spot_imgspot_img
12.1 C
Vaslui
25-apr.-2024

Mathias, bebelușul românilor arestați în Danemarca, a ajuns acasă la bunicii materni din Negrești

- Advertisement -

VEȘTI… Sorana și Ionuț Rotundu, românii arestați, la începutul acestuia an, pentru că și-ar fi maltrat bebelușul în Danemarca, răsuflă ușurați. Micuțul a fost repatriat miercuri seara. Acesta a fost încredințat bunicilor materni din Negrești, urmând să fie supravegheat în perioada următoare de Direcția Generală pentru Asistență și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui. Anunțul a fost făcut de Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse în mediul online: “Am primit vești extraordinare. După eforturile considerabile făcute de autoritățile române, Danemarca a acceptat repatrierea băiețelului M.R. și acesta a ajuns astăzi la familia bunicilor materni. (…) Bunicii materni ne-au impresionat și pe noi, prin determinarea pe care au avut-o să dovedească faptul că vor cu adevărat să se implice total în creșterea copilului, să-l îngrijească și să-i asigure toate condițiile de care acesta are nevoie. Evoluția acestuia în familia extinsă va fi monitorizată atent și sprijinită de DGASPC Vaslui, care se va implica în asigurarea continuității serviciilor de reabilitare a copilului, în integrarea sa în familia bunicilor, precum și în sprijinirea membrilor familiei în procesul de adaptare la acest nou context”, a spus Gabriela Firea.

Magda Săvuică, fondatoarea Asociației “Dragoste desculță”, apropiată a Soranei Rotundu, a povestit, de asemenea, în mediul online cum a hotărât “statul danez să își “recunoască” greșeala și acuzațiile nefondate”: “Cum poate un sistem la care ne uităm cu admirație, statul danez, de la care ne așteptăm să învățăm niște lecții…cum poate eșua în asemenea hal? I-au arestat ca pe criminali, în primele zile i-au ținut nemancati și interogați continuu, familia a putut lua legătura cu ei abia după 2 săptămâni. După presiuni enorme pe multe paliere, au fost eliberați “neașteptat” după 2 luni de detenție. Nu și-au văzut bebelușul din luna februarie. Imaginați-vă durerea. Suntem în Iulie. Astăzi, într-o situație fără precedent, statul danez a hotărât să își “recunoască” greșeala și acuzațiile nefondate. Dar ca un laș, pe ușa din “dos”, încredințând bebelușul bunicilor materni, amenințând cu reținerea bebelușului dacă află publicul larg, dacă află presa. Scriu asta cu încredințarea că Mathias a aterizat astă seară la ora 7 PM pe pământ românesc (ca urmare a zeci de mii de rugăciuni și presiuni.) E o victorie, Mathias e acasă! Bebelușul a ajuns în sfârșit printre oamenii care îl iubesc”.

„ Avocații nu se așteptau ca soții Rotundu să fie eliberați așa repede. Ne speriau că e vorba de ani de închisoare”

De asemenea, Magda Săvuică a povestit prin ce a trecut familia în toată perioada în care a așteptat repatrierea copilului: „E primul caz în care un bebeluș este repatriat din DK. Rămâne însă întrebarea: dacă Sorana și Joni au fost declarați nevinovați. I-au interogat, le-au urmărit familia, telefoanele, nu au găsit nimic care să îi incrimineze și i-au eliberat. De ce copilul nu le-a fost pus în brațe la fel de gălăgios cum l-au luat? Cu japca ca pe un bun care se confisca oricand, oricum? Nu se poate pune în cuvinte ce a însemnat experiența asta pentru familiile lor. Îmbătrânire peste noapte, frică, atacuri de tot felul, vizite nenumărate în Danemarca. Dar au rezistat miraculos împreună cu Dumnezeul pe care Îl au înaintea ochilor și în care se încred. Sunt plină de admirație pentru că am asistat îndeaproape la reacția comunității evanghelice și a românilor de pretutindeni la acest caz. Mi se face pielea de găină când mă gândesc. (…) Avocații au fost luați prin surprindere, nu se așteptau ca soții Rotundu să fie eliberați așa repede. Ne speriau că e vorba de ani de închisoare. De bebeluș, la fel. Că îl vom vedea abia când o să fie mare. Chiar dacă sunt nevinovați părinții. Că așa funcționează “sistemul”.  Concluzie: Dumnezeu a intervenit vizibil fără urmă de îndoială. Avocații au declarat asta, familia care l-a ținut pe Mathias în plasament a plâns la încredințarea bebelușului bunicilor lui(au simțit o neliniște tot timpul, simțeau că e ceva cu bebelușul, că trebuie să se întoarcă la ai lui dragi), toți cei care ne-au fost alături spun că așa ceva nu s-a mai întâmplat. Am ridicat încă din martie steaguri de biruință peste familia Rotundu, nu a fost un parcurs ușor: pentru părinți, bunici, familie extinsă. Știam însă că Dumnezeu nu doarme. Trebuia să se întâmple un miracol direct proporțional cu tragedia pe care o trăiseră!”.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.