CARIERÃ…Discret si elegant precum a fost toatã viata, procurorul Constantin Bulgaru s-a pensionat. Va rãmâne în istoria judetului drept unul dintre cei mai profesionisti procurori, care niciodatã nu a fãcut rabat de la litera legii. A instrumentat dosare complicate, mai ales a celor din lumea interlopilor, însã niciodatã nu s-a plâns de presiuni si nu a cerut protectie specialã. Zilnic fãcea naveta cu trenul la Iasi, iar spre garã mergea tot timpul pe jos, strecurându-se printre trecãtori ca un simplu om. În România este cunoscut drept procurorul care l-a retinut pe directorul general de la Petrom, pe vremea când premierul României era Adrian Nãsatase, iar compania era detinutã de stat. Aceastã retinere, care atunci a zguduit România si i-a infiorat pe corupti, avea sã deschidã, 10 ani ma târziu, seria arestãrilor spectaculoase. La acea vreme, totul a fost musamalizat si „marele” director eliberat cu scuzele de rigoare. Si la Vaslui, a avut un dosar pe care l-a ratat. Cel al primarului de la Negresti, Ioan Cozma, care i-a fost luat abuziv si mutat la o structurã centralã. Acum zace sub scãri, iar stratul gros de praf, aratã, în plin rãzboi cu coruptia, cum sistemul îsi protejeazã oamenii. Ioan Cozma a fãcut cam toate infractiunile din Codul Penal, ce tin de coruptie si fraudare a fondurilor europene si este liber ca pasãrea cerului.
Dupã 40 de ani de muncã, din care 27 de ani numai în justitie, procurorul Constantin Bulgaru de la DIICOT Vaslui si-a încheiat activitatea profesionalã. Presedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de pensionare, începând cu data de 1 mai 2016. Vutcãnean precum înaintasii lui, Gelu Todeilã, fost procuror-sef – Procuratura Vaslui, si Gelu Prodea, procuror-sef – Procuratura Buzãu, Constantin Bulgaru a mostenit de la neamul sãu de rãzesi curajul si încãpãtânarea de a nu accepta nedreptatea si umilinta. Revolutia l-a gãsit jurist-consult la CFS Vaslui, functie pe care a îndeplinit-o pânã în anul 1992, an în care a trecut judecãtor la Judecãtoria Vaslui, functie pe care a ocupat-o pânã în anul 1998. A fost primul director civil al Penitenciarului Vaslui. Despre Constantin Bulgaru, actualul director Eusebiu Brânzã spune cã nu a întâlnit un om mai curajos si mai perseverent. Deschizãtor de drumuri, cu un simt deosebit de a anticipa valorile, a promovat tineri cu calitãti pe toate functiile si a fãcut într-un an la Penitenciarul Vaslui, pe toate planurile, cât au fãcut înaintasii sãi în 10 ani. În anul 1999, este numit prim-procuror la Brãila, unde a demonstrat cã este dedicat profesiei si cã nu întâmplãtor presa brãileanã îl numea „mâncãtorul de mafioti”. Profesionalismul, curajul si intransigenta de care a dat dovadã îl determinã pe ministrul justitiei sã-l numeascã procuror general la Curtea de Apel Galati, perioadã în care a atins „tinte” destul de sensibile si puternice. În anii 2002-2004, a fost procuror la Tribunalul Judetean Vaslui. Încã de la înfiintarea DIICOT, în anul 2004, si pânã la pensionare, la data de 1 mai 2016, a îndeplinit functia de procuror la DIICOT Vaslui. Despre performante, procurorul Constantin Bulgaru declarã cã acestea nu se spun, ci se stiu. „Unele din cele mai grele dosare instrumentate la nivelul judetului Vaslui le-am lucrat cu procurorul Constantin Bulgaru. Acest om cred cã ar trebui protejat în continuare”, a declarat comisarul-sef Aurel Selaru. „A fost un practician desãvârsit si ne va lipsi foarte mult”, a spus comisarul-sef Doru Lascu. Fostul presedinte al Tribunalului Judetean Vaslui, Nicolae Parpalea, îl considerã pe Constantin Bulgaru un profesionist excelent cu care a colaborat foarte bine. Discret si elegant, precum a fost toatã viata, procurorul Constantin Bulgaru s-a despãrtit de lantul activitãtii penale, politisti-procurori-judecãtori si conducerea Penitenciarului Vaslui, într-o atmosferã deosebitã, în ziua de 5 mai 2016, la Restaurantul Europa. Faptul cã, la acest eveniment, a participat un numãr mare de specialisti din Ministerul Justitiei si Ministerul Afacerilor Interne, este o dovadã cã procurorul Bulgaru a fost iubit si respectat de toti colaboratorii. Sã vezi procurori zâmbind, judecãtori dansând, politisti veseli este un prilej de a constata cã, dincolo de viata retrasã, fãrã multi prieteni, mereu cu suspiciunea în brate, acestia sunt oameni adevãrati si indiferent de situatia în care ne aflãm trebuie sã-i respectãm si sã nu uitãm cã fãrã ei ar fi haos. Viatã lungã domnule procuror!