spot_imgspot_img
14.7 C
Vaslui
23-apr.-2024

Mănăstire-mausoleu unică unde „boieri au picatu şi viteji au pieritu suptu mâna pagânilor”. Zi solemnă

- Advertisement -

La Mănăstirea Războieni, în Neamţ, ultima diminică din această lună este ziua în care se cinstesc eroii, un ceremonial militar având loc la monumentul zidit acum 125 de ani

Militarii Batalionului 634 Infanterie „Mareşal Józef Pilsudski” din Piatra Neamt vor fi, alături de reprezentanţii altor instituţii, protagoniştii unui ceremonial militar şi religios.    Duminică, 31 iulie, de la ora 11.00, la Războieni au loc manifestări dedicate împlinirii a 125 de ani de la zidirea de către ofiţerii Regimentului 15 Dorobanţi a monumentului dedicat eroilor de la Valea Albă.

În apropierea acestui edificiu este şi Mănăstirea Războieni, ctitorul ei fiind Ştefan cel Mare, cel care, după 20 de ani de la luptele din 26 iulie 1476, a pus piatra de temelie a aşezământului. A fost sfinţit pe 8 noiembrie 1496.

Acum mai bine de cinci secole şi jumătate, oastea voievodului a fost copleşită pe armata lui Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului. Mănăstirea a fost construită exact pe locul gropii comune unde au fost depuse rămăşiţele moldovenilor. 

Citeste mai mult: adev.ro/rfsgql

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.