spot_imgspot_img
13.3 C
Vaslui
26-apr.-2024

Medicii vor putea face rezidenţiatul şi în spitale militare. Klaus Iohannis a promulgat legea

- Advertisement -

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea prin care este aprobată ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2019 ce modifică OUG 18/2009 referitoare la organizarea şi finanţarea rezidenţiatului.

Prin această modificare a legii, medicii vor putea face rezidenţiatul şi în spitale militare. Odată cu aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2019, se creează cadrul legal pentru ca rezidenţii să poată beneficia de pregătirea în rezidenţiat şi în cadrul unităţilor medico-militare care, deşi au personal încadrat care îndeplineşte condiţiile pentru a fi desemnaţi coordonatori, nu pot efectua pregătirea în rezidenţiat deoarece sunt încadraţi în instituţiile de învăţământ superior particulare acreditate şi nu în centre universitare, conform Administraţiei Prezidenţiale.

„Cifra de şcolarizare pentru rezidenţiat este cel puţin egală cu numărul de locuri reprezentând totalul absolvenţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie cu diplomă de licenţă din promoţia anului în curs, cumulat cu numărul de posturi conform art. 18, stabilită prin ordin al ministrului sănătăţii. În cazul în care numărul candidaţilor 2 pentru domeniul medicină care promovează examenul de rezidenţiat este mai mare decât cifra de şcolarizare iniţial anunţată, aceasta se poate suplimenta până la repartiţia candidaţilor, astfel încât toţi candidaţii promovaţi să poată accesa un loc sau un post de rezidenţiat. Ministerul Finanţelor asigură resursele financiare necesare şcolarizării prin rezidenţiat la nivelul cifrelor de şcolarizare aprobate”, se arată în legea promulgată de preşedintele Klaus Iohannis. …https://www.romaniatv.net/medicii-vor-putea-face-rezidentiatul-si-in-spitale-militare-klaus-iohannis-a-promulgat-legea_5662808.html
- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.