umflatul cornelus absolut toate firmele la care facea el contabilitatea au dat faliment :)) cosu , ceracons-ul ,spitalul husi ,ori are el asa o karma negativa care atrage raul ori…. numai Domnul stie!!! Cam cum mor aia pe care-i opereaza popa falimenteaza astia pe care-i ordoneaza contabil Cornelius:)) iar impreuna au facut o echipa … acum utopia ca vreun politician din spate cum urla umflatul prin administrativ l-ar exonera de ” pacate” este vadit utopie si ninic mai mult ..nici pe legendarul presedinte CJ nu il salveaza vreun spate dar pe astia 2…

  3. Avem un singur comentator de serviciu , Anonim , dedicat trup si suflet , le stie pe buton , are si el un scop „jos Popa” si sa ne arate cat de bun este Bobarnat , domnule Bobarnat te ai zbatut on perioada asta de cand este Popa manager sa maresti bugetul spitalului ? Metoda asta de cacat pe care o practica poliyicienii curului este in detrimentul cetatenilor , domnilor politicieni TOTI SUNTETI VINOVATI , asa ca Bobarnat nu te mai da artist esti o sluga mica , Popa trebuia sa te ignore , Popa are darul sa si dea singur cu sutul in cur ,orgoliile , daca atunci cand s a certat cu Claudiu a avut noroc pt ca ,Claudiu este baiat umblat , cult , Smecher , acum Popa s a lasat agatat de o slugusoara obedienta care prin actiunile sale doreste sa arate sefilor catde devotat este , MARS, bai pnl , aveti Noroc de Dr.Tataru el va trage pe masa si cand spun pnl nu ma refer la pnl istii veritabili care cred in acest partid ma refer la rablele care s au insinuat prin CL , stim ca vreti sa i o puneti in spate lui Jan o alta marsavie

    • Înțelegem partea politica dar partea cu medicina a lu Popa cum rămâne?întrebam și noi .Ca e prost și acolo.Si nu vorbim de lipsa de medicamente ,vorbim de ignoranta cu care tratează pacientul ,cu asta cum rămâne?

    • Nimeni nu a zis ca e bun Bobirnat doamne ferește, înțelegi greșit domnule ,pana sa apară Bobirnat ia zi ce nemulțumiri aveau oamenii ca de când e asta mereu a apărut prin presa cu câte ceva ,ai auzit de femeile alea la care le-a zis Popa duceti-va la dl portiță la mișto, după ce a încasat bănuțul sau altuia :la ora asta vb doar despre sex ,altora ce faci maestre ,altuia scoate morcovul din cur ,pai asta e atitudine de medic?Și manager pardon .Și întreaga etica profesionala unde e ,înțelegem orice pana la urma sa zicem ba asa e omul prost nu ai ce sa ii faci dar sa lăsăm ignoranta,disprețul și sa ne concentram pe ceva pentru om ,ca nu mi se pare ca Popa are de ce sa își arunce cu cenușă în cap deloc .Trebuie sa înțelegi ca el și Butiuc sunt niște bajbaitori într,-ale meseriei ,oameni care nu au ce cauta în funcția lor,Jan știe, vede și nu face nimic ca doar e SRL -ul lui ,muta paturi de colo colo ,nu are bani asa e?dar pentru spectacole și circ are?pentru a baga mana adânc are?Doar nu e îmbogățit pe salariul de primar ,hai ma!Niște javre toți. Au făcut din spital un mediu de depravati.

    • Nu exista un director sa aibă un comportament asa deviant,golanesc ,sunt om bătrân și am observat și eu ,ca om bătrân spun ca nimeni nu ar tolera pe cineva pus de el intr-o funcție dacă nu ar ascunde sau câștiga ceva .Suntem bărbați și știm cum e în viata asta.

  4. Popa tu care iti faci cruci cu mana cu limba iar cu mana ,citesti acatiste, dai de pomana pantofi si multe altele … sa stii ca treaba asta cu Dumnezeu nu este ca la divort nu conteaza cine a gresit mai mult/ mai putin ..ai gresit? Ok se da culpa comuna!! Nu, Dumnezeu stie nenorocitule ce ai facut cum ai mintit cum desi vinovat pana peste capul ala de magar cu ochii dati peste cap de parca ti-ai suge-o continuu singur ai facut ca dementul si ai vrut sa para ca esti ” curat”cum ai nenorocit oameni nevinovati … Si repet nu te astepta ca acolo stand in fata lui Dumnezeu El va zice bravooo popa ai mintit frumos atata de frumos ca te iert.. nuu tu fa-ti cruci pe langa biserici ia-l si pe butiuc cu tine cauta lista cu toti nenorocitii/ mortii de la lipsurile din spital si nu doar….si da-ții drumul!!

  5. Mirlanoilor de la husi ….. dați ba ….. cu zaru….. ca nu va mai ajuta cartea…… panarame de cumatrie. … labagii second-hand…… turnați la băutură…. . În sec 15….. trăiți acolo….. bă cyoardelor…… corupție…. mârlănie…capitalism de cumatrie….. și labagii de schimbul 3 ….. asa va învățat Ceaușescu….. labarilor…..de prut

    • Popa da ce faci,ca vad ca stai în Husi și domnești peste acești marlani și culmea tot tu ii faci bețivi…pai nu uita ca ești în fruntea labagiilor și marlanilor ,de ce nu ești capabil sa domnești peste educați…întrebam și noi

    • Ba ,îți amintești când l-ai făcut pe Viziteu socialist ,vad ca și populația de la Husi e socialista , da tu ca te comporți ca Hitler cum e?Sau ești rasat?

  6. multumim ca ne tineti informati…ar fi bine daca ati spune si adevarul…ghinionul vostru ca mai sunt si martori la diferite evenimente…astfel ca, luati-va gazetuta slugarnica si mars…la momentul relatat de voi, decreteilor…ca vi se potriveste manusa, din secretariatul spitalului se auzea pe sala, usa fiind deschisa, asa: „presedintele ca conduce spitalul”, „eu sunt deasupra managerului”, „eu sunt organ de control”…managerul era pe hol si se prapadea de ras la auzul acestor elucubratii …radeam toti cei care eram pe sala, si sigur radeau si ceilalti de prin birouri…deci cine tipa ca nebunul? din articol deducem ca Bobarnat….este mai mult decat evidenta ca toata aceasta mascarada pornita impotriva managerului este din razbunare…ce ne intereseaza pe noi ce neveste il cauta pe manager? ce face managerul cu organul lui sexual? nu ne mai luati de prosti…totul este o mizerie politica si va folositi de oameni sa iesiti din anonimat…spitalul este curat, personalul este amabil, se pot face ianalize emdicale si medicamente nu a trebuit sa cumparam…nu va este rusine?? mazgalitori de hartie..ca asta faceti prin stirile voastre…manjiti

    • Ba da du-te ,iaca am fost și noi martori la cum se burzuluieste Popa și cum vb Bobirnat ,ia zi de ce a trebuit sa vina Ciupilan ,hai odată, de doua ori ,de n ori ,ia zi de ce a inventat Popa ca îl bate Tătaru și de ce l-a determinat pe Romila sa ii fura în cap cu scaunul ,ia zi oi de ce oamenii simpli care s-au plâns de comportamentul lu asta deviant,golanesc și mistocar ,și câte persoane au zis ca si-au cumpărat rețetă din oraș, persoane oiii simple care nu au niciun interes sa inventeze ,cacatilor ,ia zi oi ce cautau roșiile lu Ciupilan în spital și e drept ce face cu viata lui e viata lui dar nu în spital oi căcatule, ca nu e la el acasă sau măcar cu un pic de perdea.,da ia zi tu și cu viata lui minunata personala ce om sănătos la cap întra în familiile oamenilor și inventează ca femeile sar pe el și apoi se lauda arătând poze ce femei fute el ,ba cacatule pricepi ca e bolnav sau nu?Pai unul care are o funcție, operează sau face garzi ar mai avea timp de cacaturi?Ce nu înțelegeți?Nu îl suferă nimeni inafara de alde voi javrelor ca va distrează, în fata voastră se face preș și va place.

    • Da ia mai zi tu de ce inventează ca e în concediu și ce nevoie are de avocați dacă îl apuca asa rasul de cum urla Bobirnat ,ba ,nu manca cacat ca te contrazici .Adică vezi draga Doamne îl apuca rasul ,inventează ca e în co ,o trimite pe aia avocat sa ce?Ca adică îl luase jalea și frica de Bobirnat dar râdea pe după ușa, și care era motivul pentru care a apărut 3 oameni?Bobirnat?Hai marș idiotule ,vinde cui vrei sa vinzi .Și Popa draga,nu te reprezinta nimic sa conduci un spital ,absolut nimic ,tu zi mersi sa îți iasă futaiurile ,ATAT

      • Asta se numește luare la mișto, pe toată lumea inafara de familia Ciupilanilor ca probabil ii distrează .Adică Popa e vreun zmeu asa și vine zmeul nr 1 adică Ciupilan sa aranjeze lucrurile .Oameni ai Husiului treziti-va din somn și încercați sa schimbați pe cel care a pus stăpânire pe oraș.

    • Știi ce relevanta are ce face el cu organul sexual?hai sa te luminez :este ca unul care are un comportament deviant sexual e ca se reflecta în orice aspect al vieții lui și profesionale ,un om dependent de femei și băutură nu poți spune ca e vreun profesionist în ceva.Ca nu e.Pai dacă apare dimineața la prima ora cu ochii tulburi de băutură ca ii scăpată coatele pe birou ,nu zicem ca nu poate da o semnătura, nu ,hârtiile sunt hartii dar dacă apare o urgenta ,vine o ambulanta cu victime intr-un accident ,ce face asta?Zi oi ,ce face .Ca el avea analizele în fata pe care le scoate un aparat ,avea toate datele în fata și zile la rand când sa gândească problema acelui pacient și el se burzuluia sa îl opereze ca adică e deștept….noroc ca l-a luminat cineva sa fie mai atent ….lua-v-ar dracu de idioți cu golanul vostru cu tot .Da sa plece odată, duca-se dracului de pericol social și de nesuferit .Ca pe asta nici masa nu îl suporta ,nici propriul copil ,nimeni care e întreg la cap.NIMENI .Oamenii normali l-au fugărit.

    • Da ia zi ,dacă e asa chirurg iscusit ce cauta unul operat de 3 sapt care încă puroia când, în ziua de azi în maxim o săptămână ești externat și el habar nu avea ,adică Popa ,mai iei și la mișto omul cu ce faci maestre ,ba ești prost nu te baga și gata ,da ia zi ce o hartuia pe o voluntara sa se futa cu el și în funcție dacă ii mergea sau nu o hartuia pe aia sau îl apuca urlatul ,pai noi pe Bobirnat nu l-am auzit urlând niciodată dar pe Popa o-hoo…da ia zi ce lua bani ca să interneze o persoana vai de capul ei săracă doar ca să o trateze și ce crezi nici nu calcă pe la vizita dar banul l-a luat ,asa exemplu da un manager de spital?adică nu ii mai ajunge sa dea pe pizde?Numai eu știu de câte ori l-am văzut stand la bârfă sau cu tlf cu gagicile în timpul serv sau chiar se și fute ziua în amiaza mare sus la garsoniere în timpul serv și face medicina prin tlf ,suna asistentele ce sa mai bage la pacient de sus din garsoniera futu-v-an morții mami voastre ca la Husi si-a găsit fraierii

      • Pai pe mine numai nu m-a rugat un medic de la Iași sa ma interneze câteva zile pentru sănătatea mea și nu a luat un ban sau ceva și m-au tratat omenește,eu ,un simplu om și nu e ca aveam ceva grav și aici trebuie sa dai bani sa fii tratat și nici asa nu se face sange în balega.

  7. Unicist de formatie si pluralist de necesitate, distinsul manager invata in fiecare zi desi are varsta pe care o are..de plafonat putem sa o facem cu totii ..dar dansul este cevaa… era o gluma..am obosit cu totii tot asteptand ca malformatul asta sa intealaga niste lucruri…pleaca dracu pana nu se inchide spitalul asta!! Ai adus toate ragaliile lumii asteia te-ai imbogatit ..du-te dracu in lumea ta du-te ca ai distrus tot . Si nespalata aia a supt de a luat-o dracu dar nu pe față asa ca voi ca si cum sugeti pula de prosti ..SRL-ul meu … nu frate nu este du-te dracu intelege!!!

  8. Janee, Janeloo, te-am rezolvat cu o idee si inchidem toti subiectul asta care e de-acum „perimat” (cuvant iubit de micutul porno). Bre Jeane si matale si ficiora-tu din alt tata si alta mama, popa, stii ca sunteți cei mai iscusiti vanatori, in gașca voastra desigur ca mai aveți si pe altii, gav etc, luați-vă pustile de soc si rezolvați dreak ciorile din parc, cârâie si fac mizerie aproape cat popa. Nu poti sa stai la soare pe o banca, tot e primavara, ca te trezești cu un rahat pe cap. Incepi sa crezi ca esti la spital, nu alta.

  9. Nu ma pricep dar pe vremea lui popa erau decretei?? Poate a fost unul dintre ei si a incercat maica-sa sa il dea afara cu frunza de leandru ca altfel nu explici nici privirea aceea de parca a suferit creierul lui inainte de nastere ..nu explici nici comportamentul … ceva tot trebuia sa fie! Sau poate spun astia din jur , ambientul , ca tac-so le bea de cadea jos ..poate ala o fi fost momentul conceptiei!!! Io zic ca de asta l-a si ales dintre cei multi ciupilan manager.. pentru ca fusese caz clinic studiat de sor’ sa ginecoloaga de renume mondial!

    • Dumnezeule ,ești mortal ,am ras cu lacrimi ,jur ,da ma privirea e halucinanta,un ochi se duce în stânga și altul peste cap ahahaha…..

    • Dar ti-am zis faza când se ridica pe vârfuri sa se spele la pula în chiuveta ,ba ,dacă îl vezi mori de ras cum trage de pula sa ajungă dar ce sa vezi zce sa tragi când nu ai ce ….scuze de limbaj dar asta nu merita alt limbaj ze adaptat asa după cum e personajul

    • Poate ca fiind asa cu porniri spre gerontologie i-o fi făcut lu asta un pustiu de bine și i-a băgat săgeată lui mica în scorbura adâncă și asa s-a creeat o adoratie ahahahaa

    • Dar știe literatura ,citate ,gramatica și avocatura ca vedeți ca ii plac procesele,se pregătește sa devina avocat în câmpul muncii ,cum a zis :dubito ergo cogito ,cogito ergo sum ha ha ha ….intr-o ședința de consiliu persiflandu-l pe Viziteu ,om bătrân.

      • Și mai ales cum se face acordul de gen,asta e asa de prost ca nici nu are stil pentru nimic inafara de o marlaneala din asta ascunsa după atitudinea de intelectual și mai ales cămașă și sacou.Si toată lumea tace ,nu zice nimic de parca îs paliti cu leuca în fata lu Popa

        • Taci ma care sacou? Ca poarta niste blugi mulati pe 2 bete cu ” gleznute” la vedere si camasa desfacuta pana la buric ( asta cand ochii privitorului au noroc si nu o poarta pe cea cu 2 numere mai mica si nasturii ” cracanati” pe burdihanul umflat de atata alcool)

          • Valeriu.mor de ras ,cum se umfla el în pene ca e sexy și mișcarea când își așează parul ,da da gleznele și piciorușele mici ,fix ca și putulica

  10. De unde știți că pleacă la Bârlad? Dacă scoate lista de semnaturi din partea colegilor, știți voi care, unde toti il implorau sa nu-i paraseasca, abandoneze, sa nu-i lase de izbeliște sau de gard, o roaga pe secretară sa ii dea numar de azi, știți voi ca se poate, nu va mai explic, o trage laxerox si pare ca din nou este rugat, implorat sa nu plece, sa nu lase lucrurile bune incepute si neterminate. Ce stiti voi, o secretara buna si un xerox si un pix fac lucturile proaspete ca si cum ar fi de atunci. Sa nu ne pripim cu urarile de drum bun si cale batuta si urmarea pe care o știți din copilărie.

    • Deci asta ca l-a pus pe Bobirnat în CA și ca îl liniștește el ,Ciupilan ,pe Popa e ca să dea cu praf în ochi la oameni pana la alegeri ,ca doar Ciupilan îl pompează pe Popa ,zice stai oi liniștit oleacă pana la alegeri ca apoi vedem noi ce facem ,ca doar stau bot în bot pe la petreceri

      • Hadi bai!! Ce vorbesti?? Pe 8 martie popa era la tigara cu herghelegiu la tony’s..despre ce vorbim??? Praf in ochi pentru cretini toata ordinaria asta..ciupilan se preface ca il demite pe popa, popa se preface ca ii da in gat, mai pune golanii la cale cu ei..apoi iarasi se caroteaza de ochii lumii..

        • Tocmai ce va ziceam ,stau toată ziua bot în bot și se prefac ca ce?Herghelegiu probabil se plictisește și ii mai da niște citate Popa sa îl culturalizeze plus ca ii pregătește progenitura în tainele medicinei.

          • N-auzi ma, nu s-a prins operatia ca e gras… duma asta dand-o ralea prietenul si apropiatul ciupilanilor.. ce era sa zica ?? Ioane, te-a nenorocit chirurgul?? Corb la corb nu-si scoate ochii.

          • Se pare ca Herghelegiu nu a înțeles de îl iubește asa pe Popica ,de ce l-ar omeni asa …chiar se iubesc oamenii ,ce contează ca nu i s-a prins grăsimea.Il omenește chiar pentru asta,îl pune la masa ahahah…asa prostie zace delaolalta

  11. Popa daca ar avea bun simt si limite ar demisiona nu ar aduce noaptea ca hotii in birou la el pe herghelegiu si madama blonda stim noi cine ( trio care se intalneste si in iasi incepand din pacurari spre periferii).. pe urma sa plece ca in” la piovra „unul pe la laborator aia prin spate ca nu au camere si nalucu asta pe intrarea principala!! Bata-va dracul de mafioti!!! Ciupilane gasite-ar dracii de asta ne ucizi bai cu asta?? De asta ne calci ba pe noi oamenii de buna credinta ai husiului asta? Sa traiti voi bine ma???

    • Ciupilan da petreceri ca adică e bun și barosan sa para adică, oare de ce credeți?sa îl voteze prostii din primărie în continuare,se afișează în mod ostentativ cu Popa și acum vine sa îl liniștească adică?bai asta e prosteala pe fata ,se face ca îl liniștește pana obține voturile husenilor ,pricepeți sau nu?Iar Herghelegiu ce cauta la spital?ca asta e pensionar ,asa rău i-a prostit Popa pe ăștia?

      • Tocmai de asta trebuie înlăturat Ciupilan primul vinovat ,golanul asta bătrân, uns cu toate alifiile ,mai periculos decât Popa de o mie de ori

  12. Aruncați o privire pe portalul Judecătoriei Huși și veți vedea că acestui manager Popa i s-a luat permisul pentru nereguli în trafic în trei ani diferiți și le-a contestat pe toate..un nimic de om

    • Dar ce sa vedeți?ii merge sau nu?Prostește lumea sau nu?haideți acum analizați lucrurile …niciun oraș vreodată nu i-a tolerat atâtea ca Husiul ,nici măcar profesorii în școală la Vaslui ..ca aici ,asa ca e o întrebare retorica :suntem prosti sau nu?

    • Du-te bai ca si cu DIGI s-a judecat sau RDS nu -s ce dracu..cu nevasta-sa 28 de procese ..plangeri penale ..medicamenteeee. du-te la dracu ciupilane ca tu boule esti cel mai vinovat ca ma apuca si dracii!!! Tii un bolnav in functie pentru ??… nu te mai saturi?? Vrei ramana in functie proasta aia care nici nu stie din ce buton se porneste calculatorul?? Nespalata aia cu branza pe buric si ulei la gura cate sute de milioane are pe luna?? Ti-a venit fa ,raspunsul de la acreditare??? A murit un om ce ai asteptat ma nemernicule ?? Sa mai moara? Daca nu erau astia pe care ii caca tampitu asta sa faca gura nu extermina rasul asta pacientii astia?? A hartuit pe absolut toti cei care au avut curajul sa spuna neregulile. Numai noi stim cate retete am cumparat din spital si cate analize am dus in privat !!! Faceti afaceri unii cu altii?? Sta-v-ar in ochi!!

      • Încă odată întreb retoric:nu suntem noi prostii?pai ce era dacă ne adunam în fata primăriei ca am vrut odată sa ajut ,sa mobilizez oameni ,sa ne revoltam, sa alungam ciumele….dar îmi trebuia un om dinăuntru, am vrut sa fac asta ,era singura soluție, sa ne unim…pricepeți sau nu?

        • NU EXISTA sa ne lăsăm atât de prostiți pe fata de Ciupilan și Popa ,nu exista ,oameni buni chiar nu vedeți?sunteți orbi ,prosti ,atât de morți și goi pe dinăuntru sa nu putem sa ne cerem dreptul la sănătate?

  13. Ba baieti, treaba asta cu plecatul lui Popa la spitalul Bârlad e ca si cum ai cauta un rahat intr-un butoi, greu. La Huşi era un rahar intr-o ceșcuțeă. Plutea si mirosea urat. Acolo se dizolva, se pierde. Anonimat definitiv. Sau nu. Ca la cum vrea sa pluteasca mereu, adica sa fie deasupra…

  14. :)) nu la spitalul asta directorul financia a avut test grila la examen?? Cum suna intrebarea: nu este asa ca v-ati ocupat indeaproape de achizitii??? A??? Era raspuns corect ..nu uimire… ieseau si comisioane de acolo ?? CE??? iarasi ..raspuns corect ” C” .. super examen stropit de bucurie la sfarsit cu cappy pul..py. cum isi bat joc de orasul asta niste nulitati… dar asa va trebuie pana la urma. Votati in continuare jan ciupilan !

    • Mie îmi place ca asta ii da înainte cu tupeu ,eu sa fiu în locul lui mi-ar fi jena sa mai scot capul afara.Dar un tâmpit nu are idee despre asa ceva.El zice ca e inteligent și mai rău ca prostul e convins.

    • La Bârlad a belit-o ,ca îl iau țiganii cu parul ,nu sunt chiar asa prosti ca la Husi ,aici stau ca niște plafonati toți cu gurile căscate și cu semnături chiar sa nu le plece salvatorul .Feraru chiar crede ca îl poate stăpâni oare?Dar cu operațiile lui reușite ce vor face ,se vor cruci pe la terapie intensiva ce opere de arta executa.

      • Nu o beleste deloc ! Deja antrenamentul il are facut ca numai potarnichi mai opereaza ! Cred ca l-au facut aia membru de onoare al satrei … :))

        • Ha ha ha ,dar ai văzut la ședințele de consiliu județean cum Iacob numa un semn ii face sa se ridice și el executa ca un robot ,în sinea lui Iacob i se pare o valoare și e mândru asa ca e băgat în seama de valori din astea.Doamne ce cacati de oameni .

  15. Mintile nu le-a avut niciodata apai sa le mai si piarda… niste panarame puse in niste functii cu niste concursuri de tot jegul.. cu reportofon la examenul cui nu avea el la suflet si la misto pentru cei de la care a supt niste banuti!! Popa chiar examenul tau de manager a fost inregistrat audio coaie?? Daca da, vrem sa auzim si noi partea teoretica si practica a ta turuita si aplauzele PSD -istilor pusi anume sa te treaca din comisie!!! De geniul ala care zicea ca oamenii mai si mor ce mai stim?? Ala cat de ” curat” este? Ca se aude ca pampersul si l-a schimbat doar la renuntarea la functia de director medical…. cam murdar daca ma intrebi .. si bani avea sa si-l schimbe la cate paturi in spital avea pe post de diabetolog norme in policlinica atributii de director medical si program de lehuza 9:30- 12… de ce nu dati voi documente doară….

    • Îl doare în pula de ce zici tu aici ca asta e asa de bolnav încât e convins că nu există om mai capabil doar asa a și spus ca primarul l-a pus ca nu avea pe altcineva dar s-a exprimat asa:NU AVEAU ASTIA PE CINE SA PUNA,asa e oi Ciupilan?Adică asa lumea proasta exista în Husi?Cred ca înțelegeți ca omul e convins cât e de potent.

      • Ei pe dracu nu aveau pe cine..uite ce ma amuza este ca nu au facut lista cu semnaturi colegii lui sa nu il scape la birlad. Ce se fac ei daca le pleaca idolul?? Daca pleaca insusi guru al medicinei si manageriatului. Chiar ti-ai luat acreditarea spitalului bai frumosule? „Pleiboiul ” managerilor ..iepurasul cu urechiuse si codita al spitalelor..futacios mic!! Cu ANMCS-ul cum stai??

        • Va asigur ca nici sa futa nu știe și pe lângă asta te uiți la el și vezi cum e ca și cum s-ar fute el cu el ,hormonii îl chinuie rău în capul lui doar.Ba Popa nici de porno nu ești bun crede-ma .Poate doar dacă stai în mașină ca acolo nu se vede cât ești de mic ,îți merge dar cu stricatele de cap ,cu cele bete sau sărace cu duhul.

    • Javre pentru putere toți de la un capăt la celalalt ,pe spatele oamenilor care vin la un spital ,nu mai spunem sa fie salvați ci tratați, oameni bolnavi dragi cetățeni, oameni bolnavi și de regula saraci

    • Ce sa mai zici de Ciupilan și Popa ,ieri stăteau bot în bot la băute și petreceri ,Popa se frecventează cu toți din familia Ciupilan și azi se duce sa îl liniștească ca face circ dar tot în funcție îl tine .Spuneți voi ăștia sunt sănătoși la cap ?Adică cum?Nu sunt bolnavi și murdari pe mâini Ciupilan și Popa?

  16. susținerea eterna probabil ați vrut să scrieți,stimata doamna , pentru că susținerea perena înseamnă trecătoare…..cat despre articol….eu nu știu de ce ne mai miram…domnul manager probabil se credea atotputernic in spital și acum este doar puțin nedumerit că lucrurile se schimba….cum e si cu soarta asta……!!!

  17. Chiar îmi este milă de bietul Popa, da’ na, a avut încredere în primar. Crede cineva că Popa a făcut vreo golănie sau furacăciune fără știrea lui Jan, a lu’ sor’sa sau a morsei contabil sef? Acu și-a dat și el seama pentru ce a fost tolerat atâta vreme, să se dea vina pe el! Așa că mare atenție pentru cei care au preluat golăniile primarului pe spatele lor pentru o funcție!

  18. Asta dacă nu ar avea halatul ala pe el ar putea fi luat drept boschețar ,inițial prin crâșme ordinare ca și el ,apoi în boscheți.E un om ratat pentru societate

  19. Oare chiiar sa intors comunismul in institutiile statului.? Concurenta nu ar trebui sa fie intre specialusti prin concurs? Ahaa de asta nu se da concurs pe posturi? La inspectoratul scolar e tot la fel fara concurs.. e si nu e bine… lasati oamenii / specialisti sa si faca treaba..

    • Pai nu se vede ca ne conduc aceeiasi oameni din 90 incoace? Sau legat de scaune si sunt votati cu tot cu scaune desi sunt incompetenti si hoti.

  20. Sunteți în noaptea minții cu toții…..în lupta asta pentru o putere efemeră…Nu ar fi mai bine ca fiecare să facă ce știe mai bine? Avocatul să pledeze,medicul să opereze,agronomul să facă agricultură.,absolventul de drept administrativ să administreze…etc. NICI măcar nu realizați ca aceste funcții,consiliile județene,orășenești,comunale sunt căpușe ale bugetului de stat.Institutii inventate post 89.Exista o Primărie și un aparat al primarului.Punct. Si asta nu in fiecare localitate …sa aibă peste 10000 . Dacă tot ne batem în piept cu digitalizarea….Circari …și Bobarnat,și Popa,și Boeru….si toți Faceți naibii meseriile voastre…Bratienii,Manii, Iorgu,Vaida, si ceilalți sunt morți…Nu exista clasa politică reală…în rahatul ăsta de tara.Desteptarea romani.Sunteti sclavi in propria tara și manipulați de cozi de topor…exact…Arătați-mi un politician care face treaba “pro bono” …Și gata.Toti sunt pe interese. Ma înșel oare?. Bine ar fi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.