spot_imgspot_img
11.6 C
Vaslui
19-apr.-2024

Mâncare TOXICĂ în hipermarketuri. Mâncăm sare în loc de brânză şi cremă de E-uri în loc de unt

- Advertisement -

Controalele inspectorilor de la protecţia consumatorilor scot la iveală produse care ar putea pune în pericol până şi viaţa animalelor, nu doar a oamenilor. Două tone de mâncare gătită, care se vindea în supermarket, a fost aruncată la gunoi deoarece era toxică.

Sare în loc de brânză şi unt fără grăsime sunt doar câteva dintre neregulile pe care Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor le-au găsit în urma controalelor făcute la agenţii comerciali. Din 600 de operatori verificaţi, 510 erau cu probleme.

Din probele de brânză de burduf analizate, 67% aveau probleme. Nici la capitolul lapte nu stăm mai bine. „S-a verificat o cantitate de peste 125 de tone de lapte. la 24 de tone s-au constatat deficienţe faţă de ceea ce înseamnă legislaţie. Ele au fost retrase de la comercializare”.

In urma controalelor, inspectorii ANPC au amendat aproximativ 300 de operatori economici. Sancţiunile se ridică la peste un miliard de lei.

La capitolul carne şi mâncare gătită situaţia este la fel de dezastruoasă.

„Când ajungeau acasă constatau că nici pisica sau câinele nu mâncau acea mâncare, era numai bună de aruncat”.

Deşi mâncarea rămasă de pe o zi pe alta ar trebui aruncată, comercianţii au găsit altă soluţie.

„Dacă seara mai rămâneau trei porţii de ciorbă, a doua zi, peste ciorba care trebuia aruncată ei veneau şi mai puneau ciorba de astăzi, proaspătă, se amesteca”

Ciorba, puiul la rotisor, salatele de tot felul şi prăjiturile sunt doar câteva dintre produsele cu probleme. Din peste 36 de tone de produse verificate, aproape 2 tone nu erau conforme cu ceea ce scrie pe etichetă.

www.antena3.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.