spot_img
16.2 C
Vaslui
27-iul.-2024
spot_img

UPDATE: Contabila Reiser, Cătălina Bolgar, reținută și ea alături de Iamandi, alți doi apropiați ai primarului Boroș au fost duși la audieri

- Advertisement -

UPDATE: Potrivit informațiilor de ultimă oră, tot azi, împreună cu Marius Iamandi, a fost reținută pentru 24 de ore, și contabila Reiser, Cătălina Bolgar, care tocmai fusese reangajată la societate, se presupune la presiunile lui Dumitru Boroș. De altfel, azi, la audieri, au mai fost aduși doi apropiați ai edilului municipiului Bârlad, însă această informație nu a fost confirmată oficial. În acest moment, toți ochii sunt pe Primăria Bârlad, pentru că contabilul șef al acestei instituții ar fi știut despre dezastrul de la Reiser, însă de fiecare dată , în Consiliul Local, prezenta o altă realitate, mult mai cosmetizată, și asta după îndelungi consultații cu primarul Boroș.  Practic, din rapoartele contabilului șef al Primăriei Bârlad curgea doar lapte și miere la Reiser, când, iată, polițiștii o arată azi că acolo se săvârșeau infracțiuni după infracțiuni. Potrivit unor surse, dosarul în care Iamandi și Bolgar sunt cercetați pentru ”abuz în serviciu”, ”delapidare” și ”fals” nu ar avea legătură cu dosarul instrumentat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritororial Iași, și ar aparține Serviciului de Investigații a Criminalității Economice (SICE) din cadrul IPJ Vaslui. Conform acelorași surse, cel care i-a reținut pe cei Iamandi și Bolgar este același polițișt care l-a reținut și pe Maricel Gâfu, candidatul PSD de la Pogana.

Iatã comunicatul IPJ cu privire la reținerile fãcute azi, la Bârlad:

„Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalitãții Economice, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au probat activitatea infracționalã a douã persoane, din municipiul Bârlad, județul Vaslui, bãnuite de sãvârșirea infracțiunilor de „abuz în serviciu”, „delapidare” și „fals”.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalitãții Economice Vaslui efectueazã cercetãri fațã de un bãrbat de 43 de ani, din municipiul Bârlad, administratorul unei societãți comerciale din Bârlad și fațã de o femeie de 51 de ani, din municipiul Bârlad, contabilã la o altã societate comercialã din aceeași localitate, bãnuiți de sãvârșirea infracțiunilor de „abuz în serviciu”, „delapidare” și „fals”.

În urma cercetãrilor efectuate, polițiștii vasluieni au stabilit cã, în anul 2022, persoanele cercetate ar fi întocmit în mod fictiv mai multe documente financiar-contabile în baza cãrora ar fi decontat bunuri fictive în valoare de aproximativ 17.000 lei.

Astãzi, 29 mai 2024, în baza probatoriului administrat, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalitãții Economice Vaslui au luat fațã de persoanele cercetate mãsura reținerii, pe o perioadã de 24 de ore.

Mâine, 30 mai 2024, acestea urmeazã a fi prezentate Parchetului de pe lângã Judecãtoria Bârlad, cu propunerea emiterii unor mãsuri preventive.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalitãții Economice Vaslui continuã cercetãrile, sub supravegherea Parchetului de pe lângã Judecãtoria Bârlad, pentru stabilirea și probarea întregii activitãți infracționale a persoanelor implicate.”

Vom reveni cu mai multe amãnunte în ediția de mâine a ziarului nostru!

STIRE INITIALA: Marius Iamandi, candidatul PUSL la Primăria Bârlad, a fos reținut pentru 24 de ore

SCOS DIN ECUAȚIE… O nouă reținere de răsunet a polițiștilor vasluieni a fost efectuată miercuri după-amiază, în municipiul Bârlad. De data asta, cel încătușat este Marius Iamandi, candidatul PUSL la Primăria Bârlad. Din primele informații, se pare că acesta a fost “turnat” de Daniel Buzamăt, fostul director al societății Reiser, într-o afacere desfășurată cu asfalt. Nu e prima dată când Iamandi intră în vizorul polițiștilor. În 2014, pe când era consilier local PSD, acesta a fost condamnat la șase luni de închisoare cu suspendarea după ce a fost judecat pentru dare de mită. Marius Iamandi este al doilea membru PUSL care ajunge în arestul Poliției Vaslui în această perioadă, după Costică Lupu de la Negrești, încătușat și el pentru camătă și șantaj.

Vom reveni cu amănunte!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

25 COMENTARII

  1. BOU ăsta de BALTĂ ar trebui dus la DNA BUCUREȘTI dacă vrea să se facă ceva real să-i dea pe tăți pe tobogan pe țăranca de la GRIVIȚA pe țăranca de la ZORLENI pe țăranul de la MUNTENI așia numai cățiva care au primit gologani …….sunt mulți ehe !

  2. Câtă de mizerabilă este această fițuică Vremea Nouă, unealta de propagat minciuni ordinare, pusă la dispoziția turnătorului nenoricit Nelu Tătaru.. Atât Iamandi, cât și Bolgar erau oamenii lui Buzamat, prietenul lui Onofrei-PNL, și împreună tovarășii de nădejde ai turnătorului Tataru alias Popa, numele conspirativ al turnătorului Tataru..
    Nu știu uneltele lui Tătaru, cum să.l mai denigreze pe Boroș,omul care efectiv le stă în gât acestor nenorociți lingăi ai lui Tataru și Onofrei.. Prietenii lui Buzamat.. Vai de capul PNL, pe mâna cui a ajuns partidul Brătenilor.Ptiuuuuu, satane securist bolșevice..

  3. Chelaru va fi urmatorul la pachet cu cea care ia supt pula lui Buzamăt , Geanina Lăcrămioara Chelaru, nemernicule crezi tu ca vei scapa de cătușe, pachetul e plin, Popa, Balaban, Rîpan, Carp , Lăcustă toți cei care teau hrănit te vor vinde.

  4. Bîca marele șef de campanie care oricum este scos din cărți pentru următorul tur de alegeri la Senat . Va fi adus primul la audieri!

    • Bai conserva, lingău scârbos al turnătorului Tataru, alias Popa, numele de turnător nenoricit securist, oricât ați încerca voi săracilor ticăloși,să le lipiți pe Boroș de Raiser și măgăriile făcute de Buzamat, Omul de bază al lui Tătaru, și Onofrei, nu reușiți, bârlădenii s.au convins acum cine este Tătaru, cine a fost Buzamat, și cu ce se ocupa aceasta fițuică unealtă pusă la dispoziția turnătorului Tataru, Vremea Nouă.. Oricum sfârșitul vă este vouă aproape, pt că după dezastrul din alegerile astea, turnătorul va fi obligat să plece.. și voi, pupincuriștii sinecuriști parveniți, rămâneți pe drumuri..

  5. Hoață asta de Bolgar a furat cu amantul ei Buzamat și cu aprobarea celor din C.A.Radu Ticu cel care este acum director și a început și el cu același măgării împreună cu contabila nouă Nechita Gina ,Bozeianu care știa și de asfalt și alte furturi, dar pentru asta a primit concedii gratis și a putut face asigurări la Reiser ,Starodop cel care folosea și el oamenii pentru culesul cireșelor și transportul la fel ca cum ar fi moșia lor!Noi contribuabili plătim taxe si impozite sa poată fura acești martafoi și infractori!

  6. Urmează grupul infracțional cu Boroș, Chelaru și Baca .
    Aceștia se cred stăpânii lumii fac abuzuri pe banda rulanta împreună Chelaru director de politie, consilier la Casa de Pensii și un bi emeritat pensionat MAIarestat din funcția de comandat al Poliției mun.Barlad.DGA-DNA …Chelaru poate sa scrie reviste și în pușcărie unde își are locul.

    • Urmează demisia tătucului vostru scârbă nenorocită turnător nenoricit la securitatea comunistă, așa că rămâneți pe drumuri scursurilor lingău ai lui Tataru.. Nici de asistați social nu sunteți buni.. săraciilor, unelte ale diavolului..

  7. Tic tac tic tac! Sună ceasul !

    In maxim 2-3 zile va fi dus și Boroș la audieri! Dacă au fost toți așa de corecți oare degeaba ii cheamă? Haideți să fim serioși …chestiile cu fabricatul dosarelor nu mai merg.

    • …chestiile cu fabricatul dosarelor nu mai merg.Si inca ce merg, Buzamat a fost inlaturat pentru ca nu a vrut sa stranga cainii, Buzatu a fost inlaturat ca sa i faca loc lui shaorma cea bronzata si mai sunt exemple

  8. Arestare asta este un linșaj politic aranjat de către contracandidați .Din surse, Boroș avea 31%, iar Iamandi 27%, cu o ploaie bună care să testeze marile realizări ale primarului traseist cu siguranță Iamandi îl depășea. Ați pus lupii să păzească stâna de oi.

  9. Breaknews 30.05.2024
    Marius Iamandi eliberat si isi poate continua campania electorala! Justitia pulii mele! DNA DGA doar sa aiba obuectul muncii, restul labareala! Ca si in cazul lui amaricel Gifu

    • Ha,ha,hai, asta înseamnă să fii iesmen, lingău de turnător nenoricit securist,, uitați.va ce minciuni ordinare spune, despre Domnul Bica,un în foarte serios, și mai mult decât cinstit, corect, ăsta, ăștia sunt oamenii lui Tătaru, promovați de aceasta fițuică unealta turnătorului Tataru,cu obstinație..Nu știu răpănoșii turnătorului Tataru alias Popa, cum să.l mai denigreze pe Boroș, când cei doi arestați, știu toți barlădenii erau oamenii lui Buzamat -PNL, Buzamat fiind prietenul lui Onofrei-PNL și Tătaru..

      • Mai Musat ,mancator de rahat,de ce te repezi ca proasta la p…a si faci afirmatii tembele?Eu nu vad ncico denigrare,ci doar niste ,,presupuneri,,la adresa primarului si nici pomeneala de Bica,in acest articol.Ce draqu ,te-ai damblagit de tot?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.