Medicul Adrian Marinescu: Cazul Alexandru Arșinel este dovada că dacă mă vaccinez și apoi mă infectez, nu voi face o formă severă

Medicul Adrian Marinescu, medic infecționist al Institutului Matei Balș din Capitală, a declarat la Digi24 că în cazul lui Alexandru Arșinel faptul că s-a vaccinat l-a ajutat să nu facă o formă severă a bolii. Actorul a fost imunizat în urmă cu aproximativ două luni, iar recent s-a infectat cu Covid-19. 

Cazul lui Alexandru Arșinel, care s-a infectat cu Covid-19, nu a fost dovada ineficienței vaccinurilor, ci din contră, susține medicul Adrian Marinescu.

“Eu cred că se întâmplă exact invers, e dovada că dacă mă vaccinez și apoi mă infectez, nu voi face boala, nu voi face o formă severă, nu voi avea complicații.  Vorbesc aici de persoane vulnerabile, de vârstnici, de cei cu boli cronice,  care dacă s-ar infecta și n-ar fi vaccinate ar avea o probabilitate mare să facă forme severe și să-și pună viața în pericol. Deci până la urmă vaccinul înseamnă o probabilitate mai mică de a mă infecta, dar și dacă mă infectez ceea ce contează este că nu voi face formă severă. De fapt, acesta este obiectivul, de a-i proteja pe cei vulnerabili. E un obiectiv individual pentru cel vulnerabil și bineînțeles la nivel de masă, în momentul în care imunizarea este extinsă duce la ceea ce ne dorim cu toții, adică la întoarcerea la normalitate”, a declarat Marinescu la Digi24.

Medicul a mai precizat că actorul Alexandru Arșinel nu a avut nevoie de oxigen, dar și că oamenii pot fi convinși să se vaccineze prin puterea exemplului și prin oferirea de informații adevărate.

“Ne-am dori să fie un vaccin cu eficacitate 100%. Dar să nu uităm că vaccinul antigripal a avut o eficacitate între 40% și 60% în ultimul an înainte de pandemie. (…)Cu mesaje transmise cu calm, să le spunem oamenilor că orice vaccin are și efecte adverse, chiar dacă sunt foarte puține. Eu cred că este o putere a exemplului cu Pfizer și Moderna, cum era percepută o variantă modernă la început și mulți voiau să meargă pe varianta clasică. Eu zic că orice vaccin este de luat în calcul”, a explicat Adrian Marinescu. …https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/medicul-adrian-marinescu-cazul-alexandru-arsinel-este-dovada-ca-daca-ma-vaccinez-si-apoi-ma-infectez-nu-voi-face-o-forma-severa-1504277




NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ