8.8 C
Vaslui
24-mart.-2023

Medicii atrag atenția asupra îngrijirii vârstnicilor, după ce doi pacienți au ajuns la Spitalul „Dr. C. I. Parhon” în stare gravă, cu deshidratare severă

- Advertisement -

Două persoane diagnosticate cu afecțiuni care îi imobilizează la pat au ajuns la începutul acestei săptămâni la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași cu deshidratare severă și cu un nivel ridicat al sodiului în sânge.

Medicii susțin că în această perioadă cu temperaturi ridicate, este important ca persoanele imobilizate la pat sau care nu se pot îngriji singure să fie supravegheate pentru a nu ajunge în situația în care lipsa hidratării să le pună viața în pericol.

Două persoane cu deshidratare severă au ajuns la Spitalul „Dr. C. I. Parhon” Iași

Unul dintre cele mai grave cazuri este cel al unui bărbat de 79 de ani, din Iași, cu antecedente psihiatrice, care a ajuns la spital prima dată din cauza unui sindrom confuzional. Medicii l-au diagnosticat cu hipernatremie severă, deoarece avea o creștere semnificativă a valorii sodiului în sânge. A fost internat la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon”, unde a fost corectat dezechilibrul existent, însă se află în continuare sub supraveghere medicală…https://www.bzi.ro/medicii-atrag-atentia-asupra-ingrijirii-varstnicilor-dupa-ce-doi-pacienti-au-ajuns-la-spitalul-dr-c-i-parhon-in-stare-grava-cu-deshidratare-severa-4500247?utm_source=website&utm_campaign=homepage&utm_medium=Local

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.