spot_imgspot_img
10.7 C
Vaslui
20-apr.-2024

Medicii de familie, implicați în depistarea precoce a bolilor de rinichi

- Advertisement -
ANALIZE… În proiectul noului contract-cadru sunt prevăzute pachete de analize medicale în zona de medicină de familie.

PLANURI… Multe boli pot fi prevenite sau influențate pozitiv printr-un stil de viață sănătos și o terapie țintită. La fel de importante sunt controalele periodice preventive, pentru depistarea precoce a bolilor și pentru inițierea promptă a unei terapii adecvate. În acest sens, Ministerul Sănătății a anunțat, împreună cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), decontarea a două analize în viitorul contract-cadru, care permit diagnosticarea în stadii incipiente de boală. Se dorește ca acest lucru să permită încetinirea progresiei bolii cronice de rinichi, ca urmare a tratamentelor existente. “Într-adevăr, urmărim creșterea accesului la diagnosticarea gratuită a bolii, precum și evaluarea riscului asociat bolii cronice de rinichi la nivelul medicului de familie. Cum? Decontarea acestor consultații de prevenție și a analizelor recomandate de ghidurile clinice internaționale. (…) Intrăm într-o nouă etapă a asistenței medicale primare prin schimbarea de mentalitate a populației care era învățată să meargă la doctor doar atunci când simțea durere. (…) Urmărim cu maximă atenție tot ceea ce înseamnă inovație în medicină”, a declarat, marți, președintele Casei de Asigurări de Sănătate, Adela Cojan.

Potrivit acesteia, în proiectul noului contract-cadru sunt prevăzute pachete de analize medicale în zona de medicină de familie. “Este vorba despre obligativitatea – deocamdată fără elemente sancționatorii – a oricărei persoane peste 40 de ani de a se prezenta o dată pe an la medicul de familie, ce îi poate oferi gratuit un pachet de trei consultații de prevenție. Prima consultație se referă la evaluarea factorilor de risc asociați bolilor cronice cu impact în sănătatea publică. A doua consultație este aceea prin care sunt interpretate analizele oferite gratuit pacientului ce se prezintă la consultația de prevenție, analize medicale ce de data aceasta vor putea fi efectuate de către furnizorii de investigații paraclinice chiar în condițiile în care valorile de contract sau fondurile alocate pentru luna respectivă sunt depășite. (…) și creatinina serică, cu estimarea ratei de filtrare gromelulare și raportul albumină-creatinină urinară vor fi incluse în pachetul acesta de prevenție”, a explicat Cojan. Ea a menționat de device-urile pentru “dializa portabilă”, care “în viitorul nu foarte îndepărtat” ar da posiblitatea unei “maximizări” a calității vieții pacienților care suferă de această afecțiune. “Speranța noastră este spre acea dializă portabilă, spre acele device-uri personalizate care ar putea ajuta în viitorul cred că nu foarte îndepărtat la posibilitatea unei reabilitări și unei maximizări a calității vieții pacientului, în condițiile în care aceste vârfuri de tehnologie medicală pot avansa în viitorul apropiat”, a spus președintele CNAS. Conform acesteia, costul mediu al unui pacient inclus în Programul național de sănătate curativ este cuprins între 5.000 și 7.000 lei pe lună în funcție de faptul dacă persoana este cuprinsă în dializa peritoneală continuă sau dializa peritoneală automată. “Practic, unul dintre cele mai importante programe naționale de sănătate curative derulate de Casa de asigurări și care, iată, consumă peste un miliard de lei anual… Uitându-mă pe statisticile anului trecut am observat că în jur de 16.000 de pacienți au beneficiat de medicamente, de ședințe de dializă, preparate de fier, de heparină fracționate sau nefracționate,… de fosfați sau…. materiale sanitare necesare unor investigații, inclusiv transportul pacienților către centrele de dializă. Costul mediu al unui pacient inclus în Programul național de sănătate curativ este cuprins între 5.000 și 7.000 lei pe lună în funcție de faptul că este cuprins în dializă peritoneală continuă sau dializă peritoneală automată”, a susținut reprezentantul CNAS. În România sunt înregistrați peste 37.000 de pacienți cu boala cronică de rinichi spitalizați anual, iar dintre aceștia aproximativ 25% sunt în stadiul avansat. Vârsta medie a pacienților cu boala cronică de rinichi spitalizați este de 67 de ani, peste 55% dintre cei afectați având vârste cuprinse între 60 și 79 de ani.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

  1. Niste CAPUSE a sistemului!!
    Degeaba isi iau banii( si sunt multi) pe curul nostru!
    Chiar exemplu este Dascau Mioara cu impertinenta de asistenta!!
    Sa nu-i deranjezi cu vreo opinie, sa nu comentezi, ele sunt cele mai destepte si ceilalti doctori habar nu au , etc!!
    Inchise si gata!!!

  2. E doar o sifonare de bani, prin analize si consultatii.
    Explicatii: 1. doctorii de familie sunt cei care nu ajung specialisti, nu promoveaza examenele de primariat. Deci, mai slab pregatiti.
    2. plimbarea unui echipament mobil ar trebui sa fie facuta cu resurse f mari (transport individual plus specialist). In cazul in care apar complicatii, pacientul trebuie preluat de SMURD. Deci arata cam ca o condamnare.
    ar mai fi…

  3. În România, medicii de familie sunt implicați în depistarea precoce a bolilor de rinichi, ceea ce a creat un disconfort printre aceștia. Cu toate acestea, sistemul medical din România are o responsabilitate majoră de a depista și trata într-un mod responsabil aceste boli.

    Potrivit datelor recente, bolile de rinichi sunt din ce în ce mai răspândite în România. În acest context, medicii de familie joacă un rol esențial în detectarea și gestionarea acestor boli. Deși aceștia sunt dotați cu instrumente medicale moderne și competențe profesionale solide, încă există o anumită reticență în ceea ce privește implicarea lor în depistarea precoce a bolilor de rinichi.

    Există mai multe motive pentru această reticență. Pe de o parte, medicii de familie sunt foarte ocupați și au de gestionat o varietate de probleme medicale pentru un număr mare de pacienți. Pe de altă parte, uneori lipsesc instrumentele medicale necesare pentru a detecta bolile de rinichi în stadiile incipiente.

    Cu toate acestea, responsabilitatea pentru depistarea și tratarea bolilor de rinichi nu poate fi atribuită numai medicilor de familie. Sistemul medical din România trebuie să joace și el un rol important în acest sens. Este important să se pună la dispoziție medicii de familie cu instrumente și echipamente medicale moderne, astfel încât aceștia să poată depista și gestiona boli de rinichi în stadii incipiente.

    În plus, sistemul medical trebuie să ia măsuri pentru a crește gradul de conștientizare și educație a populației cu privire la bolile de rinichi și importanța depistării lor timpurii. Aceasta poate fi realizată prin campanii de informare și educație în mass-media și prin promovarea stilurilor de viață sănătoase.

    În concluzie, implicarea medicilor de familie în depistarea precoce a bolilor de rinichi poate fi dificilă, dar este esențială pentru gestionarea acestor boli. Este important ca sistemul medical din România să-și asume responsabilitatea pentru a sprijini medicii de familie în această activitate, prin furnizarea de instrumente și echipamente medicale moderne și prin promovarea educației și conștientizării publicului larg.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.